Am vorbit despre 1984 al lui Orwell. Cartea care a surprins cel mai bine hidoşenia comunismului, a controlului, a terorii şi a dictaturii. Aldous Huxley, un alt scriitor englez, a scris la rândul său romanul distopic Minunata lume nouă, cu 16 ani înaintea lui Orwell, în 1932.
Trebuie să recunosc că 1984 mi-a plăcut mult mai mult decât Minunata lume nouă. Poate pentru că teroarea e mult mai puternică acolo. Controlul gândirii nu se face prin hipnopedie (educarea copiilor prin mesaje repetate la nesfârșit în timpul somnului) ca la Huxley. Poate pentru că societatea lui Orwell e una comunistă, pe când cealaltă e axată pe consumism. Într-una sexul e exclus, în cealaltă e exclusă doar familia – sexul fiind încurajat, însă cu cât mai mulți parteneri fiindcă „toți sunt ai tuturor".
În lumea nouă a lui Huxley chiar și intelectul copiilor născuți în eprubete e controlat, ca fiecare să fie mulțumit cu statutul propriu. Astfel că epsilonii (zeci de gemeni) sunt aproape retardați ca să poată munci fericiți la slujbele cele mai ordinare. Gândirea liberă se pedepsește prin exil, care – așa cum spune Mustafa Mund, controlorul – poate fi minunat de vreme ce toți tipii mai interesanți și cu o gândire liberă sunt trimiși pe insule.
În această lume ajunge sălbaticul John. În dialogul dintre Mustafa și sălbatic, Huxley își dezvoltă filosofia care a dus la societatea respectivă: obsesia pentru fericire și stabilitate. Însă, subliniază el prin gura lui Mustafa: „Fericirea nu e niciodată măreață". John e distrus de noua civilizație și își rezervă dreptul la nefericire și sacrificiu până la sinucidere.
Ironia maximă la adresa consumismului e înlocuirea lui Dumnezeu cu Henry Ford – fondatorul industriei americane de automobile. Orice raportare la Dumnezeu devine raportare la Ford. Chiar și era se numără cu numele lui: anul x după Ford. Dar dincolo de umorul negru, e probabil și punctul intuit cel mai bine de Huxley vizavi de viitor. Nebunia consumismului de astăzi pare foarte apropiată de cea din roman. Emisiuni fashion, bloguri fashion, mașini luxoase, haine de firmă, poșete de mii de euro – toate ne trimit cu gândul la Minunata lume nouă. Putem să îi dăm cu încetul crezare că – în fond – consumismul a devenit pentru mulți o religie.
Romanul se citește cu ușurință, povestea e plină de tâlcuri, personajele interesante nu lipsesc. Astfel că, deși mai puțin apreciată de critici în momentul apariției, recomand iubitorilor de literatură Minunata lume nouă.
