O singură zi petrecută în parcela din dos a spațiului mioritic care a trecut prin experiența traumatizantă a sovietelor îți revoluționează teoriile despre posibilități și despre limitele realității. Orice om cu experiență minimă de viață într-o țară cu urme de normalitate realizează cât de anacronică, până la limita suprarealismului, este viața cotidiană a R. Moldova. Fie și numai analizând știrile unei singure zile ai senzația halucinantă că trăiești într-un univers paralel, ceva între „Alice în țara minunilor” și „Trainspotting”.
Un proprietar de cinematograf, care nici măcar nu vorbește limba de stat și care ar trebui să stea după gratii după ce a instigat la violențe și ură etnică, cere denumirea unei piețe cu data la care bețivii lui i-au bătut pe cei care gândesc diferit de el. Un șofer de autobuz a ucis zeci de oameni pentru că, mergând la vale, decupla motorul ca să facă economie de benzină și a rămas fără frâne. În plin embargo al UE împotriva Teheranului, autoritățile de la Chișinău, care se declară proeuropene, află din presa străină că au petroliere iraniene înregistrate sub pavilion moldovenesc… Oameni buni, opriți-vă, înainte să luați o supradoză!
