Social

Monumentul unui erou român din Al Doilea Război Mondial, vandalizat la Feștelița

Act de vandalism în cimitirul din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă. Un monument dedicat unui erou român căzut în cel de-al Doilea Război Mondial a fost doborât la pământ. Descoperirea a fost făcută luni dimineața. Monumentul, care cântărește câteva zeci de kilograme și era fixat în beton, a fost răsturnat și întors cu fața în jos.

Directorul Casei de Cultură din localitate afirmă că a fost telefonat de primarul satului și rugat să meargă în cimitir pentru a verifica ce s-a întâmplat.

Întrebat cine l-a informat despre vandalizarea monumentului, edilul din Feștelița a declarat:

„Mi-a spus cineva că e răsturnată piatra funerară a unui ostaș, de la intrarea în cimitir. Cred că nu e întâmplător”, a declarat primarul, menționând că incidentul a fost raportat la Poliție. 

Reamintim că, în luna aprilie 2024, la Feștelița, raionul Ștefan Vodă, a fost organizată o procesiune de comemorare a 33 de eroi români căzuți pe teritoriul satului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru a afla cine au fost și pentru a le găsi rudele, edilul localității a desfășurat o adevărată investigație.

Totodată, pentru ca eroii căzuți pe front să fie comemorați cu onoare, a fost renovată aleea din cimitir, iar pe unele morminte au fost instalate plăci funerare cu fotografiile și numele ostașilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *