Externe

Moment istoric pentru Finlanda și Suedia. Cele două țări și-au depus cererile de aderare la NATO

Finlanda şi Suedia, au depus astăzi, 18 mai, cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează AFP, citată de Agerpres. Ambasadorii celor două țări la NATO s-au întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a transmite cererile de aderare.

„Acesta este un moment istoric, într-un moment critic pentru securitatea noastră. Sperăm să finalizăm rapid procesul de aderare”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Salut călduros cererile Finlandei şi Suediei de aderare la NATO. Sunteţi partenerii noştri cei mai apropiaţi şi aderarea voastră la NATO va consolida securitatea noastră comună”, a menționat Stoltenberg, primind cererile de aderare.

Pentru aderarea celor două țări este necesară unanimitatea celor 30 de membri ai Alianţei.

Menționă, că la începutul săptămânii Turcia s-a arătat reticentă față de acest subiect. Astfel, Ankara poate încetini acest proces, refuzând deschiderea discuțiilor în cadrul Consiliului Atlantic, prima etapă a procedurii. Apoi, Turcia poate bloca refuzând să semneze protocoalele de aderare şi să ratifice aderarea.

„Totul este posibil. Însă în NATO se găsesc mereu soluţii”, a declarat un diplomat european pentru AFP.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

  1. Bravo lor,nu s-au speriat de rachetele rusesti aduse demonstrativ la granita Filandiei.

  2. Acum cele doua tari nu mai sunt nici “independente”, nici “neutrale”, precum RM. In schimb, pot dormi ceva mai linistite.

Dă-i un răspuns lui Nicolaie Racovita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *