Când a revenit acasă, peste câțiva ani, nimeni nu voia s-o primească la școală, pentru că deportații erau priviți cu alți ochi. Mai mult, casa de la Durlești în care trăia cu familia până în anul 1949 a fost transformată în școală, iar ei nu aveau nici măcar dreptul să se apropie de ea. Acestea sunt doar câteva dintre momentele pe care și le amintește Nadejda Pascal din Durlești despre perioada deportării. Acum, peste zeci de ani de la chinul și durerea pe care a suferit-o, femeia nu doar că vorbește limba română foarte bine, dar și scrie poezii despre calvarul prin care au trecut basarabenii în timpul deportărilor.
 
Trecută de 70 de ani, interlocutoarea mea spune că n-a uitat nimic din perioada pe care a trăit-o în Siberia. A fost obligată să părăsească Moldova când avea doar șase ani și a revenit deja când împlinise 13. Dânsa a înțeles că deportările fac parte din viața ei și a acceptat acest fapt, însă nu și durerea sau regretele. Motiv pentru care a început să le înșire pe foaie, astfel încât noile generații să afle prin ce greutăți au trecut strămoșii lor ca să-și păstreze identitatea, limba și cultura, în locuri unde era interzis să gândești diferit, darămite să vorbești în limba natală.

Nici până în prezent nu se cunoaște exact de ce familia Pascal a fost deportată, însă printre cauzele posibile ar fi faptul că dețineau mai multe hectare de pământ, aveau boi, cal și casă în centrul orășelului Durlești.

Treziți de înjurături și de lovituri în poartă

Totul s-a întâmplat în vara anului 1949. Pe 5 iulie, puțin după miezul nopții, în casa familiei Pascal au dat buzna patru soldați – trei ruși și un reprezentant de la „selisovetul” din Durlești. Din spusele femeii, militarii au început să bată zgomotos cu armele în poartă și să înjure fără rușine. În doar câteva secunde, aceștia au intrat abuziv în casă și au început să orbească membrii familiei cu lanternele.

„În casă eram șase persoane – mama și cinci copii. Tata se ascundea de trei zile într-o râpă care se afla în apropiere de casă. El auzise că în timpul apropiat trebuiau să fie reținuți capii familiilor mai avute. Nimeni nu se gândea că ei vor deporta în Siberia familii întregi”, mărturisește Nadejda.

Fosta deportată își amintește că soldații au mers în beci să bea vin și să mănânce, iar maică-sa le-a spus copiilor să fugă. „Ne-am ascuns la o rudă, desculți și doar cu cămășile de noapte pe noi. Am stat acolo toată noaptea, iar a doua zi a venit și tata. Între timp am aflat că mama și sora cea mai mare trebuiau să fie deportate. Se auzea că îi împușcă pe cei care fug, iar oamenii ne spuneau să ne predăm singuri. Într-un final, tata a decis să ieșim și noi, ca să ne putem găsi mama și sora”, precizează femeia.

Dormeau pe podea și erau nevoiți să suporte foame și frig

Nadejda Pascal ține bine minte în ce condiții mizerabile erau transportați oamenii în Siberia. Ea spune că mii de moldoveni au fost duși la stația de tren din Ghidighici și urcați în vagoane în care, anterior, erau transportate doar animalele. Nu erau scaune, iar oamenii au mers câteva săptămâni într-un adevărat infern. „După ce am ajuns în Siberia ne-au repartizat mai multe familii în câteva încăperi, unde bătea vântul și ploua. Toți dormeam direct pe podea, pentru că nu aveam ce așterne jos. Chiar a doua zi după ce am ajuns acolo, tata și frații au început să lucreze. La început nu aveam ce mânca și ei aduceau de la lucru tot ce le cădea sub mână – boabe de grâu, ciuperci și altele”, își mai amintește moldoveanca.

Familia Pascal în timpul anilor petrecuți în Siberia

Mama și sora Nadejdei Pascal au ajuns într-o zonă a Siberiei, iar ea, tata și cei trei frați au nimerit în alta. Abia după câteva luni familia s-a reunit. „După ce ne-am adunat toți împreună, eu și cu un frate mai mare am început să mergem la școală, iar toți ceilalți membri ai familiei munceau din greu pentru ca să avem ce mânca. Mai târziu am cumpărat o oaie și aveam lapte, iar iarna mama ne făcea mănuși și ciorapi din lână”, mărturisește cu lacrimi în ochi femeia.

Nadejda Pascal și-a petrecut toată copilăria în Siberia, tot acolo și-a făcut și cea mai mare parte din studii

În toată perioada care s-au aflat acolo, deportații erau monitorizați de un reprezentant al Uniunii Sovietice, care avea grijă ca aceștia să se supună ordinelor și să nu fugă.

Străini la ei acasă

Nadejda Pascal s-a întors acasă pentru prima dată în anul 1955. Fiind o elevă foarte bună la școală, sovieticii i-au permis să meargă într-o excursie de o lună în Moldova. Din spusele femeii, Moldova i s-a părut raiul pe pământ în comparație cu Siberia. „Am venit la o rudă. Am mâncat harbuji și multe dulciuri. Când plecasem de aici eram foarte mică și nu mai țineam minte cât de frumos poate fi acasă. Tot atunci am aflat că fosta noastră casă era școală în Durlești. Și chiar dacă nu aveam voie să merg acolo, eu am fost și am văzut cum învață elevii în camerele unde trăia familia mea. Când m-am întors în Siberia, știam că mă voi întoarce cu orice preț aici”, spune femeia.

Nadejda Pascal povestește prin ce calvar au trecut basarabenii deportați

În 1956 a revenit acasă toată familia Pascal, dar nu aveau unde trăi și erau nevoiți să închirieze o casă. Pe părinții și frații Nadejdei nu voiau să-i angajeze nicăieri și li se spunea să se întoarcă de unde au venit, iar pe Nadejda nici nu se gândeau s-o accepte să învețe în școală. „La început a fost greu, dar după câteva luni am început să merg la școală, iar tatăl meu și-a găsit de lucru. Mai târziu, am încheiat studiile și la institut, am făcut cursuri suplimentare de ghid turistic și am continuat să-mi aduc aminte limba română pe care în Siberia mi-au șters-o din memorie”, mărturisește tristă fosta deportată. Mai târziu, femeia s-a căsătorit, a născut un copil, dar calvarul prin care a trecut în Siberia spune că-i va rămâne în suflet până în ultima zi din viață, iar pentru ca să-și aline durerea, ea a început să scrie poezii despre deportări.

În anul 1949, din RSS Moldovenească au fost deportate 35.796 de persoane, din care 9864 erau bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. Biroul Politic al URSS a invocat diferite motive – fie că oamenii erau prea bogați, fie că ar fi colaborat cu fasciştii sau partidele burgheze româneşti, fie că făceau parte din diferite secte religioase ilegale. Deportaților li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.
 
„Româna mea”, de Nadejda Pascal
( fragment)
„Limba rusă m-a legat
Cu de-a sila, de-al ei stat.
Azi m-am dezlegat de ea
Și învăț româna mea”.