Lăsată în afara arhitecturii de securitate, Republica Moldova nu mai are alternative. Reunificarea cu România devine soluția naturală.
Negocierile care au loc în aceste zile având ca miză încheierea unui posibil acord de pace pentru Ucraina, nu reprezintă doar un episod diplomatic. Ele sunt, de fapt, un moment de cotitură în care se redesenează arhitectura de securitate a Europei de Est pentru deceniile următoare.
Republica Moldova nu este la masa discuțiilor. Nu pentru prima dată. Marile puteri au mai discutat, și altădată, dosare cu impact direct asupra noastră, fără ca vocea Chișinăului să fie auzită. Negocierile de acum nu fac decât să continue acest tipar, dar într-un context în care miza este cu mult mai mare decât a fost vreodată.
De aceea, merită să ne punem întrebarea în toată gravitatea ei: Ce se va întâmpla cu Moldova dacă, în urma negocierilor pentru pace, vom rămâne din nou în afara garanțiilor de securitate ale Occidentului?
Ca să înțelegem riscul, trebuie să ne întoarcem în timp, la un episod din istoria noastră recentă.
1992–1993: momentul în care Moldova a fost lăsată în afara pachetului baltic
În primii ani de independență, atunci când lumea întreagă încă încerca să înțeleagă cum va arăta Europa post-sovietică, Republica Moldova s-a lovit de o realitate dură: interesele marilor puteri nu coincid întotdeauna cu interesele unui stat mic. Iar dosarele sensibile sunt adesea aranjate „în absența” celor direct afectați.
1992 – prima încercare a Moldovei de a fi tratată împreună cu statele baltice
La 1 octombrie 1992, în plenul Adunării Generale a ONU, ministrul de externe Nicolae Țâu a ridicat explicit problema trupelor ruse staționate în Republica Moldova, subliniind că situația noastră era identică cu cea din Estonia, Letonia și Lituania. Solicitarea Moldovei era logică: dacă retragerea trupelor ruse din Europa de Est urma să fie discutată în Adunarea Generală, atunci și Moldova trebuia să fie parte a acelui pachet. Însă diplomații occidentali au transmis un mesaj limpede, dar politicos: includerea Moldovei „ar complica negocierile”. Astfel, la 15 decembrie 1992, rezoluția privind retragerea trupelor ruse din Țările Baltice a fost adoptată — dar nu a vizat Moldova.
În anul următor, Republica Moldova, dezamăgită de mersul negocierilor bilaterale moldo-ruse privind retragerea trupelor ruse de ocupație de pe teritoriul Moldovei, a încercat să promoveze un text propriu de rezoluție ONU, cu privire la retragerea trupelor ruse din Moldova.
Atunci, tânăr diplomat în Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, eram parte a efortului diplomației moldovenești de a ne asigura de susținerea partenerilor occidentali. Discutam, printre altele, cu diplomați occidentali, explicând că Moldova cere exact ce au cerut și statele baltice — și că are același drept la securitate. Răspunsul primit a fost, însă, aproape identic cu cel din 1992: „Nu insistați, aveți răbdare. Va veni și rândul Moldovei.”
În paralel, Rusia a reacționat dur. La 17 noiembrie 1993, Ministerul rus de Externe l-a avertizat ultimativ pe dl. Anatol Țăranu, ambasadorului Republicii Moldova la Moscova că, dacă Moldova va insista asupra unei rezoluții ONU, Moscova va aplica sancțiuni economice dure. Fără sprijinul Occidentului și sub presiunea Rusiei, Moldova a fost obligată să renunțe la inițiativă.
Rezultatul îl simțim astăzi: Statele Baltice au scăpat de trupele ruse, sunt parte a UE și NATO. Republica Moldova — încă se zbate să iasă din zona de influență a Rusiei, iar Transnistria a devenit cea mai longevivă enclavă militară rusă de pe teritoriul unui stat european.
2025: istoria riscă să se repete
Negocierile ruso-americane privind încheierea agresiunii ruse în Ucraina avansează într-un ritm accelerat. Din cele 28 de puncte inițiale ale planului de pace, au rămas doar 19. Pe măsură ce pachetul se comprimă, „temele sensibile” sunt eliminate una câte una. Iar Moldova, se pare, că nici nu este pe agendă: Nu se discută retragerea trupelor ruse din Transnistria; nu se discută o perspectivă europeană clară pentru Moldova; nu se discută o formulă de securitate aplicabilă țării noastre.
Și aceasta în timp ce în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova și Ucraina sunt tratate în prezent ca un pachet, abordare ce generează uneori complicații pentru Chișinău — întrucât există state membre care se opun deschiderii negocierilor cu Ucraina, dar susțin fără rezerve parcursul european al Moldovei. Iar dacă Republica Moldova este tratată împreună cu Ucraina în dosarul aderării la UE, atunci de ce Moldova nu este parte a pachetului discuțiilor internaționale privind pacea în Ucraina. Putem separa securitatea unui stat de securitatea celuilalt, în timp ce procesul lor de integrare europeană este administrat în tandem?
Ce poate însemna pentru Moldova un plan de pace care o lasă în afara UE și NATO
Chiar să nu înțeleagă Occidentul că un plan de pace în Ucraina care lasă Moldova în afara UE echivalează cu menținerea trupelor ruse de ocupație în Transnistria; perpetuarea conflictului „înghețat”; continuarea expunerii directe la presiunile Moscovei; pierderea șansei de integrare europeană; transformarea Moldovei într-o zonă tampon între Rusia și Occident? Pentru o țară mică, lipsită de garanții de securitate, un asemenea scenariu nu este doar nefavorabil — este existențial.
Într-o asemenea realitate, Unirea cu România devine singura soluție realistă
Dacă marile capitale europene și Washingtonul decid, tacit sau explicit, că Moldova trebuie să rămână în zona gri, atunci RM nu mai are niciun motiv să repete greșeala anilor ’90, când s-a lăsat convinsă să „aștepte momentul potrivit”. În opinia noastră, Unirea cu România devine cea mai rapidă și sigură cale de aderare la UE și singura opțiune care oferă garanții NATO imediate. În consecință, unireaMoldovei cu România nu mai trebuie să fie o lozincă sau o emoție identitară, ci un demers concertat al autorităților moldovenești și românești, iar mesajul pe care trebuie să-l transmită Chișinăul Occidentului trebuie să fie foarte tranșant: „Dacă arhitectura de pace lasă Republica Moldova în zona gri, fără soluția retragerii trupelor ruse de ocupație și fără perspectivă europeană, atunci reunificarea cu România devine singura opțiune realistă de securitate pentru cetățenii Republicii Moldova.”
Am trăit, în 1992–1993, momentul în care Moldova a fost lăsată în afara pachetului baltic. Atunci ni s-a spus: „Va veni și rândul Moldovei.” Nu a venit.
Astăzi, suntem din nou în același punct. Iar dacă istoria riscă să se repete, atunci noi, ca stat abandonat la discreția „balaurului din Est”, trebuie să avem maturitatea de a nu repeta greșelile trecutului.
Unirea cu România este singura soluție care poate garanta securitatea, stabilitatea și viitorul european al Republicii Moldova.
