Probleme rupte din mediul în care ne bălăcim în fiecare zi, personaje de lângă noi, care mai au ce spune, dar pe care noi nu le auzim sau ne prefacem că nu le auzim, localuri tenebre, care ne adună seară de seară la o votcă cu o mâță moartă pe masă – fac descrierea sumbră a civilizației noastre ajunsă sau poate ascunsă în 2017. Imaginea întunecată din bodega, unde mai mulți cetățeni, configurați de autor, vin să peroreze că oricine este în stare să găsească miliardul furat, amintește de taverna în care la fel lumina pătrundea greu, în schimb, Toma Nor, din „Geniu pustiu” de Mihai Eminescu, gândea atunci la națiune, la idealul patriei. Și Pavel, ca un adevărat pădurar ce este, vine să taie rădăcina răului, abătut peste R. Moldova, dar cred că și de acolo pe unde secularizarea își face loc tot mai mult. Bodega, marca RM, deseori este vizitată de Igor Alexandrovici, Ckat, doamna Bella, Râjâi, personaje care, din obișnuință, mai trag cu ei câte un „vici”-iu, sau cărora autorul, din decență sau respect pentru cititor, le-a tăiat o vocală din nume, pentru a nu fi chiar de rahat. Și doar Omul din Colț mai dă un sens acestei lumi, care a orbit aproape de tot, strecurând câte o judecată: „Dacă aș fi în stare să creez lumea de la început, i-aș da numele tău. De-ar trebui să descriu fericirea, m-aș încadra în șase litere” (p. 19). Dacă vocea acestuia ar avea o recunoaștere autorizată, „satana n-ar fi omniprezent în judecățile și faptele noastre”. Este dovada lucidității Omului din Colț până a-și schimba viața într-un vierme cerându-și drepturile fundamentale:
„Umple un sfert de pahar cu apă și varsă-l pe mormântul lui Ckat. Dacă cineva îți cere explicații, nu te teme și răspunde-i că ai lacrimi în pahar. Poți să dai și cu piciorul în mormântul lui Ckat. … De ești admonestat, închide ochii și continuă. Fă dragoste pe mormântul lui Ckat. …
Viermii pământului vor să fie fericiți, însă asociațiile pentru protecția drepturilor animalelor îi discriminează. Această atitudine mizantropă se explică prin faptul că membrii asociațiilor în cauză se tem de viitorul în care viermii se vor înfrunta din trupurile lor.
Nimeni nu luptă pentru drepturile fundamentale ale viermilor. Un viermișor grăsuț, care a gustat din stârvul lui Ckat, a ieșit la o scurtă promenadă pe afară și tu l-ai ucis cu sânge rece.
Oare tu nu ești un criminal?” (p. 27)
E tulburătoare întrebarea sau noi ne-am pierdut reperele morale? E una care vine din cealaltă, atâta timp cât Sagara te poate ține în șah: „Sângerosul criminal Sagara stă de șapte zile în fața Parlamentului, pe care intenționează să îl arunce în aer cu ajutorul teroristului Igor Alexandrovici. Deputații din toate fracțiunile au decis să-l ocolească și nici să nu-și îndrepte privirile spre el. Spicherul Legislativului a declarat pentru ziarul nostru că revendicarea protestatarului este suicidul în grup al deputaților”. (p. 62)
Dramatismul existenței noastre nu stă în sângerosul Sagara, dar în dialogul ce urmează: „Apropo, domnule Pavel Păduraru, mi se adresă el destul de pedant, mă simt obligat să vă spun că eu disprețuiesc scriitorii. Ei se cred înțelepți și talentați, dar de fapt sunt înapoiați” (p. 57).
Cuvintele sunt vocea anonimă a unei lumi secularizate, pentru care cultura și oamenii de cultură sunt detestabili. De aici pornește revolta catilinară a lui Pavel Păduraru, perfect secundată de cea a Omului din Colț sau poate de cea a lui Toma Nor, că „ei vor încerca să te învețe și pe tine, dar știința lor, seducătoare, la prima vedere, este un simulacru. Zâmbetele lor binevoitoare vor crește în tine disprețul față de ceilalți. Decât să ne instruim din știința smintiților, n-ar fi mai bine să citim tomuri de înțelepciune din lacrimile noastre?” (p. 66)
„Moartea lui Igor Alexandrovici”, adică a Omului din Colț, care reflectă, poate, asupra miliardului furat, ar putea să se mai amâne, dacă virtutea n-ar fi compatibilă cu desfrâul, e opinia subiectivă a autorului. Dar atâta timp cât „blasfemia este sărbătoare domnească în împărăția lui mamona, când podoabele tale își rostesc des cântecele, demonii triumfă, iar Dumnezeu și Sfântul Andrei plâng” (p. 68), virtuțile vor fi percepute ca ceva bizar.
Romanul lui Pavel Păduraru este o parabolă despre periculoasa iluzie a perfecțiunii noastre. Dar, când citești „Moartea lui Igor Alexandrovici”, te obligi să recunoști că rinocerizarea noastră nu s-a oprit pe undeva, la Eugene Ionesco. Căutăm multe să avem, dar nu ajungem la dragoste. „Însă dragostea adevărată nu se naște din trup, ci din suflet. De aia ea rezistă o viață întreagă și nu se limitează strict la poftele cărnii” (p. 93). Ne mai lipsește și un zâmbet, care ar dezarma tot răul din lume: „După cum vezi, merg acum de mână cu zâmbetul tău. Și cred că noua ordine mondială ar fi mult mai eficace, dacă vechea construcție ridicată din capitaluri, petrol și războaie ar fi înlocuită cu acest zâmbet”.
„Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman existențialist, iar Pavel Păduraru, un scriitor modern, îndreaptă sau poate educă cititorul să discearnă lucrurile, evenimentele, problemele sociale prezente în jurul nostru, și îl ajută să citească cu ochii minții. Însă e o neputință de a atinge această culme, pentru că ne lipsește trezvia – adică ochii minții și trezirea. „Mântuirea sufletului este acea fetiță iluzorie (o ființă neîntrupată, curată, luminată, situată dincolo de percepțiile noastre –n.a.) în care fiecare muritor își construiește un chip aparte”. (p. 121).
Dacă mai facem abstracție și de ghilimelele care indică un roman inspirat din noi și despre noi, atunci moartea unui igor este o parte intrinsecă a noastră.
Silvia Strătilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
