„Moldoveni din toate parcurile, urniţi-vă!”

Termini. „Cei care au rămas în ţară, mama dracului, nu mor de foame”

Valentin Lungu din s. Dănceni, r-nul Ialoveni, a fost profesor la o şcoală de meserii timp de 20 de ani. A venit în Italia în 2001, ajutat de fiică-sa, care deja se afla aici. A lucrat la construcţii până în noiembrie trecut. De atunci nu-şi mai găseşte un loc de muncă şi e nevoit să vină la Termini. Mi-a mărturisit că în toţi aceşti ani a avut grijă de soţia sa, rămasă la baştină, şi îi trimitea bani regulat. Însă, în ianuarie curent, pe neprins de veste, s-a trezit cu nevastă-sa la Roma. Se angajase şi ea să îngrijească de o bătrână. Neavând bani pentru chirie, Valentin şi-a rugat consoarta să-l ajute cu 200 de euro. „Nu mai aveam de la cine împrumuta, dar ea mi-a replicat: „Unde ţi-s banii?”, după care a urcat în autobuz şi a dispărut. Adică, 33 de ani am avut grijă de familie, am crescut doi copii, n-am fost beţiv şi la urmă ea mă lasă în drum ca pe un câine. De atunci nu ne mai vedem. La noi, oamenii, când se scapă la bani, uită de familie”, conchide Valentin.

Şi asta nu e singura sa problemă. S-a judecat cu un italian, pe care instanţa l-a obligat să-i plătească opt mii de euro, iar aceluia nici că-i pasă. E vorba de fostul său patron, care l-a minţit că i-a făcut şedere legală, apoi l-a alungat de la lucru. „Italianul nu mi-a dat nicio centimă şi l-am atacat la tribunal. Nu mai am cu ce să-mi plătesc apartamentul. Mai mult, m-a pus dracul să lucrez într-o duminică şi mi s-a blocat braţul”, spune Valentin. El vine la Termini în speranţa că-şi va găsi un serviciu, căci tocmai cu acest scop se adună moldovenii aici. Cei care propun vreun loc de muncă o fac fie gratis, fie contra plată, care uneori se ridică până la un salariu. La Termini se propun joburi pentru femei, deşi uneori şi bărbaţilor le surâde norocul…

Valentin a decis că, dacă justiţia italiană nu-i va apăra drepturile, până la urmă se va întoarce acasă. Pentru că a obosit. „Am fost acum două luni acasă şi mă întorceam la Roma ca la puşcărie. Cred că tot dezastrul din familiile noastre a fost provocat de tolomacii de comunişti, care ne-au lipsit de toate. Profesoara de română din satul meu şi-a lăsat soţul, la 60 de ani, şi a plecat în Italia. La fel a procedat şi profesoara de limba rusă. Oricum, am să mă întorc la vatră, văd că cei care au rămas în ţară, mama dracului, nu mor de foame. Nu voi muri nici eu. Decât să pier în Italia pe marginea străzii, mai bine să trăiesc acasă”, exclamă Valentin.

Am stat şi eu o zi la Termini. Nimeni nu mi-a propus de lucru, însă am izbutit să însuşesc termini specifici din vocabularul moldovencelor care caută o slujbă în Italia. De exemplu, să lucrezi la „fix” înseamnă să fii angajat într-o casă, unde te afli non-stop, cu excepţia a opt ore în zilele de joi şi 24 duminica. Aşa prevede legislaţia italiană, dar unor italieni nu le pasă de lege şi ţin femeile ca la închisoare. „Lungo orario” presupune munca până la ora amiezii sau până seara, adăpostul pe noapte rămânând la discreţia fiecăruia. Pentru aceste joburi se plăteşte în medie câte 750 euro. Lucrul „la oră” se remunerează de la cinci la zece euro. Femeile noastre pot presta servicii de „badante” (îngrijitoare de bătrâni), „domestice” (menajere) sau „baby sitter”. Am tras cu urechea şi la discuţiile bărbaţilor. Se întrebau, de pildă, de ce avem uzină de televizoare şi nu invităm coreenii ca să ne instaleze utilaj pentru fabricarea plasmelor. Dacă în Occident angajaţii unei asemenea întreprinderi au salarii de 2000 euro, în RM, cu aceşti bani poţi remunera patru persoane. Respectiv, am avea de câştigat prin cheltuielile reduse. De ce avem şi uzine de tractoare, şi de computere şi nu atragem investitori? Tot ei răspundeau: „Fiindcă mafioţii care ne-au condus ţara din 2001 încoace preferau să aducă mărfuri străine şi să spele bani. Ne-au prins în capcană cu promisiunile lor deşarte”.

