În fiecare lună, alte zeci de moldoveni părăsesc țara. Iau cu ei puținii pensionari rămași în viață. Peste hotare, oamenii știu că vor găsi o modalitate prin care să le asigure existența. Le trebuie doar să treacă Prutul pentru a fi în siguranță. În Moldova nu se mai dau pensii de aproape 50 ani de zile.
Vântul bântuie clădirile părăsite. În Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău are loc următorul protest împotriva guvernării. O mână de tineri le amintește guvernanților că acum un secol au făcut o greșeală teribilă: au pus pentru a câta oare interesele de partid în fața celor naționale. Îi amenință că vor pleca și ei, că vor lua ultimele resurse, vor închide ultimele întreprinderi din care aceștia își trag bogățiile. Deputaților nu le pasă: fiecare stă așezat pe câte un sac de aur. Miliardele din conturi le permit să ducă o viață luxoasă. Iar după ei, fie și potopul: acesta e moto-ul lor dintotdeauna.
Nu e nimeni pe Aleea Clasicilor. Câteva garoafe rozalii se ofilesc la bustul lui Eminescu. O haită de maidanezi se plimbă pe cărările din parc. Și aceștia o duc greu – tomberoanele sunt tot mai pustii. Străzile sunt uimitor de curate: nu mai are cine să facă mizerie. Zăpada aproape neatinsă se întinde printre blocuri, iar o liniște apăsătoare se așează peste oraș ca o ceață de dimineață.
Cine pleacă ultimul din Moldova, să stingă lumina. Să lase datoriile în aer, să încuie ușa, să ude pentru ultima dată florile. Să-i lase pe șacalii de la putere să guverneze pustietatea.
P.S: Această tabletă reprezintă un exercițiu de imaginație și trebuie tratată ca atare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
