Miracolele pe care nu le vedem

De fiecare dată când plec în vacanță și cutreier ținuturi noi, mă gândesc la oamenii care-mi ies în cale. Oare bătrânul acesta a părăsit vreodată satul în care locuiește acum? Oare a văzut marea, știe ce se întâmplă în Siria sau la New York? Ce pasiuni are? Nu vreau să cred că tot ce vede sunt știri sângeroase și dezbateri fără sfârșit despre criza din țară. Fiecare om simte nevoia unei vești bune, a unei fapte care să-i însenineze ziua. Lăsați-mă să o fac eu:

În Canada, o mână de oameni a pornit o mișcare de susținere a refugiaților. Câteva zeci de femei din Quebec și-au propus să împletească 25.000 de căciuli pentru imigranții ce li se vor alătura. „După atentatele de la Paris, canadienilor le era frică de refugiați. Prin această inițiativă încercăm să sensibilizăm oamenii, să luptăm împotriva temerilor și a rasismului”, susține o femeie. Deoarece în Canada iernile sunt extrem de friguroase, există tradiția ca fiecare nou-născut să primească o căciulă în dar. Așezate la o masă, femeile aleg ghemuri de ață viu colorată și andrele subțiri, argintii. Căciulile ies dense, foarte călduroase. „Ne-am gândit că va fi un cadou simbolic și va marca începutul unei vieți”, spun susținătoarele.

În Marea Britanie, tânărul antreprenor Adam Smith a deschis o cafenea care reciclează mâncarea perfect comestibilă, ce urma să fie aruncată. Produsele alimentare sunt livrate de la diverse restaurante și magazine și sunt atent analizate înainte de a fi preparate. Politica de prețuri în cafeneaua lui Adam este foarte flexibilă: „plătești așa cum simți” (în engleză, pay as you feel). Astfel, vizitatorii lasă atât cât vor și pot să-și permită. Datorită lui Adam, mulți oameni flămânzi și nevoiași găsesc o masă caldă și sănătoasă. Există alte 110 cafenele de acest tip în întreaga lume. Deocamdată ele au reușit să „recicleze” 107.000 de tone de mâncare, pregătind peste 90.000 de prânzuri.

E reconfortant gândul că există și alte inițiative la fel de frumoase. Ele constituie o altă parte a lumii, ce rămâne nedescoperită până la capăt, la fel ca cealaltă față a lunii, mereu în întuneric. Poate dacă am cunoaște-o, previziunile lui Jimi Hendrix s-ar împlini: puterea dragostei ar depăși dragostea de putere, iar lumea ar cunoaște pacea.