De 11 ani, militarii Republicii Moldova stau în prima linie a misiunii KFOR din Kosovo, acolo unde rutina zilnică înseamnă patrule armate, posturi de pază și intervenții în zone în care pericolul nu e teoretic, ci foarte concret. Pentru majoritatea oamenilor de acasă, misiunea apare din când în când în buletinele de știri, ca o formulă scurtă despre „participarea Moldovei la operațiuni internaționale”. Pentru cei aflați în teren, însă, fiecare zi înseamnă decizii la secundă, disciplină dusă la extrem și conștientizarea permanentă că o singură greșeală poate costa vieți.
Geniștii moldoveni sunt printre cei mai expuși acestui risc tăcut. Îmbrăcați în costume grele de protecție, care îngreunează fiecare mișcare și fiecare pas, ei intră în zone potențial minate și verifică metru cu metru terenul, răspunzând la fiecare semnal al detectorului. Până acum, au neutralizat peste 170 de obiecte explozive, de la muniții rămase din conflictele trecute până la alte dispozitive care pot detona la cea mai mică atingere. Fiecare obiect scos din uz înseamnă un pericol mai puțin pentru militari, dar și pentru civilii din zonă.
Munca lor nu se rezumă doar la câmpuri minate. Militare și militari – bărbați și femei deopotrivă – asigură paza 24 din 24 la obiective sensibile, participă la patrule armate în zone tensionate și intervin când apar incidente care pot escalada rapid. Ei sunt veriga nevăzută care ține linia de siguranță într-o regiune încă marcată de tensiuni etnice și istorice, acolo unde un conflict înghețat poate reizbucni oricând. În spatele uniformei, însă, rămâne omul care își face treaba fără spectacol, cu un amestec de rutină și atenție permanentă.
Programul lor zilnic este un ciclu obositor: șase ore de post, șase ore de veghe și șase ore de odihnă, într-o rotație care nu ține cont nici de sărbători, nici de starea vremii. Ploaia, frigul, ceața sau vântul nu sunt excepții, ci condiții de lucru. Când stai ore întregi în poziții fixe sau în patrulă, cu echipament greu, încordat să nu ratezi niciun detaliu, oboseala nu este doar fizică, ci și mentală. Ritmul acesta erodează, încet, dar sigur, iar singurul mod de a rezista este o disciplină interioară pe care puțini o văd și o înțeleg.
Pentru opinia publică din Republica Moldova, prezența militarilor în KFOR rămâne, de multe ori, o formulă generală: „participăm la misiuni internaționale de menținere a păcii”. Realitatea de la fața locului este însă mult mai concretă și mai grea. În timp ce acasă se dezbat bugete și reforme, în Kosovo militarii moldoveni își fac turul de gardă, intră în patrule, răspund la alerte și neutralizează explozibili. Ei nu apar în talk-show-uri și nu dau declarații zgomotoase, dar sunt parte a angajamentelor externe care dau Moldovei un minim de credibilitate în plan de securitate.
În liniștea posturilor lor, respectul nu se câștigă prin cuvinte mari, ci prin felul în care fiecare își face treaba, zi după zi. O greșeală poate însemna un incident grav, o viață pierdută sau o escaladare nedorită. De aceea, misiunea lor este, în același timp, rutină și tensiune continuă. Pentru public, rămâne un titlu de știri. Pentru ei, este viața de zi cu zi – o viață în care curajul nu se strigă, ci se practică în tăcere, la fiecare pas făcut pe un teren care poate ascunde încă urmele explozive ale unui război trecut.
