Social

Munteanu: Vom fi vulnerabili până nu ajungem într-o alianță de securitate

Atât timp cât Republica Moldova nu este într-o alianță de securitate occidentală, ea va rămâne vulnerabilă și la mila forțelor invadatoare, declară Igor Munteanu, președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Solicitați să comenteze cât adevăr și câtă manipulare există în estimările făcute de fostul consilier al lui Vladimir Putin, Andrei Illarionov, că Rusia ar putea porni o nouă ofensivă din nord, de pe teritoriul belarus împotriva Ucrainei, care s-ar putea extinde și pe teritoriul Republicii Moldova, prin UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană, dar și declarația făcută de directorul SIS, Alexandru Musteața, la 19 decembrie, că o nouă ofensivă a Federației Ruse spre regiunea transnistreană ar putea avea loc în 2023, Igor Munteanu a menționat că această întrebare fundamentală, cât adevăr și câtă manipulare există în asemenea estimări, frământă astăzi pe toată lumea.

„În acest moment suntem în mijlocul unui război foarte puternic. Aceste avertismente pe care le-am auzit, dar mă refer în primul rând la vocile din Occident, nu la vocile noastre, acelea trebuie să fie luate în considerare. Pentru că am trecut prin precedentul anului 2014, când avertismente similare nu au fost luate în considerare. În 2015, Germania a semnat acel contract comercial Nord Stream 1, Nord Stream 2, în ciuda faptului că o parte importantă a teritoriului ucrainean a fost luată cu forța. (…) Nu putem și nu avem dreptul să ignorăm orice fel de alerte în privința intențiilor pe care le are Federația Rusă, cele de pe teren și cele care sunt la nivelul conceptului. Numirea lui Valeri Gherasimov în calitate de comandant suprem al forțelor armate rusești arată foarte clar că intențiile de a porni o nouă ofensivă sunt reale. Republica Moldova nu poate fi scoasă și nu poate fi radiată de pe radarul de intenții agresive de recapturare a spațiului sovietic. Atât timp cât Republica Moldova nu este într-o alianță de securitate occidentală, atâta vreme vom rămâne vulnerabili și la mila forțelor invadatoare”, a declarat Igor Munteanu.

Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării, a ținut să menționeze scenariul precum că Republica Moldova ar putea fi atacată exista de la bun început.

„Rolul SIS este să combată pericolele de securitate din Republica Moldova nu să bage panică în societate. Ucraina rezistă și face față agresiunii și nu a comentat aceste declarații, fiind permanent conștientă de pericolul dinspre Belarus, că ar fi posibilă o nouă ofensivă. Ei fac exerciții în preajma hotarului cu Belarus, ca să liniștească societatea să arate că se pregătesc. Nu înțeleg de ce Alexandru Musteața a făcut această declarație, pentru că în afară de speculații și o eventuală panică nu au făcut mare treabă. A zis că Moldova ar fi destinația finală a acelui atac. Poate, dar până la noi sunt o mie km și nu este cazul săț-i bagi societatea în panică. SIS trebuie să protejeze societatea de dezinformare și atacuri informaționale”, a mai spus Ștefan Gligor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Pentru ruși cele „2 județe și o stână” ce reprezintă „măreața” RâMa e o chestiune de câteva ore, indiferent ce ar face „armata națională” maldavinească ce e sublimă dar lipsește cu (aproape) desăvârșire. Și, presupunând că ar avea dorință și putință, oricât s-ar strădui RâMa să întărească acea armată tot o chestiune de ore va fi în caz de coliziune cu rușii. Dar maldavanii au o „constituție” și au scris ei acolo că sunt cei mai neutri și independenți de pe pământ așa că, ce să vezi??? S-au împușcat deja în picior, iar actualii „paliticieni”, chiar dacă au o majoritate confortabilă ca să facă ceva schimbări esențiale în această privință și în multe altele, tot niște curve rusofone sunt în esență cu toate că se pretind a fi mari „stataliști”.

Dă-i un răspuns lui mama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *