Însă la ce oare ne gândim noi când auzim un astfel de titlu?
Nu cred că există o moarte mai costisitoare ca în Moldova. O moarte care îi bagă în credite și datorii pe cei rămași în viață. De la sicriu la pomană – banii curg. Mai ceva ca la nuntă. Bani la preoți, la cantori, cheltuieli cu îngroparea, cu masa, cu darurile de sufletul mortului. Nu întâmplător cele mai multe certuri între neamuri apar după înmormântări. Cine a pus, cât a dat, care a rămas nemulțumit.
Îmi pare rău să spun asta, dar înmormântările opulente sunt un semn al unei populații înapoiate. Ca orice tip de exagerare. Cu cât strălucește mai tare, cu atâta pare mai frumos. Însă bunul gust nu iese în evidență cu dantele și clopoței.
Și nu asta contează, problema nu constă în kitsch și exagerare, ci în contrastul dintre mesele arhipline și traiul nostru de zi cu zi. Nevoia noastră stupidă de a fi în rând cu lumea. Dacă face vecinul, trebuie să fac și eu – dacă fac și eu, trebuie să facă tot satul. Iar pe lângă fală, mai e și ajutorul financiar penibil acordat de stat. Cum s-ar spune: cu ce dă statul nu se acoperă nici prețul colacilor.
Felul în care decurg înmormântările la noi mă face de multe ori să observ diferențele dintre țara noastră și țările din UE. Și nu din cauza obiceiurilor. E suficient să ne gândim că în România ajutorul dat la înmormântare e de aproximativ 500 de euro pentru un pensionar și peste 150 de euro pentru un cetățean care nu a avut venituri.
Pe lângă acest ajutor, există firme care se ocupă de înmormântări, de la un capăt la altul, iar în cazul pensionarilor totul se face în schimbul ajutorului plătit de stat. Practic, membrii îndurerați ai familiei nu au altă grijă decât să îl plângă și să se despartă în liniște de cel mutat la cele veșnice. Ei nu văd nici măcar facturile. De la colac la lumânare – totul intră în grija firmei. Când cineva moare, cei care vor să apeleze la aceste firme dau un telefon, în scurt timp angajații vin, cu tot cu sicriu. Ei îl spală pe cel decedat, îl îmbracă, pregătesc totul. După înmormântare, firma, în baza chitanțelor, merge și își ridică singură banii de la stat.
Am aflat despre aceste firme când a murit unchiul meu din România. Sunt situații pe care nu le dorim, dar pe care nici nu le putem evita. Cum se spune, moartea e parte din viață. Însă modul în care se obosesc și intră în datorii oamenii dă naștere la zeci de griji în plus.
Din păcate, până statul nostru va acorda un ajutor de înmormântare suficient încât să acopere toate cheltuielile și până când vom învăța că o înmormântare nu e prilej de laudă, cu cine are mai mult și cine mai multe pune pe masă, va mai trece multă apă pe Prut.
