Când liderii partidelor au apărut la tv, am crezut că PLDM și PD au avut o creștere spectaculoasă. Se vedea de la o poștă cât sunt de încântați. Mai ales Marian Lupu, care de la o vreme a abordat un ton al discursului ce îmi amintește de filmările de pe la mijlocul secolului XX. Și nici nu glumesc, nici nu sunt ironică. Urmăriți-l la tv: cuvinte spuse tăios, buzele țuguiate, privire încruntată. Nu înțeleg cum amarului nu se găsește un consilier care să îi atragă atenția și să îi spună că vorbește ca un dictator militar. Eu sunt de-a dreptul îngrozită. Îl bate și pe Ceaușescu. Nu mă refer la mesajul discursului, ci la dicție și tonalitate.
Acum dacă vreți să comparați rezultatele din 2011 cu cele din 2015, schimbări mari nu sunt. E adevărat că PD a crescut cu câteva procente, dar nesemnificative. Cam tot atât a crescut și PL. Doar PLDM a scăzut. Însă motivul adevărat pentru care pe hartă, dacă privim culorile, ni se pare că avem o țară PL-PLDM sunt de altă natură. Simplul motiv pentru care harta nu mai e roșie e identic cu cel din cauza căruia PLDM a scăzut: ruperea partidului în două sau mai multe părți.
Procentele pierdute de Filat au mers la Leancă, iar cele pierdute de Voronin au mers la Dodon și Usatîi. Însă dacă ultimii doi nu apăreau, am fi avut aceeași hartă roșie dintotdeauna. E suficient să adunăm procentele celor trei partide de stânga ca să ne dăm seama de procentul covârșitor pe care l-ar fi adunat comuniștii. Și care de fapt e același din 2011.
Singura adevărată problemă în urma alegerilor locale din 2015 e constatarea că în Moldova electoratul nu se schimbă, doar se împarte. Și poate de aici vine marea victorie pe care Lupu o exprimă atât de fățiș: oricât ne-ar fura și batjocori conducerea țării, noi vom vota la fel. Probabil că dacă în aprilie 2009 același Marian Lupu nu s-ar fi rupt de comuniști, am fi rămas și atunci cu aceeași hartă roșie.
Trăim și vedem neschimbarea la față a electoratului din Moldova. Și asta e extrem de dureros. Țara e ruptă în două geopolitic, nu există multe preferințe de partid. E și motivul creșterii spectaculoase a partidului lui Dodon. Fiindcă Voronin, ne place sau nu, are totuși stofă de politician. Nu dă pe față toate convingerile lui. Sunt oameni care îl pot crede proeuropean, alții statalist, alții prorus. Dodon, în schimb, a afișat foarte limpede reveria moscovită, astfel încât a reușit să îi rupă lui Voronin acel procent care vrea clar cu Rusia. Avantajul net al lui Voronin e următorul: e probabil singurul politician votat pentru el însuși. Cine a votat în 2015 cu partidul comunist, a votat explicit cu Voronin, acordându-i încredere deplină. Așa cum, cu patru ani în urmă a fost votat Filat, care a reușit în doar patru ani să spulbere definitiv încrederea populației.
Pentru mine e trist să mă gândesc că singurul politician din Moldova care chiar a demonstrat că e unul, și nu în doar patru ani, chiar dacă e un politician pe care nu l-aș susține în ruptul capului vreodată, e tătuca Voronin.
Sigur, la final, rămâne întrebarea: cum amarul nostru putem vota hoții, oligarhii, mincinoșii, corupții? Toate voturile pe care le-ați dat pentru aceste partide, permițându-le să rămână în aproximativ aceleași poziții din 2011, vor fi dovada clară că pot minți, fura, corupe în continuare – fără să fie taxați. Așa că scoateți-vă la timp banii din bănci. Vinerea neagră a Moldovei încă nu a avut loc, dar se anunță cu turle și trâmbițe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
