Mitică şi Hyperion
…Consiliul local din orăşelul românesc Orşova a decis să serbeze ziua de naştere a lui Eminescu la şedinţa în plen, unde fiecare consilier va fi obligat să recite o poezie eminesciană, iar în cazul în care consilierul nu va şti nicio poezie, acesta va fi amendat cu 1000-5000 de lei. Vedeţi până unde poate ajunge imaginaţia lui Mitică, înfierbântată de dragostea de Eminescu! Riscând să desacralizez atmosfera şi canoanele, îmi permit totuşi să mă solidarizez cu iniţiativa Consiliului local din Orşova şi să afirm că respectiva iniţiativă e un exemplu demn de urmat şi de către guvernanţii din R. Moldova. Dacă totuna traversăm o perioadă de criză economică severă, iar problema acumulării banilor la Buget este prima problemă a guvernării, de ce să nu se instituie, prin hotărâre de Parlament sau de Guvern, în fiecare an, pe 15 ianuarie, sărbătoarea naţională „Eminescu şi Bugetul”? Iar, în cadrul acesteia, să se organizeze în toată ţara şedinţe festive ale consiliilor primăriilor comunale, raionale şi municipale, precum şi şedinţa în plen a Parlamentului şi şedinţa Guvernului. Scopul acestor şedinţe ar fi promovarea şi valorificarea moştenirii poetice a lui Eminescu, dar şi de a aduna bani la Bugetul de stat. Mărimea amenzii pentru necunoaşterea nici a unei poezii eminesciene poate fi stabilită de Parlament, pentru a nu admite abuzuri în teritoriu. Este important ca respectiva hotărâre de Parlament să fie executată întocmai, în toate localităţile, indiferent de fizionomia lor etnică, pentru a consolida pacea şi armonia interetnică din R. Moldova.
Vă imaginaţi la ce spectacol fascinant şi emoţionant de poezie eminesciană am asista!? În Parlament, de exemplu, preşedintele Marian Lupu îi scoate la tribună, unul câte unul, pe toţi deputaţii, în ordine alfabetică. Iese Vadim Mişin şi recită solemn „Rugăciunea unui dac” – şi scapă de amendă! Iese Oleg Reidman şi recită „Scrisoarea a III-a” – şi scapă şi el de amendă! Iese Iura Muntean(u) şi recită „Hora Unirii” şi, trecând peste toate protestele publicului, el demonstrează că poezia îi aparţine, totuşi, lui Eminescu, nu lui Alecsandri. Şi scapă şi el de amendă! În schimb, ceilalţi deputaţi au ars şi, deoarece n-au putut recita nicio poezie de Eminescu, câştigul lor de o zi se va duce la cei săraci. Calculele demonstrează că în această zi pot fi acumulate la Buget sume mai mari decât de la Vamă!
…Vedeţi cum Mitică îl poate valorifica pe Hyperion, aducând totodată şi bani la Buget? De ce Eminescu să rămână poet canonic, îngropat în manualele şcolare, când el poate fi scos la lumină şi pus la treabă în numele poporului?