Timpul Liber

Moldovenii, mai interesaţi de “Vrei să fii milionar” decât românii

Audienţa este dublă faţă de performanţele primei ediţii ale aceleiaşi emisiuni din România, difuzată de Kanal D în luna august. Potrivit oficialilor Prime TV, aproape fiecare al cincilea telespectator din Moldova a urmărit duminică seara emisiunea "Vrei să fii milionar".

În comparaţie, prima ediţie "Vrei să fii milionar" din România, difuzată de la Kanal D, a fost urmărită de puţin peste 300.000 de telespectatori din mediul urban.

Cifele au fost atunci peste media postului şi au urcat Kanal D pe locul trei în clasamentul posturilor TV la nivel urban în intervalul 20.00-21.00, după cum scria Paginademedia.ro. Emisiunea de la Kanal D este prezentată de Virgil Ianţu.

Show-ul de cultură generală prezentat de Dan Negru pentru postul Prime TV din Moldova se filmează la Bucureşti, în aceleaşi studiouri în care se trage şi "Vrei să fii milionar" pentru Kanal D, cu Ianțu la pupitru.

Kanal D difuzează emisiunea "Vrei să fii milionar" de miercuri până vineri, de la ora 20.00. În R. Moldova, acelaşi format este difuzat o dată pe săptămână, duminica, tot de la ora 20.00.

Sursa: paginademedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *