„Mergea ca un urs, nu era chel”

În jurul orei 21.40 a zilei de 30 iulie 2007, Ştefan Cherescu şi Razan Djaniev se plimbau printr-o plantaţie din Durleşti, unde Ștefan deținea câteva rânduri de viță de vie. Pe neprins de veste, ei au auzit un zgomot într-un tufiș. N-au mai reușit să vadă ce se întâmplă, când în față le-a apărut un tip înarmat, care a tras în ei. Ciuruit în gât, Ștefan s-a stins repede, însă Razan își amintește că a căzut de durere în genunchi și, speriat, a ridicat ochii… Necunoscutul i-a pus arma în piept și a mai împușcat odată. Apoi a mai tras un glonte în Ștefan și, ridicând de jos lanterna celor doi, și-a căutat de treabă.

Din relatările lui Razan, asasinul este probabil cel care, în anii următori, a băgat în sperieți suburbiile capitalei: „Era înalt, bine făcut, cu o constituţie atletică și mergea ca un urs. Era tuns scurt, dar nu chel. Purta haine și bocanci militari, cu şireturi scurte. Mânuia arma cu ușurință și repeta cuvântul „suka”, declara Djaniev presei și ofițerilor de urmărire penală.

Martori ignorați și amenințați, probe inventate…

Cu toate acestea, chiar în seara crimei, poliția a pus ochiul pe Andrei Crăciun, tatăl unui copil de aproape doi ani, care nu semăna deloc cu individul descris de Djaniev. După cum confirmă Crăciun și alți martori, în acea zi, el s-a îmbătat cu vecinul său, Andrei Țușcă. S-au despărțit mai devreme, iar spre seară au decis să se reîntâlnească. Filip Digori, avocatul lui Crăciun, afirmă că pe la ora 21.30, adică cu zece minute înainte de a se produce crima, Crăciun a intrat într-un magazin din apropierea casei și a băut o bere. Despre aceasta, avocatul ar fi aflat de la directorul magazinului, Baciu. „Directorul mi-a spus că polițiștii l-au amenințat că va rămâne fără afacere dacă nu-și va ține gura, dar cu mine el a vorbit. Mi-a spus că Andrei, având chef de vorbă, a mai stat puțin acolo, apoi a cumpărat o bere mare și a plecat la Andrei Țușcă”, susține Digori. Familia Țușcă confirmă că Crăciun i-a vizitat, că a băut bere și la ei, dar că nu s-a reținut mult. Fiind târziu, pe la ora 22.00, adică după producerea crimei, soția gazdei l-a rugat să plece. În opinia lui Digori, mărturiile lui Baciu și Țușcă au fost ignorate în cadrul urmăririi penale, deoarece acestea ar fi contrazis totalmente învinuirea.

În schimb, procurorul Lilian Cociu susținea în instanță că Crăciun și Țușcă s-au despărțit pe la 21.20, când inculpatul și-ar fi amintit că se afla în relații ostile cu un paznic de la vie, Ion Eremcioi, pe care a decis să-l împuște. La fața locului, el l-ar fi confundat pe Cherescu cu Eremcioi, iar în Djaniev a tras din intenții huliganice. E puțin probabil, însă, că Andrei, în stare de ebrietate, a reușit în 20 de minute să iasă din curtea vecinului, să ajungă acasă, să ia arma, să parcurgă pe jos 2,5 km, pe drum neasfaltat, să se ascundă și să aștepte victimele. La fel, nu există dovezi că Crăciun, care nici nu a făcut armata, ar fi avut sau ar fi mânuit vreodată arma. Procurorul mai spunea că, în 2001, inculpatul a primit o pușcă de la Vitalie Panovici, decedat în 2002, care ar fi rămas încărcată de atunci… Dar despre prezența puștii în casa lui Crăciun nu știe nimeni: nici văduva lui Panovici, nici părinții lui Andrei. Și conflictul dintre inculpat și Eremcioi pare a fi tras de păr, așa cum ultimul a declarat în judecată că l-a văzut pe Andrei o singură dată, cu o zi înainte de crimă, și nici nu a discutat cu el.

„Mă băteau cu pumnii, cu picioarele și cu scaunele”

Andrei Crăciun și părinții săi ne povestesc o altă versiune a celor petrecute cu el, începând din seara de 30 iulie 2007. Venind acasă obosit, tânărul s-a culcat. Adormise, când mamă-sa l-a anunțat că îl caută doi polițiști. Fără să dea explicații, aceștia l-au luat pe Andrei și l-au dus la Comisariatul de poliție Buiucani. Se interesau dacă el a fost în acea seară la vie și el le-a spus că trebuia să-i ducă paznicului de mâncare, dar a fost ziua. Dimineață a fost eliberat. A doua zi, a plecat la cineva la Criuleni, de unde s-a întors imediat, fiind anunțat de soție-sa că este căutat de poliție.

La Durlești, el era așteptat de doi colaboratori ai Comisariatului General de Poliție (CGP): Ion Balcan și Ghenadie Ababii. „Erau oamenii care aveau să mă distrugă. Au aruncat în mine cu un creion, apoi s-au sculat și m-au pălit de câteva ori cu pumnul după cap. M-au dus la Buiucani, unde era și Sergiu Cociorvă. Le spuneam că nu am fost la vie, iar Balcan și Ababii mă băteau. Cei doi m-au dus apoi în altă încăpere, unde m-au lovit și cu picioarele, și cu scaunele. Mă întrebau unde e pușca. Ca să nu mă calicească, le-am spus că pușca e în fântână. S-au dus și au căutat, dar n-au găsit-o. Dimineață, m-au dus la judecată, unde mă acuzau că am sărit la bătaie la ei. M-au închis pentru cinci zile”, povestește Andrei Crăciun.

„Băi Lilic, fă mandatul de arest”

Tânărul afirmă că la CGP bătăile au continuat, iar într-o zi Balcan, Ababii și Cociorvă îi cereau să pună mâna pe niște puști: „Căutau să-mi deschidă pumnii, pe care îi țineam strânși. Tare mă mai loveau peste mâini! Le spuneam că am un copil mic, dar ei mă băteau în coaste, după cap, pe tălpi, pe mușchii picioarelor. Cociorvă zicea: „Dacă stai la noi până dimineaţă, ai să zici mâine că eu cu tine l-am împuşcat pe Kennedy?”. Îi spuneam procurorului de serviciu că sunt bătut, după care ăștia trei mă agresau din nou”.

Peste cinci zile, Crăciun a fost eliberat. Iar peste câteva luni, la 18 octombrie 2007, i-ar fi apărut iarăși la poartă Ababii și Balcan, care l-au dus la CGP. Andrei a insistat să meargă și mamă-sa, Maria. Și ea, și fiul său afirmă că, la comisariat, polițiștii l-au sunat pe procurorul Cociu: „Băi Lilic, fă mandatul de arest, că-ți aducem puiul în cușcă”. Iată și scena de la procuratură, descrisă de Andrei: „Cociu m-a întrebat dacă îmi recunosc vina. I-am spus că n-am ucis. Polițiștii m-au pălit în cap și-mi cereau să zic tot ce vrea Cociu. Acesta m-a anunțat că mă închide pe 72 de ore și că, de voi pleca înapoi cu cei doi polițiști, am să-i rog să mă readucă. Așa a început carnavalul”.

„Cine pierdea în cărți, mă lovea de două ori în cap”

„Carnavalul”, dacă coincide relatărilor lui Andrei, a fost unul infernal. „Ne-am întors la comisariat, unde Ababii și Balcan au început să mă învețe povestea născocită de ei, pe care eu urma să o relatez lui Cociu. Că m-am sfădit cu Eremcioi și m-am dus să-l împușc, că m-am ascuns într-un tufar, că aș fi ascuns arma, care a dispărut. Am refuzat și am simțit o lovitură și în cap. Am căzut și m-au descălțat. Mi-au pus cătușe la mâini și picioare și m-au atârnat din ambele părți de două scaune. Am stat așa o oră și jumătate. Când m-au slobozit, nu-mi mai simțeam mâinile și picioarele. Îmi cereau să mă ridic, dar nu puteam. Au început să mă bată cu un băț. Îi imploram să mă lase în pace. Am repetat că nu sunt ucigaș și eu m-au legat iarăși de mâini și picioare. Venise la ei un polițist cu votcă și zacuscă și au început să bea și să joace cărți. Cine pierdea, trebuia să mă trăsnească de două ori după cap cu o sticlă plină cu apă. De față cu mine, se sfătuiau cum să-i sperie pe martorii care m-au văzut în sat în momentul omorului. Strigam că mor, iar ei ziceau că nu pot să plece la soțiile lor din cauza mea”, își amintește Andrei.

El mai spune că îi ruga pe torționari să-i organizeze o confruntare cu Djaniev, însă polițiștii îl mințeau că acesta a decedat. „Deși era obligat să efectueze confruntarea, procurorul Cociu a făcut abstracție de aceasta”, susține și avocatul său. Potrivit lui Crăciun, „carnavalul” a durat noapte de noapte, mai mult de o săptămână, timp în care era torturat de cei doi, iar uneori și de Cociorvă. Dimineața, era dus la Cociu. Acolo, dacă refuza să semneze ceva, era readus în sala de tortură. Andrei spune că a cedat de frică să nu moară. „Eram vânăt și faţa îmi era umflată. Într-o zi, le-am spus: „Daţi să iscălesc tot ce vreți, dar nu mă mai bateţi”.

L-a văzut pe Djaniev abia la proces

Și mama inculpatului confirmă că, vizitându-l, îl găsea cu palmele și tălpile umflate. Iar înainte de reconstituirea la locul faptei, Ababii a cerut de la părinții lui Crăciun niște haine mai groase. „Eu aveam haine, dar erau pline de sânge și nu mă puteau filma în ele. Înainte de reconstituire, m-au dus acolo și am repetat ce trebuie să arăt și să spun. Și m-au filmat din spate, ca să nu mi se vadă fața umflată și vânătă”, ne relatează Andrei.

La judecată, Crăciun a declarat că este nevinovat și că a fost constrâns prin tortură să-și recunoască vina. Tot în instanță, Razan Djaniev l-a văzut pentru prima dată pe Crăciun și a spus că nu el este ucigașul. Cu toate acestea, la 9 februarie 2009, Judecătoria Buiucani l-a condamnat la 21 de ani de închisoare. Președintele ședinței, judecătorul Serghei Lazari, a avut o opinie separată, în care arăta că Andrei nu a comis infracțiunea și urmează a fi achitat din lipsă de probe. Magistratul preciza că nici în cadrul urmăririi penale, nici a anchetei judiciare nu a fost stabilit motivul crimei; că Crăciun nu s-a aflat în conflict cu Eremcioi; că o mulțime de probe exclud posibilitatea aflării inculpatului la locul săvârșirii crimei la ora 21.40; că nu a fost depistată arma, nici alte obiecte care ar putea trezi măcar presupuneri că inculpatul a avut armă sau putea împușca. În opinia lui Lazari, înregistrările video în care Crăciun își recunoaște vina nu pot fi admise ca probă, dacă nu există nicio dovadă obiectivă care măcar indirect ar confirma vina inculpatului.

Corpuri delicte și pagini din dosar dispărute

Avocatul Filip Digori susține că, după pronunțarea sentinței, au fost nimicite toate corpurile delicte din dosar: înregistrările video menționate mai sus, trei tuburi de cartușe, un creion și fotografii cu două femei, ridicate de la locul crimei. „Probabil, fotografiile şi creionul au căzut din buzunarul ucigașului și au fost distruse, căci nu aveau legătură cu clientul meu. Iar din volumul doi al dosarului au dispărut primele 29 de pagini. Toate acestea ne demonstrează că dosarul a fost bazat doar pe presupuneri”, afirmă Digori.

Avocatul a contestat sentința de condamnare, însă judecătorii Curții de Apel i-au respins cererea, pe motiv că a fost depusă tardiv. În realitate, din rea-voință sau neatenție, cererea s-a pierdut prin cancelaria Curții, fără a fi înregistrată la timp. Astfel, adaugă Digori, timp de cinci ani de zile, cât Andrei a stat la închisoare, el a bătut pe la ușile șefilor Procuraturii Generale (PG), solicitându-le să ceară prin recurs  Curții Supreme de Justiție (CSJ) să întoarcă cazul la reexaminare. În cele din urmă, în octombrie 2012, CSJ a constatat că apelul lui Digori a fost depus în termen și a întors cazul la Curtea de Apel.

La 15 februarie, la solicitarea avocatului, CA l-a transferat pe Crăciun în arest la domiciliu pe o perioadă de două luni. După „carnavalurile” din comisariate și cinci ani de detenție, starea sănătății lui este șubredă. „Ei mi-au distrus sistemul nervos. La pușcăria din Rezina, doctorii îmi băgau ace în picioare şi mâini şi eu nu le simţeam. M-au dus la spitalul de la Pruncul, dar acolo nu aveau cu ce mă lecui. Astăzi, când mă trezesc dimineaţă, nu-mi simt partea stângă a corpului. Ca să mă pot mişca, trebuie să-mi facă cineva timp de jumătate de oră masaj la mâini”. Andrei crede că a fost supus acestor chinuri din motivul că polițiștii nu au chef să caute criminalii, dar umblă după lauri. „Chiar Cociorvă zicea: „Câte dosare am închis noi așa, tu nu eşti primul şi nici ultimul”, afirmă el.

