Mircea Lucescu, antrenorul legendar al echipei României a decedat la 80 de ani

Decesul fostului jucător al „naționalei”, antrenor legendar al echipei României și care a condus la succese unice pentru un român importante cluburi din țară și din străinătate a fost anunțat oficial de Spitalul Universitar de Urgență București.
Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la la 20.30, au anunțat reprezentantii spitalului.
Mircea Lucescu era internat la Spitalul Universitar din București din 29 martie, după ce i s-a făcut rău înaintea antrenamentului echipei naționale de fotbal. El urma să fie externat vineri, 3 aprilie, însă a suferit un infarct miocardic acut, a anunțat Spitalul Universitar.
Duminică, spitalul a anunțat că starea lui Lucescu s-a agravat, iar acesta a fost transferat la Terapie Intensivă: „Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie. Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă”.