– Ce faci cu nisipul?
– Tre` să muntui un perete la o căsoaie.
– Da casa nu-ți ajunge?
– Ei, știi niata cum suntem noi, țăranii. Ni mai facem așă câte-un podnaveț (sărai)… Da voi acolo la oraș ce-aț` reșît (hotărât), vă uniț` cu Europa sau cu Rusâia?
– Da tu cu cine ai vrea să ne unim?
– Da nii ni-i siorano (totuna), cî tot coada calului a s-o aniors.
– Mai știi, dacă ne unim cu Europa, poate treci la Mercedes…
– Da niuia (intraductibil) nu ni dă nouă nimi nicî la țărani… Hai, intră pi la mini, am făcut anu` ista un crăscău cî scrii poezâi cu dânsu` …
– Lasă-l să se mai limpezească, intru la primăvară și scriem un poem.
– He-he-he! La primăvarî suflî vântu` în poloboașili meli… Cântă ca naiu` lu` Vasâli Iovu.
– Bine, ne mai vedem, sănătate și succese în construcții.
– Hai davai!
O scurtă șuierătură, un scurt îndemn – Hai, pațanu`! – un scârțâit de osii, acoperit de un „cucurigu!” strident, venit dintr-o grădină, și căruța a pornit. „Pațanu” se opitintește din greu, ajutat de stăpân, și iată-i cotesc după dâmbul din deal. Iar eu o iau la vale, spre șoseaua care duce spre Chișinău, unde se decide încotro va merge mâine Moldova…
