Moldova rămâne în urmă la salarii și speranță de viață

Republica Moldova înregistrează progrese importante pe drumul integrării europene, potrivit datelor prezentate la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu presa. Țara noastră depășește media Uniunii Europene la ponderea femeilor aflate în funcții de conducere, se apropie de nivelul european la acoperirea cu internet și transparență, însă mai are de recuperat la capitolul energie verde.
Potrivit datelor, 45% dintre funcțiile de conducere din Republica Moldova sunt ocupate de femei, în timp ce media Uniunii Europene este de 35%. Totodată, acoperirea cu internet a ajuns la 90%, foarte aproape de media europeană, care este de 94%.
În ceea ce privește transparența, Republica Moldova ocupă locul 76 în clasamentul Transparency International, după o creștere cu 39 de poziții față de 2020. Performanța este comparabilă sau chiar mai bună decât cea a unor state membre ale Uniunii Europene, arată datele.
La capitolul energia regenerabilă, Moldova și-a propus să crească ponderea acesteia de la 9% în 2023 la 23%, în 2025. Totuși, creșterea rămâne încă sub media UE – 47%.

Pe lângă progrese, datele vorbesc și despre provocări, în special economice. Rata de ocupare a forței de muncă este de doar 57%, salariul mediu ajunge la 700 de euro, iar 40% din venituri sunt cheltuite pentru produse alimentare. Comparativ, în UE, media nu depășește 27% la sută.
Pe lângă provocările economice, datele arată că speranța de viață în Republica Moldova rămâne scăzută – 72 de ani, comparativ cu 76 de ani, cea mai mică medie înregistrată în Uniunea Europeană. Atât în Moldova, cât și în UE, rata mortalității cauzate de cancer se menține ridicată și la niveluri similare. În schimb, țara noastră depășește media europeană la numărul de decese în accidente rutiere – 83 la un milion de locuitori, față de 81 la un milion în UE.
Experții recomandă reforme accelerate în domeniile pieței muncii, administrației publice și siguranței rutiere, precum și continuarea proiectelor de sănătate publică finanțate de Uniunea Europeană, axate pe prevenirea bolilor cardiovasculare și oncologice.
