Militarii Armatei Naționale au donat sânge pentru victimele tragediei de la București
Militarii Armatei Naţionale donează, în perioada 3-5 noiembrie curent, sânge pentru victimele incendiului de la clubul „Colectiv” din Bucureşti, în cadrul unei campanii lansate de Ministerul Apărării şi desfăşurate în comun cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
Astfel, potrivit colonelului Vladimir Trofimov, şeful Spitalului Clinic Militar Central, medic-şef al Ministerului Apărării, marţi, 3 noiembrie, 65 de studenţi şi 155 de militari au venit la punctele de colectare ale Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” şi Brigăzii de Infanterie Motorizată „Ştefan cel Mare” din Chişinău pentru a dona sânge.
Totodată, miercuri, 4 noiembrie, angajaţi ai Ministerului Apărării, împreună cu 250 de militari din corpul de comandă al Armatei Naţionale şi din Tabăra Militară 142, au donat sânge în incinta Centrului Consultativ-Diagnostic. Printre donatori a fost şi ministrul Apărării Anatol Şalaru.
De asemenea, peste 100 de ofiţeri şi subofiţeri din Brigada infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi au mers la punctul medical din unitate, unde li s-a recoltat sânge.
Campania de colectare a sângelui se va încheia joi, 5 noiembrie, la Cahul, unde sunt aşteptaţi circa 100 de militari din Brigada infanterie motorizată „Dacia”.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!