Moneda euro pe fundalul instabilităţii politice din Europa
Rezultatele alegerilor din Grecia şi Franţa, state în care votanţii au respins vehement măsurile de austeritate, au subliniat incertitudinile cu privire la viitorul crizei datoriilor din regiune.
Revenirea în fruntea statului francez, după 17 ani, a unui lider socialist, precum şi cutremurul electoral care a avut loc în Grecia au dezechilibrat şi mai mult situaţia monedei euro la nivel internaţional. Pieţele financiare sunt îngrijorate cu privire la intenţiile noului preşedinte francez Francois Hollande, care s-a opus tăierilor drastice de cheltuieli, având potenţialul de a genera o nouă fază a crizei datoriilor din Uniunea Monetară. Hollande promite politici economice cu care cancelarul german Angela Merkel nu e de acord, inclusiv creşterea cheltuielilor şi întârzierea reducerii deficitului. El a cerut, în timpul campaniei, mai multă acţiune din partea Băncii Centrale Europene, sfidând astfel Germania.
Astfel, moneda unică s-a depreciat cu 0,8% faţă de dolar şi 0,9% faţă de yen după ce angajamentul Greciei faţă de măsurile impuse în pachetul de sprijin financiar şi relaţiile franco-germane în politicile de abordare a crizei datoriilor din regiune au fost puse sub semnul întrebării.
Victoria lui Hollande a crescut cererea pentru dolar
„Euro a reacţionat la ştirile din Grecia, dar deprecierea a fost temperată pentru că declaraţiile lui Tsipras nu au fost atât de neaşteptate. Euro rămâne extrem de vulnerabil la riscurile politice”, a menţionat Camilla Sutton, strategist valutar şef la Scoţia Capital din Toronto, pentru Reuters. Totodată, Sabastien Galy, strateg pe cursul valutar al Societe Generale în New York, a menţionat pentru AFP că victoria lui Hollande, deşi era de aşteptat, a avut drept consecinţă creşterea cererii pentru dolar.
Până în prezent, măsurile de austeritate destinate temperării efectelor crizei datoriilor au împins economiile ţărilor din zonă în recesiune, de la Olanda până la Spania şi Grecia. Alegerile au avut loc în contextul în care ajutorul în valoare de 386 miliarde de euro destinat Greciei, Irlandei şi Portugaliei nu a reuşit să amelioreze situaţia.
Majoritatea pieţelor de capital europene au înregistrat pierderi la începutul săptămânii, iar bursa de pe Wall Street, care a avut o evoluţie favorabilă luni, a scăzut în primele ore de tranzacţionare ale zilei de marţi.
(A. C.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!