Cu siguranţă, fiecare dintre noi măcar o dată în viaţă a dat nas în nas cu Moş Crăciun. El te bărbiereşte de sărbători, te încalţă, te îmbracă, te mângâie pe creştet ca pe un copil al său şi îţi pune bretele de argint pe după umeri. În fine, te împodobeşte ca pe un brad ca să îţi dea o alură de sărbătoare. Iar după asta, în pofida sărbătorilor de iarnă, imediat după ce te pupă pe obraz, te trimite la muncă. În ţară e sărăcie, zice el. Trăgea de sania sa ruginită care scrâşnea pe asfaltul murdar. Îmi vorbea. Trebuie să faci eforturi supraomeneşti ca să nu mori de foame. Oriunde te-ai afla, în pat, în puşcărie sau la serviciu, Moşul te îndeamnă, începând cu Anul Nou, să fii mai darnic şi mai iubitor faţă de aproapele tău. Asta este firea lui. M-a rugat să vă transmit ca pentru Anul ce va veni să nu vă faceţi mari iluzii, să nu mizaţi pe cadouri din partea lui – Moşul migrează. Are de gând să se angajeze pe post de sudor într-o ţară străină. Moş Crăciun este falit. El este tras la faţă şi are buzunarele găurite. Mi le-a arătat demonstrativ. Nu ne-a spus în ce ţară pleacă, dar s-a arătat destul de posomorât şi îngrijorat faţă de viaţa pe care o ducem noi cu toţii aici. Fiindcă şi el este cetăţean al RM. Împlineşte vreo 30 de ani. Este înalt şi slab ca spiţa de la bicicletă. Pare a fi bătrân din cauza bărbii sale albe, este bolnăvicios. Dar, totodată este mai tânăr decât cei care aşteaptă cadouri de la el. M-am întâlnit cu Moşul în stradă, îl lua vântul de trist ce era. „De votat – am votat, am fost la alegeri în noiembrie, dar ce folos? Nu fac politică, dar vreau şi eu, într-un sfârşit, să avem libertate!”, izbucneşte la un moment dat Moşul. Am aflat de la el că are mulţi copii în ţară, dar că nu are cu ce să-i hrănească. Anul acesta o să ne dăruiască, zice el, numai poveşti scurte despre balauri şi oiţe. Poveşti spuse pe întuneric. De altfel, decât nimic, şi astea sunt bune. Moşul ne-a mai promis că oriunde s-ar afla o să ni le trimită din gură în gură, ca pe proverbe. Sub sprâncenele lui stufoase şi mâncate de molii i-am surprins privirea ursuză. Bătea uşor cu piciorul în bordură ca să-şi scuture omătul topit de pe încălţări. Îşi scruta papucii săi terfeliţi şi umezi. Şi atunci, cu profundă milă, mi-a cerut să-i dau de o pâine. I-am dat de două pâini. Dar tot atunci m-am întors într-un călcâi şi am luat-o din loc, ca să prind troleibuzul. Fiind de acum în transport, am dat să-l salut pe fereastră, dar îmi apăru în faţă o altă cuşmă de Moş Crăciun, întoarsă cu gura în sus, în care eram rugat să las măcar un… euro.
