Munteanu condamnă atacul de la Galați: Războiul Rusiei amenință întreaga regiune

Premierul Alexandru Munteanu a condamnat atacul cu dronă care a lovit un bloc de locuințe din municipiul Galați și și-a exprimat solidaritatea cu autoritățile și cetățenii români afectați de incident.
Într-o reacție publică, șeful Guvernului de la Chișinău a calificat drept iresponsabile acțiunile care au dus la prăbușirea unei drone rusești peste clădirea rezidențială.
„Condamnăm în cei mai fermi termeni acțiunile iresponsabile care au dus la lovirea unei clădiri rezidențiale din Galați de către o dronă rusească. Gândurile noastre sunt alături de persoanele afectate și suntem solidari cu România”, a declarat Alexandru Munteanu.
Premierul a subliniat că incidentul, produs la mică distanță de frontiera R. Moldova, demonstrează că efectele războiului declanșat de Federația Rusă continuă să reprezinte o amenințare pentru întreaga regiune.
„Acest incident, produs la o distanță mică de frontiera Republicii Moldova, este o reamintire clară că riscurile create de războiul Rusiei sunt reale și rămân periculos de aproape de regiunea noastră”, a afirmat oficialul.
Totodată, Alexandru Munteanu a dat asigurări că Republica Moldova va continua să-și consolideze capacitatea de reziliență și să colaboreze cu partenerii europeni pentru menținerea securității și stabilității.
„Vom continua să ne consolidăm reziliența și să colaborăm îndeaproape cu partenerii noștri europeni pentru a proteja pacea, securitatea și stabilitatea”, a adăugat premierul.
Reacția vine după ce Ministerul Apărării Naționale al României a anunțat că drona care s-a prăbușit în dimineața zilei de 29 mai peste un bloc din Galați era de tip Geran-2, de proveniență rusească, iar întreaga încărcătură explozivă a detonat la impact.
Potrivit autorităților române, incidentul s-a produs în contextul unui nou val de atacuri lansate de Federația Rusă asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Drona a pătruns în spațiul aerian românesc, fiind urmărită de radare până în sudul municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe.
În urma exploziei, două persoane au fost rănite și transportate la spital, iar autoritățile române continuă investigațiile la fața locului. Ministerul Apărării de la București a calificat incidentul drept „o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre”.