E vorba de bătrânul Tănase (Atanasie – după numele de botez) Todoran, din ţara Năsăudului. Fost soldat în armata habsburgilor, dezertează şi se ascunde în Maramureş şi Moldova. Când este prins face câţiva ani de puşcărie, apoi se întoarce la Bichigiu, în Năsăud.
Ştim deja că în 1701 un alt Atanasie, mitropolitul Atanasie Anghel, semnează unirea bisericii ortodoxe din Ardeal cu Roma. Aşa cum s-a văzut în anii ce au urmat, această unire nu a fost pe placul preoţilor simpli şi al credincioşilor. Din nefericire acest act necugetat a dus la foarte multe ucideri în rândul ortodocşilor din Ardeal. Călugării Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara sunt cei care au venit să le spună oamenilor simpli de consecinţele unirii cu Roma. Răscoalele provocate de ei sunt înăbuşite cu tunul. Ţăranii simpli din ţara Sibiului s-au dus la Viena să ceară libertate de credinţă. Au fost închişi sau omorâţi. De menţionat e Sfântul Oprea Miclăuş care a fost de trei ori la Viena şi a sfârşit în închisorile habsburgice. Iată ce cuvinte ni s-au păstrat de la el: „Sau episcop de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din ţară”. Aceste cuvinte le-a rostit în faţa împărătesei Maria Tereza.
În acest context incredibil, lui Tănase Todoran, întors în Ardeal, i se îmbolnăveşte fiul. Fiind pe moarte este adus singurul preot din sat să îi dea ultima împărtăşanie. Aflând că preotul este unit, bătrânul Tănase îl scoate afară şi cere ca fiul său să moară neîmpărtăşit. Deşi i se respectă cererea, nimeni nu bănuieşte că un moşneag mai poate face altceva în afară de o revoltă singulară. Însă destinul său de apărător al credinţei strămoşeşti abia începe.
Între anii 1761-1762, deja depăşind vârsta de 100 de ani, Tănase Todoran, împreună cu alţi români, negociază cu habsburgii înfiinţarea regimentului de graniţă, cerând libertate de credinţă. La 10 mai 1763, se preconiza depunerea jurământului a două batalioane de grăniceri recrutaţi dintre români. La eveniment erau prezenţi episcopul unit Petru Pavel Aron şi generalul Bucow, acelaşi care trăsese cu tunurile în bisericile din sudul Transilvaniei în anul 1761. La eveniment apare călare Tănase Tudoran care le ţine tinerilor o cuvântare. În urma discursului său tinerii se revoltă. Pun armele jos, aşa cum le ceruse Tănase, şi refuză să depună jurământul.
Bătrânul Tănase Todoran este închis şi judecat. Şase luni mai târziu este executat prin tragere pe roată. O moarte absolut oribilă. Vina lui este consemnată astfel: „ pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire (cu Roma) şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”. Tot din acest raport s-a aflat şi vârsta lui: 104 ani. (Cam ruşinos să ne amintim de el, noi care la cea mai mică răceală sau slăbiciune spunem că nu putem ţine posturile din cauza bolii sau a vârstei.)
Împreună cu el au fost spânzuraţi pentru aceeaşi acuzaţie, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Alte nouăsprezece persoane fiind supuse la bătăi cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri.
Când vorbim de limba noastră, de independenţă, de demnitate, de curaj – e obligatoriu să avem în minte astfel de oameni. Sfântul Atanasie Todoran e un exemplu uimitor de tărie sufletească, de dragoste pentru credinţa sa, de luptă pentru identitatea sa.
Aşa cum e de aşteptat, memoria populară i-a păstrat martiriul şi la fel ca în cazul Brâncovenilor, a compus o minunată baladă care a redat faptele şi moartea celui care e numit „Moşul vostru Todoran”. Şi tot ca la Constantin Brâncoveanu, e subliniat: „În mormânt de m-or băga / Nu mă las de legea mea!”.
În 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor, pe el şi pe cei care au murit împreună cu el. Prăznuirea lor se face pe data de 12 noiembrie, dată la care în 1763 au fost martirizaţi.
