Europarlamentarul Kai Tegethoff: R. Moldova trebuie să avanseze mai rapid spre UE, independent de ritmul Ucrainei

Republica Moldova ar trebui să beneficieze de un parcurs accelerat în procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE), chiar dacă, în prezent, este abordată „la pachet” cu Ucraina, pentru care războiul complică acest parcurs. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Moldova 1, eurodeputatul german Kai Tegethoff, reprezentant al partidului federalist „Volt” în Grupul Verzilor din Parlamentul European, a declarat că „în cazul R. Moldova există o mare urgență”.
Întrebat de corespondentul special al Teleradio-Moldova, Dan Alexe, dacă susține separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul negocierilor de aderare, astfel încât Chișinăul să nu mai fie tratat împreună cu Kievul, europarlamentarul german a pledat pentru accelerarea procesului.
„Cred că este o idee bună să permitem R. Moldova să avanseze cât mai repede posibil”, însă acest fapt „nu înseamnă că nu putem sprijini Ucraina pe drumul spre aderarea la UE”, a declarat Kai Tegethoff într-un interviu oferit în exclusivitate la Bruxelles pentru Moldova 1.
Eurodeputatul a explicat că abordarea „la pachet” este mai degrabă una politică.
„Această abordare «la pachet» nu este cu adevărat aplicată, nici cu R. Moldova și Ucraina, nici cu statele din Balcanii de Vest. Este vorba, mai degrabă, de o schimbare de mentalitate pentru a stimula guvernele naționale să avanseze rapid, deoarece acest lucru poate avea consecințe”, a punctat Kai Tegethoff.
Integrarea Moldovei, mai simplă decât cea a Ucrainei
Europarlamentarul german consideră că Republica Moldova, alături de Albania și Muntenegru, ar putea avansa mai rapid în negocierile de aderare decât Ucraina, inclusiv din cauza războiului și a provocărilor structurale pe care le implică integrarea Kievului în UE.
„Cred că vedem acum că abordarea Comisiei Europene este că cei care implementează reformele și avansează pot deveni membri mai devreme. Cred că, mai ales în cazul R. Moldova, există o mare urgență de a acționa cât mai repede posibil. Integrarea țării, odată ce a realizat reformele necesare, nu este o problemă, având în vedere dimensiunea Uniunii Europene, și va aduce un mare beneficiu în ceea ce privește securitatea poporului moldovean. (…) În cazul Ucrainei, totul este puțin mai dificil, nu numai din cauza războiului, ci și din cauza întregii structuri a UE de până acum, inclusiv bugetul. Nu putem integra Ucraina la fel de ușor cum putem integra R. Moldova fără schimbări majore”, a menționat eurodeputatul.
UE trebuie să demonstreze că își respectă promisiunile
Kai Tegethoff consideră că Bruxelles-ul trebuie să transmită un semnal clar statelor candidate care implementează reforme și respectă condițiile.
„Este important să se avanseze mai repede cu R. Moldova și, de asemenea, cu acele state din Balcanii de Vest, de exemplu, Muntenegru și Albania, despre care știm că sunt foarte apropiate și că progresează rapid. Trebuie să demonstrăm că promisiunile pe care UE le-a făcut acelor candidați la aderare sunt respectate și că, dacă se acționează rapid în ceea ce privește reformele, obiectivul va fi atins”, a subliniat eurodeputatul.
Respingerea paralelei cu blocul sovietic
În context, Kai Tegethoff, membru al partidului federalist european „Volt”, susține că UE are nevoie de o integrare mai profundă pentru a face față provocărilor actuale, inclusiv în domeniul securității și infrastructurii, iar statele est-europene ar avea de câștigat din această cooperare.
„Promovarea unei Europe unite, a unei voci europene puternice în lume, este o necesitate pe care o vedem în atât de multe contexte politice diferite în acest moment și trebuie să găsim o cale împreună într-un mod european”, a subliniat Tegethoff.
Întrebat care ar fi răspunsul pentru cetățenii din Europa de Est care văd orice fel de federalizare din partea UE ca fiind similară Uniunii Sovietice, Kai Tegethoff a răspuns e nevoie de „o mentalitate mai europeană” pentru că „problemele acestor vremuri nu pot fi rezolvate la nivel național”.
„Nu are sens să luptăm împotriva schimbărilor climatice la nivel național. Nu are sens să ne gândim la securitate și apărare în mentalitățile naționaliste. (…) Uitați-vă la sistemul de transport și, în special, la subiectul care îmi este aproape – politica feroviară. Trebuie, cu adevărat, să integrăm mai puternic statele membre din Europa de Est în rețeaua europeană de transport și să ne asigurăm că promovăm schimburile europene și o abordare europeană a acestora”, a mai explicat eurodeputatul.
Un singur bilet pentru întreaga Europă
În calitatea sa de membru al Comisiei pentru Transporturi și Turism din Parlamentul European, Kai Tegethoff promovează proiectul „One Ticket Europe”, care urmărește crearea unui sistem unic european de bilete pentru călătoriile cu trenul.
„Dacă e vorba de o singură călătorie, trebuie să avem un singur bilet. Tocmai acesta este punctul în care am avut deficiențe până acum. Întotdeauna am avut sisteme de bilete care rămân într-un context național, provenind dintr-o situație foarte monopolistă, în care e dificil pentru pasageri să rezerve un bilet peste multe granițe ca un singur bilet cu drepturile aferente. Toate acestea rămân foarte fragmentate”, a explicat deputatul PE.
Intervievatul consideră că infrastructura europeană trebuie dezvoltată și prin integrarea statelor din Balcanii de Vest și extinderea rețelelor feroviare europene: „Vrem să avem bilete, să zicem, din Zagreb către Viena sau către Atena și să creăm o abordare europeană unică. În acest context, ar fi util și ca state din Balcanii de Vest să facă în curând anumiți pași de dezvoltare și să devină membri ai UE”, a mai afirmat Kai.