Economie

Miniștrii ar putea avea un salariu de peste 20 de mii de lei. Explicațiile lui Marcel Spătari

Miniștrii moldoveni ar putea avea un salariu de peste douăzeci de mii de lei, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. Potrivit demnitarului, acest lucru este binevenit pentru că miniștri nu primesc salarii în plic și trebuie să fie remunerați corespunzător cu complexitatea și responsabilitatea muncii, scrie Deschide.md.

„În Republica Moldova câțiva ani în urmă s-a hotărât că salariul ministrului, președintelui, prim-ministrului și deputaților trebuie să fie mai mic decât salariul secretarilor de stat. Deci s-a creat acest dezechilibru, pentru a fi exploatat politic ulterior….() Pentru anul viitor s-a revenit la acea valoare de referință care era normală, pentru că miniștri nu primesc salarii în plic, cum se întâmpla anterior și pentru că eu cred că un ministru, președinte, deputat trebuie să primească un salariu care să fie corespunzător cu complexitatea și responsabilitatea muncii…()Acum am în jur de 15 000 și jumătate, iar anul viitor probabil va fi peste douăzeci de mii. Salariul miniștrilor va crește, iar pentru deputați cel mai mult probabil nu, trebuie să verificați. Pentru președinte cel mai mult probabil, nu, din păcate”, a relatat Spatari în cadrul unei emisiuni de la TV8

De asemenea, ministrul a precizat că angajații care activează la companii private trebuie să negocieze cu angajatorul referitor la mărirea salariilor. 

„Pentru prima dată salariile în sectorul bugetar vor crește cu o sumă fixă pentru toți. Suma este de 1300 de lei, pentru cei cu venituri mici creșterea procentuală va fi mai mare decât cei  cu salarii. Noi încercăm prin acest mecanism să compensăm inflația. Cei care lucrează la privat trebuie să negocieze cu angajatorii și noi avem acest îndemn către angajatorii să fi respectabili și să mărească salariile. E perioadă de criză și sunt companii la care vânzările nu au scăzut, forța de muncă reprezintă jumătate din costurile tale, iar vânzările au crescut pe perioada inflației, iar dacă angajatorul nu a mărit salariile pe perioada inflației, a profitat de acest lucru”, a mai declarat el.

De menționat că din 1 ianuarie, salariile demnitarilor de stat vor crește. Majorarea va fi, însă, mult mai consistentă decât cea operată în cazul bugetarilor. Dacă leafa angajaților din sectorul bugetar va crește cu 1300 de lei, majorarea salarială a oficialilor variază între 1800 și 3000 de lei.

Potrivit proiectului aprobat de Guvern, salariul minim brut în sectorul bugetar va crește cu 14%, adică de la 3.500 la 4.000 de lei. Prin urmare, leafa unui învățător, al unui brutar sau asistent medical se va majora cu circa 15 la sută. Dacă în prezent angajatul primește un salariu de 8.787 de lei, din 1 ianuarie, el va ridica 10.087 de lei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *