N-AM UITAT DE CONSTANTIN TĂNASE …

Dumnezeu a găsit de cuviință ca în Timpul foametei din anii 1946-47 – scenariu macabru organizat de Stalin în Basarabia – să aducă pe lume, în familia Tănase din satul Nemțeni, Hâncești, în ziua de 24 iunie 1949, un copil de excepție, care avea să devină, în Timp, lingvist, dr. în filologie, publicist, scriitor, deputat în primul Parlament al Moldovei și, mai ales, un jurnalist-lider de opinie, de care Basarabia subjugată avea atâta nevoie. O palmă de pământ românesc, de care mă leagă niște amintiri dureroase: tatăl meu a murit/dispărut dincolo de Prut, în luptele pentru eliberarea Basarabiei. Acesta e pământul, pe care aveam să calc la neuitatul Pod de Flori din luna mai 1990, de unde aveam să „repatriez” un pumn de pământ, pe care, peste ani, l-am pus pe mormântul mamei mele din Ploiești.

Ca jurnalist am trecut cu adevărat Prutul la sfârșitul lunii decembrie 2005, ca invitat al unui proiect de colaborare transfrontalieră moldo-română a jurnaliștilor din presa locală, organizat de API. Atunci am citit, pentru prima oară, câteva ziare de limbă română, printre care și TIMPUL – unde director fondator era Constantin Tănase, maestrul Costică, cum îi spunea un coleg basarabean. Titulatură pretențioasă, acordată, de regulă, marilor jurnaliști. În acea vreme, presa liberă și independentă de limbă română se lupta din greu cu puterea comunistă și presa de limbă rusă, majoritară încă și acum, după atâția ani de așa-zisă independență și suveranitate.

Cu impresionanta-i statură, plămădită parcă din basmele românilor despre voinicii ținând piept balaurului legendar-comunist, cu inepuizabila-i energie de a se implica și de a contribui, prin forța cuvântului tipărit în cotidianul național TIMPUL, la bunul mers al lucrurilor în cetate, maestrul Constantin Tănase a demonstrat puterea omului de a alege: sub Timp sau a se înălța cu demnitate în Timp.

De-a lungul Timpului i-am urmărit cu interes opera jurnalistică, ziarul său fiind, cu adevărat, un portdrapel al presei democratice românești într-un stat fără identitate, dependent încă de Moscova. Editorialele Maestrului, pe care în ultimii ani le savuram zilnic la micul dejun, erau străbătute de o credință nestrămutată în valorile spirituale românești.

Cine se apleacă asupra biografiei sale constată că Omul acesta s-a ridicat și s-a modelat prin forța și puterea cuvântului, reușind să întoarcă Timpul în favoarea Omului, în dauna puterii politice, care refuză, cu obstinație, apartenența Moldovei la România, la Europa civilizată, în fond.

Personal, am regretul că, în ciuda a numeroase, dar scurte vizite la Chișinău, nu am reușit să-l întâlnesc, de câte ori îl sunam, mi se spunea că e plecat din redacție. Am avut însă norocul să ne cunoaștem la două evenimente legate de numele lui Adrian Păunescu: primul, la Academia de Științe a Moldovei, când Poetului i s-a acordat titlul de Membru de Onoare al AȘM, iar al doilea, la inaugurarea bustului ridicat în memoria marelui Poet dispărut, bust instalat pe Aleea Clasicilor din Chișinău. La acest ultim eveniment am stat mai mult la un pahar de vorbă, la o terasă, prilej de a schimba păreri despre presă și societatea basarabeană, discuție înregistrată pe reportofon, care va apărea într-o proiectată carte de interviuri luate de mine de-a lungul ultimelor două decenii. În acest timp, Maestrul m-a învins la…numărul de țigări fumate, pe care le lega aproape fără pauză. La despărțire, Domnia Sa mi-a propus să devin colaborator la TIMPUL, colaborare pe care am continuat-o și după ce Creatorul l-a chemat la El pe unul dintre cei mai buni gazetari din întreg spațiul românesc, alături de marii poeți Vieru, Păunescu sau Nichita. Un adevărat cenaclu literar aflat în slujba Domnului, în cadrul căruia cei trei basarabeni se vor osteni, în continuare, pentru Basarabia română!

În semn de respect față de maestrul Constantin Tănase, cred că Facultatea de jurnalism a Universității de stat din Chișinău ar merita să-i poarte numele.

Vadim Șterbate, fotograf, reporter la Observatorul de Nord, Soroca
Un jurnalist al cetăţii

Pe jurnalistul Constantin Tănase l-am cunoscut mai întâi prin articolele sale, publicate în presa vremii. L-am descoperit în „Flux”, apoi îl citeam cu regularitate şi în TIMPUL. M-a atras prin stilul său combativ şi maniera de a scrie, care poate, pentru unii, ar putea părea demodată. Dar nu este. În 2013 l-am întâlnit şi pe OM-ul Constantin Tănase, atunci am realizat un interviu şi am discutat despre libertatea presei. Îmi spunea că noi, jurnaliştii de astăzi, „servim publicului o agendă falsă, iar dacă aceasta este presa, atunci suntem liberi”. Ultima oară ne-am văzut la Soroca, atunci când a fost lansată cartea „Groapa cu lei”. Revin uneori la cărţile sale de publicistică, mai citesc unele articole care rămân actuale, chiar dacă X sau Y poartă astăzi alte nume şi alte pălării. A fost un jurnalist al cetăţii, de la care mai avem încă multe de învăţat.

Maria Bajura, președintele Fundației „Copăceni- VDR”, Sângerei
Ochiul de vegheDin valurile celor mai frenetice vremuri, Constantin Tănase şi-a zidit o creaţie fortificată, apărând cu scutul condeiului său cele mai preţioase valori româneşti. Jurnalist prin vocaţie, Constantin Tănase reprezintă şi în continuare o reflecţie a identităţii sufletului românesc prin volumele memorabile, pe care le-a editat. Duetul Constantin Tănase, pe de o parte, şi eroii săi, pe de altă parte, este interactiv, mereu învăţându-se unul de la celălalt cum este lumea sau cum ar trebui să fie. Această personalitate a pictat în cuvinte adevărul despre limba română şi grafia latină, atunci când oamenii aşteptau cu ardoare libertatea.

Fiind un „ochi de veghe” al tuturor schimbărilor politice din ţară, Constantin Tănase şi-a condimentat discursurile şi editorialele publicistice cu lozinci despre adevăr şi dreptate. Maestru în arta scrisului, Constantin Tănase rămâne a fi, prin productivitatea sa fenomenală, un lider al momentelor renaşterii noastre naţionale, deoarece ipostazele le trăia mai întâi cu simţirea, apoi le reproducea verbal. Curajul său, exprimat prin pasiunea pentru adevăr şi frumos s-au cristalizat în dragostea pătimaşă pentru limbă, neam şi pentru ţară.

Veaceslav Untilă, deputat, vicepreședinte al Partidului Liberal
Model de curaj și dăruireNu știu câți prieteni o fi avut Constantin Tănase pe parcursul vieții sale, dar vreau să cred că eu am fost unul dintre cei cărora destinul i-a acordat o asemenea favoare. Am ținut mult la această prietenie, care mă obliga să mă ridic la înălțimea unor standarde morale și de bun-simț nu numai în articolele pe care le scriam, ci și în activitatea mea politică. Am ținut la discuțiile noastre și la părerea lui, care, de cele mai multe ori, mă ajuta să găsesc soluția potrivită, atunci când aveam nevoie de un sfat sau de o îndrumare. Și m-am simțit de-a dreptul onorat, când a scris o prefață pentru cartea mea Politica e un joc serios. Aprecierile lui sincere mi-au insuflat încredere în propriile forțe și mi-au dat puterea de a merge înainte pe drumul întortocheat al politicii moldovenești.

Constantin Tănase a fost un model de curaj și de dăruire, și a rămas prezent în paginile ziarului pe care l-a fondat, prin articolele ce nu și-au pierdut din actualitate, dar și prin spiritul și noblețea sa de luptător înflăcărat pentru idealul național. Din acest motiv, ziarul TIMPUL e la fel de așteptat de către cititorii săi, ca și cum Maestrul ar veni să le propună, ca pe vremuri, un nou editorial. Constantin Tănase a plecat, dar a rămas, a rămas pentru cei care l-au cunoscut, dar și pentru cei care abia de acum încolo urmează să-l cunoască.

Viorica Tabac, studentă
Revenim la ceea ce a scris Constantin TănaseConstantin Tănase, omul a cărui principală virtute a fost curajul dublat de bună-cuviinţă. A fost, cred, cel mai inspirat, mai îndrăzneţ și mai subtil jurnalist. Constantin Tănase a fost un modelator de conştiinţe, și, desigur o personalitate puternică. Articolele lui erau așteptate cu mare nerăbdare de către cititori, deoarece autorul dădea dovadă nu doar de îndemânare, ci, în egală măsură, de ingeniozitate, reflecţie, interogativitate şi umor. Dar și azi, revenim cu drag la ceea ce a scris Constantin Tănase, fiindcă articolele lui rămân actuale.

Vera Patrașcu-Tănase, vicepreședintele raionului Hâncești
Eu îl văd, arătându-ne cu degetul la obraz…

N-am uitat de Constantin Tănase?! Afirmaţie, întrebare… formularea mi-a amintit de „un joc” din copilărie care şi peste ani mi-a mai prins bine. Când intram într-un impas cu un răspuns pe care urma să-l audă interlocutorul, o ziceam cam în glumă, cam înadins: „Întrebătoare întrebare!” Uitarea are şi ea dimensiuni diferite (depinde la cine se referă şi cine o referă) şi fiindcă este antonim cu aducere-aminte, atunci retorismul afirmaţiei interogative este la el acasă.

Nu l-am uitat, căci Costică ne-a iubit şi protejat (pe noi, surorile) fără multe cuvinte, bărbăteşte, dar cu ochi umeziţi de dorul copilăriei şi responsabilitatea părinţilor mutaţi la margine de „ţintirim… sub două cruci stinghere care fac umbră pământului”. Eu, de câte ori ajung să vorbesc despre iubire şi mamă, îmi amintesc că pentru el „Pasărea” de Gr.Vieru (textul cela din 8 versuri) era un roman-fluviu.

N-am uitat, fiindcă, cu mult mai clar, de când a ieşit din spaţiul celor două linii de orizont, îl văd cum merge „cu Patria de mână printr-un lan de măzăriche”. N-am reuşit încă nici eu, cu atât mai mult copiii mei (nici fiii, nici discipolii mei) să mergem „desculţ prin proverbe încărcate de rouă spre linia orizontului” nostru şi atunci despre care uitare poate fi vorba. Mă uitam deunăzi cum încerca „un patriot” (transpirat de căldura reflectoarelor, dar şi a emoţiilor, desigur, din dragoste de neam) să definească conceptul de Patrie, pentru noi, basarabenii. Şi mi-am amintit: „Patria e altceva decât cred unii. Patria e un cuib de ciocârlie…”. Şi atâta vreme cât n-o să înţelegem şi simţim aceasta, nu avem dreptul să uităm de Constantin Tănase.

În Moldova, lucrurile, spre regret, nu merg bine şi foarte des aud, zicându-se, că ar fi şi din cauza că nu mai este Gr. Vieru, Dm. Matcovschi, C. Tănase etc. Ar putea să fie, dar este de ajuns să mai cădem pe gânduri când vine vremea să luăm nişte decizii. (La Nemţeni, acasă, în toamnă urmează să fie înălţat monumentul memoriei deportaţilor. S-a ajuns la etapa finanţării şi e destul de greu. El a fost susţinător al proiectului, deci, trebuie să reuşim). În asemenea momente, eu îl văd pe Constantin Tănase, clătinând din cap a dojană, arătându-ne cu degetul la obraz…

În loc de P.S.
Prin decizia Consiliului local al satului Nemţeni, gimnaziul din localitate va purta numele „Constantin Tănase”, iar Direcţia învăţământ a Consiliului Raional Hânceşti a iniţiat organizarea concursului de eseistică şi publicistică „Constantin Tănase”.

Monica Babuc, politician
Să nu-l uităm și să-i recitim texteleEra acum două veri. Era noapte târziu și eram în vacanță. Citeam una din cărțile electronice, pe care mi le pregătisem din timp cu multă grijă, vrând să recuperez, măcar parțial, setea de lecturi, pe care nu mi le puteam permite în timpul anului în măsura în care mi-aș fi dorit-o.

Când mă pomenesc cu un mesaj pe FB de la maestrul Tănase. „Buna noaptea! De ce nu dorm miniștrii la ora asta?!…” A urmat apoi un dialog despre căldurile infernale de acasă și despre aceea că trebuie să ne vedem cât de curând posibil după vacanță și să discutăm. Căci aveam multe de discutat… Ne-am văzut după aceea la multe evenimente culturale, ne-am salutat cu simpatie și ne-am vorbit de fiecare dată cât de important este să ne întâlnim, totuși, și să discutăm!

Următoarea înţelegere veni după convorbirea telefonică prin care domnul Tănase mă invită la lansarea ultimului său volum „Groapa cu lei”. Şi când convenisem că după acest eveniment urma să ne întâlnim OBLIGATORIU. Şi să discutăm!!!

Sala Uniunii Oamenilor de Teatru a fost neîncăpătoare la acea memorabilă lansare de carte când Constantin Tănase îşi prezenta, în stilul său inconfundabil, plin de o inteligenţă şi de o autoironie proprie doar lui, cartea, iar oamenii de cultură şi cititorii săi pasionaţi au vorbit cu căldură şi admiraţie despre autor şi creaţia sa. Probabil, nu trebuie să precizez despre ce ne-am înţeles cu domnul Tănase după lansare…A urmat apoi „Bostaniada”, la Lozova, când am stat la masa gazdelor primitoare – familia Ciobanu, savurând frumuseţea ireproșabilă a decorului oranj al unei toamne, care abia începea şi ne-am înţeles, sigur că da, să ne vedem şi să discutăm!

Am simţit nevoia să restabilesc în memorie acea ultimă vară şi acea ultimă toamnă din viaţa scriitorului și publicistului Constantin Tănase şi să vorbesc despre profundul meu regret că înţelegerile noastre aşa şi nu s-au mai realizat… Şi că aşa şi nu am izbutit să-i spun cât de mult am preţuit, dincolo de talentul său publicistic briliant şi pana sa inspirată şi dotată cu un stil propriu doar lui, curajul său civic şi devotamentul său de neclintit pentru idealurile noastre naţionale. Şi că, editorialele sale au fost, în special începând cu 2001, pentru mine, la fel ca şi pentru sutele de mii de compatrioţi ai noştri acel indiciu al adevărului şi demnității noastre, care ne lipsea atât de mult…

Prezenţa sa în viaţa acestui popor şi al acestei ţări a fost un semn de milostenie a cerurilor. Iar semnele trebuie înţelese şi percepute ca atare. Să nu-l uităm pe Constantin Tănase – scriitorul, publicistul, filologul, politicianul şi mai ales, marele patriot! Să nu-l uităm şi să-i recitim textele. Aşa vom avea mult mai multă siguranţă-n viitor!

Valentin Buda, jurnalist
Se învârtea într-o imensă Horă a Unirii

Pe Constantin Tănase îl cunoșteam încă de dinainte de a-l întâlni personal, la Chișinău. Redactor-șef la o publicație din Oradea fiind, Domnia Sa era reperul meu, atât profesional, cât și moral, de abordare a articolelor despre Basarabia. O simpatie care s-a concretizat natural într-o prietenie și colaborare profesională extraordinară atunci când am ajuns la Chișinău și am fost invitat de Constantin Tănase să fac parte din echipa celui mai iubit ziar basarabean, TIMPUL. O perioadă minunată care mi-a fost luminată de numeroasele ocazii de a discuta și a constata un lucru extraordinar: identitatea în gânduri, suflet și idealuri dintre românii basarabeni și românii ardeleni.

Ultima noastră întâlnire a fost într-o duminică de septembrie a anului 2014 și mi-a dăruit imaginea pe care o voi păstra mereu Maestrului. De la înălțimea ultimelor trepte ale intrării Teatrului de Operă și Balet priveam împreună cum un imens tricolor purtat pe străzile celei de-a doua capitale românești de cei mai frumoși copii ai Basarabiei, unioniștii, se învârtea într-o imensă Horă a Unirii în scuar. Cu un zâmbet mare cât sufletul lui de român mi-a spus: „Valentin, e atât de frumos!”. Da, dle Tănase, e tot mai frumos, dar și mai trist fără dumneavoastră!

Stela Popa, prezentatoare TV
Am resimțit acut lipsa slovelor saleConstantin Tănase a fost și va rămâne în viziunea mea, un reper al ziaristicii din R. Moldova. Locul Maestrului nu este unul care poate fi ocupat. În ultima perioadă, mai ales în contextul tumultoaselor evenimente politice de la Chișinău, am resimțit acut lipsa slovelor sale. Tânjesc după textele-i atât de bine construite și argumentate. Mă gândesc deseori: Oare ce ar fi înșiruit pe foaia Timpului penița lui badea Constantin despre groapa cu lei (Groapa cu lei de C. Tănase, apărută pe 16 mai 2014), în care ne e dat să trăim? Și nu de puține ori mă surprind că răsfoiesc cărțile semnate de marele gazetar basarabean Constantin Tănase. Sunt atât de actuale! Constat: Maestrul n-a murit, ci este mai viu și mai prezent ca niciodată.Octavian Țâcu, conferențiar universitar, dr. în istorie, AȘM

Mi-a rămas pentru totdeauna în minte

Eram împreună cu domnul Tănase într-una din zilele aflării în Lituania, prin 2012, la un eveniment legat de aniversarea a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Lituania. Aflat la începutul scrierii pentru TIMPUL, vorbeam de mai multe, până am ajuns la dilema intelectualului și istoricului, care scrie la ziar, pentru care discursul academic firesc, este de multe ori greu de înțeles pentru unii cititori. Mai ales, că primeam reclamații de articole prea lungi (poreclite pomelnice) și prea academice, abandonate de mulți pe la mijloc pentru că-i plictisea. Mi-a zis atunci să nu fac concesii și să mențin același stil, pentru ca în timp aceasta va educa și forma deprindere la cititor. Cu acest sfat mi-a rămas pentru totdeauna în minte și în felul cum am continuat să fac scriere jurnalistică.

Alexandra Tănase
Azi ar fi fost Ziua lui…
S-a născut în miez de vară, dar îi plăceau zilele răcoroase, cu un vânt ușor și ploile pașnice.
S-a născut pe vremea cireșelor și le admira pe copac, se minuna de lumina și strălucirea lor, îi era parcă frică să le mănânce.
S-a născut în verdele crud, încă, al verii, îi era frică de seceta din iulie, când acel verde se maturiza și se pregătea de moarte.
S-a născut în zile cu multă lumină, căci adora diminețile senine, răsăritul soarelui, dar nu arderea lui.
S-a născut și a trăit la umbra unui nuc, pe care l-a avut în vis, poate luat din vechiul cântec: „La umbra nucului bătrân…”
S-a născut în miezul Limbii Române, căci Prutul și România erau alături: vedea cuvintele în zare, uitându-se spre Orizont.
S-a născut Om și a murit Om, acesta i-a fost destinul și l-a acceptat fără a i se opune.
S-a născut pentru a lăsa o urmă și a lăsat-o prin copii, prin nepoți, prin scrisul din cărți, prin ziarul TIMPUL.
Azi ar fi împlinit 74 de ani.