In urmă cu câteva zile s-au împlinit 18 ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, un război în care tânărul stat independent Republica Moldova a încercat să se apere de gardiştii transnistreni sprijiniţi de armata rusă şi de cazacii de pe Don. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către ex-preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, şi de ex-preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur.
După boicotarea de către Chişinău a referendumului unional, care avea să decidă soarta URSS, Moscova începuse să-şi facă griji de o eventuală unire a Moldovei cu România. Aşa a luat naştere, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, conflictul moldo-rus de la Nistru. Ofiţerul Ion Levinţa se afla în acea noapte în Comisariatul de poliţie din Dubăsari – primul atacat de forţele separatiste:
„Comisariatul era aproape încercuit. În jurul comisariatului se adunaseră vreo 300 de gardişti, cazaci – toţi înarmaţi cu automate, mitraliere şi trei blindate. M-au sunat şi mi-au spus: „Noi l-am omorât pe Silcenko!” şi că noaptea o să fim ucişi toţi”.
Măcelul a început la ordinul agentului rus Igor Smirnov, ex-„președinte” al autoproclamatei republici transnistrene.
Ex-ministrul moldovean al Securităţii, Tudor Botnaru:
„Smirnov a fost acel care a luat hăţurile în mâini, având în spate trupele Uniunii Sovietice care erau cazate în Tiraspol şi indicaţiile primite de la Moscova”.
Informaţia precum că Rusia a provocat acel război a fost confirmată şi de un alt ex-ministru al Securităţii Republicii Moldova, Anatol Plugaru:
„Moscova (…) nu a dorit, nu doreşte şi la sigur că nu va dori ca acest teritoriu să iasă de sub controlul ei. Cu atât mai mult atunci… În realitate, Rusia a făcut tot posibilul ca să genereze acel război aici ca să scindeze populaţia şi teritoriul”.
Fără armată şi fără alte structuri de forţă, poliţiştii moldoveni şi unităţile de partizani constituite ad-hoc au dat o replică dârză separatiştilor de la Tiraspol, sprijiniţi masiv de unităţile armate ale Federaţiei Ruse. Dar, surpriză, în noaptea în care forţele armate ale Moldovei urmau să intre în Tiraspol, militarii moldoveni au primit, de la Chişinău, ordin de retragere. În imaginile video filmate a doua zi, militarii moldoveni se revoltă cu lacrimi în ochi.
Burunducii (aşa erau numiţi partizanii – n.n.) au refuzat să se supună ordinelor venite de la Chişinău. Ca să-i oprească, serviciile secrete moldoveneşti îi trimiteau la moarte sigură, chipurile în misiune, iar când s-a sfârşit războiul, politicienii au vrut să-i folosească în scopuri murdare:
„Cineva lupta, dar cineva se gândea la politică. Se gândeau care şi cum să ia „boievicii” (luptătorii – n.n.) aceştia sub dânşii. Erau întâlniri cu cineva care propunea nişte chestii interesante, murdare. (…) Multe partide au vrut să le fim echipă de buzunar. Noi nu am mers la aceasta!”.
În timpul războiului, Igor Smirnov a fost arestat de trupele speciale ale Ministerului de Interne de la Chişinău, dar a fost eliberat ca urmare a presiunilor Moscovei.
În timpul conflictului armat de pe Nistru din 1992 au murit aproape 400 de luptători moldoveni, 40 de oameni au fost daţi dispăruţi şi 3500 de persoane au rămas mutilate.
Surse: Tribuna-Basarabiei.ro
8 mai 2010
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
