Nici 10% din cetăţenii RM nu sunt creştini adevăraţi

CRONOS: Părinte Iov, ne aflăm în Postul Crăciunului pe stil vechi. Cum aţi intrat în Anul Nou, ce bucate aţi avut pe masa de revelion?

P.I.: Chiar fiind la mănăstire, nu suntem rupţi de lume. Ne-am retras în acest locaş sfânt, tocmai pentru că iubim lumea. Deşi ne ţinem bine de canoanele bisericii, în seara de revelion deschidem şi noi o şampanie, nu facem o tragedie din asta. Este bine ca într-o mănăstire să nu intre prea multe lucruri lumeşti, dar nu poţi, într-o astfel de zi, să nu-ţi feliciţi părinţii, fraţii, să nu le trimiţi măcar un mesaj de pe mobil, sau de pe skype…

CRONOS: La noi a intrat în modă să faci Crăciunul mai întâi pe nou, apoi pe vechi…Nu e păcat să sărbătoreşti de două ori Crăciunul?

P.I.: Nu ştiu dacă e păcat. Dacă te bucuri de Naşterea Domnului, nu e neapărat să te bucuri doar în ziua aceea. Dacă unii credincioşi sărbătoresc de la 25 decembrie, până pe 14 ianuarie, e şi mai frumos. Avem şi în cadrul Mitropoliei Moldovei biserici care slujesc pe stil nou. Important e să nu neglijăm esenţa sărbătorii, iar aceasta constă în Sfânta Liturghie. Prin fiecare liturghie din an, Hristos se naşte, se răstigneşte şi Învie pentru noi. Nu e de ajuns să te bucuri doar de mâncare şi băutură.

CRONOS: În sondaje, Biserica noastră se prezintă ca o instituţie care se bucură de mare credibilitate în faţa cetăţenilor. Înseamnă oare acest fapt că moldovenii sunt un popor foarte credincios?

P.I.: Nu, deloc. Pentru că a fi creştin înseamnă mult mai mult decât se subînţelege la noi. Botezaţi, în RM, avem vreo 93 de procente, dar creştini adevăraţi nu sunt nici zece la sută.

CRONOS: Ce înseamnă să fii credincios – să mergi la biserică atunci când simţi că ai nevoie de aceasta, sau să te duci ca la serviciu, în fiecare duminică?

P.I.: Creştin este omul care îşi vede propriile păcate. Îţi vezi păcatul, înseamnă că ai nevoie de Hristos, să te ajute să-l îndrepţi. Omul care nu-şi vede păcatul, nu are nevoie de Dumnezeu. O să va aduc o pildă: să admitem că în această cameră ar fi stinse toate luminile, iar geamul ar fi murdar. Ştergem puţin din geam şi intră un pic de lumină în odaie. Începem să desluşim nişte lucruri, să vedem obiectele din jur – dulapul, masa, pereţii. Mai ştergem puţin geamul şi ne dăm seama că masa e de culoarea cutare, că mai este şi un televizor, alte obiecte în jurul tău. Când ştergi tot geamul, încep să se vadă şi cele mai mărunte lucruri şi realizezi că, de fapt, în casă e foarte murdar, deci trebuie să te apuci imediat de curăţenie. Biserica te ajută să ştergi geamul, pentru a intra lumina în casa ta. Lumina nu s-a schimbat, e aceeaşi de 2000 de ani, noi însă ne schimbăm, de aceea este important să refacem relaţia noastră cu Dumnezeu.

CRONOS: Cât de important este să mergem la biserică? Oare rugăciunea acasă, în faţa icoanelor, sau cititul cărţilor bisericeşti nu înseamnă aceeaşi apropiere de Dumnezeu?

P.I.: Acestea sunt lucruri necesare, pentru că cel care nu se roagă acasă, nici în biserică nu se poate ruga. Dar la biserică eu merg pentru ca Dumnezeu să-mi ierte păcatele, să mă mărturisesc, să-L primesc pe Dumnezeu, doar noi, creştinii, suntem cei care îl purtăm în noi pe Dumnezeu. Biserica nu mai este pământ, e acel ceva intermediar între om şi Dumnezeu. Şi apoi, în afara bisericii nu este mântuire.