Palmiro Togliatti. Ziua – drumul robilor, noaptea – al desfrâului

Dacă la Termini găseşti mai mult femei, la „drumul robilor” – doar bărbaţi. Aşa e botezată o porţiune din şoseaua Palmiro Togliatti, unde în fiece dimineaţă grupuri de bărbaţi aşteaptă să fie luaţi la lucru. Valentin, care merge şi acolo, spune că, odată cu criza economică, au scăzut drastic şi ofertele. Referindu-se la drama acestor oameni, pe care îi vizitează uneori, ambasadorul Gheorghe Rusnac îmi spune: „Discut des cu ei. Mă doare să-i văd – bărbaţi în floarea vârstei stau la margine de drum şi aşteaptă să li se propună o muncă… Tragedia lor e că se întâmplă să lucreze mai pentru nimic”.

De fapt, Palmiro Togliatti este o stradă cu o faimă aparte la Roma. Dacă dimineaţă e „drumul robilor”, seara aceasta se preschimbă în „drumul desfrâului”. Odată cu lăsarea amurgului, prostituate de toate culorile şi vârstele, ies la vânătoare de clienţi. Şoseaua e intersectată de vechile ziduri ale apeductului Romei imperiale, sub arcurile căruia se plimbă graţii înalte şi robuste… De fapt, sunt travestiţii. După o zi petrecută la Termini, am colindat şi eu o noapte pe Palmiro Togliatti în căutarea unei moldovence, dar… zadarnic. Un travestit m-a salutat: „Ciao, signore!”. Două fete vorbeau româneşte, dar nu erau basarabence. Un şofer i-a propus uneia 20 de euro pentru o partidă şi ea a refuzat. Ciudat e alt lucru – atunci când trece maşina carabinierilor cu girofarurile aprinse, fetele, semigoale, se tupilează după automobile. Deşi, mă gândesc, de-ar vrea carabinierii să le prindă, ar urca în altă maşină şi s-ar îmbrăca în civil. Adică, e un fel de teatru şi ăsta…

Tor di Valle. Made in Moldova în Italia

Vreţi pâine „Franzeluţa” sau bere „Baltika” la Roma? Mergeţi la Tor di Valle, unde vin şi de unde pleacă microbuzele de Chişinău. Şoferii au inventat afacerea „Avem di tăti”, venind de la Chişinău cu frigidere mobile şi vânzând produse la preţuri piperate. Bunăoară, chiar dacă „Baltika” face trei euro, moldovenii aruncă banii în vânt, deşi berea italiană e mai ieftină şi mai bună… Scrumbia se vinde la acelaşi preţ. Mai puteţi cumpăra vin, salam, seminţe de floarea-soarelui, halva şi multe altele. Târgul se face sâmbăta. Uneori, din spusele martorilor oculari, se încheie pe moldoveneşte – „la botul calului” o poţi lua la bot.

Plecată în Italia, după ce a rămas fără încălţăminte

Duminica, moldovenii se mai întâlnesc şi prin parcurile Romei. Aici îşi împărtăşesc durerea, dorul şi, imaginar, dau o fugă până acasă. Pe Valentina Scafari am întâlnit-o şi la Termini, şi într-un parc, singură pe o bancă. Cu o sâmbătă în urmă îi murise mama, iar vineri devenise şomeră. N-a reuşit să plece la înmormântare, fiindcă în aceeaşi zi urma să-şi ridice permisul de şedere legală, însă italienii au tergiversat procedura. A alergat grăbită la aeroport, căutând o soluţie, însă, ca un făcut, a întârziat la avionul spre Chişinău. Cu alt transport nu avea dreptul să părăsească Italia. Şi-a sunat sora, a rugat-o să apropie telefonul de sicriu şi a bocit-o disperată pe maică-sa… Fostă învăţătoare, Valentina a venit pe peninsulă în 2001, în momentul în care rămăsese fără încălţăminte şi împărţea cu fiică-sa aceeaşi pereche de pantofi. La plecare, nu avea nici trei lei pentru microbuz. Fetiţa i-a dat ultimii zece lei, păstraţi pentru a plăti ciobanul care le păştea caprele. „Drum bun, mamă, că ne-om descurca noi cumva”, a fost strigătul fiicei în clipa în care se închidea uşa microbuzului.
Valentina îmi mai spune că, în ziua referendumului din 5 septembrie, a văzut o mulţime de moldoveni trândăvind prin parcurile Romei. Pentru aceştia ea a şi pregătit un slogan pe care, mă asigură, îl va face auzit la următoarele alegeri: „Moldoveni din toate parcurile, urniţi-vă!”.
Apropo, mi-am găsit şi eu de lucru, la o pizzeria. Nu mă descurc deloc cu italiana, dar am o colegă moldoveancă. Citiţi despre asta în ediţia de vineri.