„Oricât m-ar bate, n-aș recunoaște ceea ce n-am făcut”

Presupușii torționari apreciază mărturiile lui Andrei drept aberații. „Nu este adevărat, nu cunosc de ce poate să-mi aducă așa acuzații. Așa ceva nu poate să fie, nu înțeleg de unde niște aberații pot să apară în presă. Pe mine oricât m-ar bate, n-aș recunoaște ceea ce n-am făcut. Eu eram atunci vicecomisar și n-am văzut vicecomisar care să maltrateze oamenii. Apelați la procuratură și vedeți care e problema”, afirmă Cociorvă. Ion Balcan recunoaște că a făcut parte din grupul de lucru, care a cercetat omorul din 2007, dar spune că nu a lucrat cu Crăciun, decât că a mers cu acesta la reconstituire. În schimb, Balcan ne asigură că nici el, nici alți polițiști nu au aplicat forța față de Andrei. „Dacă persoana și-a recunoscut vina, care este necesitatea de bătut? Sunt aberații. În RM fiecare își spune părerea cum vrea, dar nimeni nu poartă răspundere. Nu înțeleg în interesul cui sunt interpretate greșit unele lucruri. Se spune că am fost avansat, că am primit grade, dar nu e adevărat. Atunci lucram la CGP, apoi am fost transferat la Ialoveni”, se apără comisarul de Nisporeni. Pe Ghenadie Ababii nu l-am găsit, iar Lilian Cociu ne-a rugat să revenim mai târziu, după care nu a mai răspuns la telefon.

Dosar penal pe faptul torturării lui Crăciun

După ce și în 2013 Andrei a declarat în fața instanței că a fost torturat, procurorul Radu Sâli de la CA a anunțat despre aceasta, printr-un raport, Procuratura Generală. Sâli explică, însă, că procurorii nu și-au schimbat poziția în dosarul respectiv. „Noi am sesizat PG, pornind de la declarațiile lui Crăciun că și-a recunoscut vina, fiind agresat. Nici anterior procuratura nu a contestat sentința de condamnare, ci faptul că apelul avocatului a fost depus în termen. Despre vinovăția sau nevinovăția lui Crăciun încă nu s-a pronunțat nimeni. Vom reieși din materialele dosarului”, spune procurorul.

Ion Caracian, șeful Secției combatere tortură (SCT) a Procuraturii Generale, afirmă că, în baza raportului depus de Radu Sâli, s-a stabilit că rezultă o bănuială rezonabilă că Andrei a fost torturat, pentru a recunoaște că a comis omorul. De aceea, la 20 martie 2013 a fost pornit un dosar penal pe faptul torturii săvârşite de mai multe persoane. „Vom monitoriza mersul urmăririi penale, pentru a asigura caracterul obiectiv și complet al acesteia”, ne asigură Caracian. Materialele cauzei au fost expediate Procuraturii mun. Chişinău, care va exercita urmărirea penală.

Ipoteza poliţiei – Crăciun, complicele ucigaşului…

În timp ce Crăciun făcea pușcărie, crimele de la Ialoveni și Durlești continuau. Fie că poliția și procuratura îl apără pe asasin, fie că aceste instituţii nu sunt în stare să-l găsească, însă ucigașul își continuă diabolica operă. Omorul din 2011 a celor doi tineri din Durlești, Ilie și Olga, a avut loc la numai câteva sute de metri de locul unde s-a produs crima din 2007. Din mărturiile victimelor, rămase în viață, asasinul arată la fel cum l-a descris Razan Djaniev și folosește aceeași armă cu ţeava lisă, posibil de tip „Wincester”, cu calibrul de 12 mm.

O versiune care circulă printre poliţiştii care l-ar fi maltratat pe Andrei Crăciun presupune că între reţinerea acestuia şi ucigașul de la Durlești ar exista o legătură cauzală. Adică, în 2007, Crăciun ar fi fost complicele asasinului, care ulterior a săvârșit celelalte omoruri pentru a demonstra nevinovăția condamnatului. Această ipoteză trezește prea multe întrebări şi poate fi doar o armă de apărare a torţionarilor… Cu atât mai mult, cu cât ex-viceministrul de Interne, Ghenadie Cosovan, spunea că a sesizat la acea vreme conducerea MAI despre greșelile comise în dosarul Crăciun, însă a fost trecut cu vederea. „Infracțiunea din vara lui 2007 a fost trucată. Autorii investigaţiilor nu erau interesați să fie prins criminalul. Conducerea MAI a cunoscut aceste detalii, însă a muşamalizat cazul”, declara fostul viceministru pentru Publika TV.
Dacă în RM nu se renunța la pedeapsa cu moartea, Andrei Crăciun putea să fie mort. Vom reveni.