CRONOS: Ziceaţi, mai sus, că Vă place să comunicaţi pe skype, că aveţi acces la internet. Deci, Biserica Ortodoxă încearcă să se modernizeze, să meargă în pas cu timpul. Pe de altă parte, ea continuă să se bazeze pe dogme, căci femeile, de exemplu, nu sunt lăsate să intre fără broboadă în biserică…

P.I.: Eu, dimpotrivă, am impresia uneori că Biserica se modernizează prea repede. Noi, preoţii tineri, avem şi mobile, şi computere, şi maşini. Trebuie să înţelegem, în ortodoxie totul este permis, dar nu totul este de folos. Dogmele, canoanele bisericeşti nu ar trebui să fie modernizate. Pentru ce vii la biserică? Vii să te întâlneşti cu Dumnezeu, să aprinzi o lumânare, să te închini la icoane. În biserică există anumite reguli – să treci prin faţa cutărei icoane, dar să nu treci prin faţa alteia. Sunt „băbeşti”, veţi zice, dar ele trebuie respectate. E important ca totul să se facă din interiorul nostru, din suflet, cu credinţă şi să nu ne oprim la cele exterioare.

CRONOS: Cineva, care s-a întors de la Ierusalim, spunea că s-a împărtăşit acolo, dar nu cu aceeaşi linguriţă, din gură în gură, ci li se dădea sfânta împărtăşanie într-un pacheţel mic, fiecăruia în parte. La noi, chiar dacă e epidemie, toată lumea se împărtăşeşte cu o singură linguriţă.

P.I.: Ceea ce ştiu eu e că de 2000 de ani se împărtăşesc creştinii, prin câte epidemii am trecut, dar nu a fost niciun caz de îmbolnăvire. La noi, la mănăstire, mii de oameni se împărtăşesc din acelaşi potir şi toţi sunt fericiţi. Cred că la mijloc este lipsa de credinţă a omului contemporan. Mai mult aş cataloga-o aşa, decât ca pe o problemă a bisericii. Dacă am fi la fel de atenţi şi faţă de sufletul nostru, aşa precum suntem faţă de trup, am fi nişte creştini exemplari. Când ne certăm unii cu alţii, când ne înjurăm şi ne pângărim, de ce nu ne întrebăm dacă nu cumva ne putem îmbolnăvi şi din cauza asta?

CRONOS: Adesea, oamenii, inclusiv politicienii, fac anumite păcate în viaţă, apoi, pentru a „scăpa” de ele, merg cu daruri la biserică ori se fac ctitori. De ce Biserica acceptă asemenea daruri? Poate fi cumpărat sau răscumpărat un păcat?

P.I.: Să nu fie spre judecată, dar toate lucrurile care nu se fac cu gândul la Dumnezeu, până la urmă se pierd, nu-şi mai aduce aminte nimeni de ele. Să ştiţi că Biserica are imunitate. În ortodoxie, capul bisericii nu este patriarhul, cum e la catolici Papa de la Roma. În Biserica Ortodoxă capul bisericii este Hristos. Lucrul acesta este determinant pentru noi. Ortodocşii nu se gândesc la răscumpărarea păcatelor, în ortodoxie în primul rând este cercetat scopul: de ce dăruieşti? Dacă o faci pentru mântuirea sufletului, nu ai nevoie de camere de filmat în urma ta. Cu ce gând vine la biserică omul şi cu ce dar – mai mic sau mai mare – numai Dumnezeu poate să ştie şi să judece. Dumnezeu caută la dragostea cu care a fost adus darul, dar nu la mărimea acestuia. De aceea, biserica primeşte pe toată lumea. Nu are importanţă dacă darul e de la un partid sau de la o persoană, uneori se primesc daruri chiar şi de la necreştini, important este că de ele se folosesc toţi creştinii.

CRONOS: Cum comentaţi faptul că în bisericile noastre totul este cu plată – de la procurarea unei lumânări până la achitarea serviciilor pentru cununie, botez. Se zice că unii preoţi nu vor nici mortul să-l ducă la groapă fără bani.

P.I.: Să ne amintim că iniţial, în timpurile străvechi, creştinii veneau la biserică cu prescură, vin, ulei, cu lumânări. În prezent, cine mai face lumânări acasă? Unii nu mai ştiu, alţii nu mai vor. Şi de aceea banul a intrat în biserică – nu ca lucrul cel mai bun şi cel mai fericit, ci ca o necesitate. Dar în cele din urmă, cât şi cum se plăteşte stabileşte comunitatea, nu preotul. În prezent, pe lângă fiecare biserică există un consiliu format din vreo 20 de creştini din sat şi ei monitorizează toate cheltuielile şi toate veniturile. Dacă există preoţi care refuză să oficieze servicii divine fără plată, sigur că nu e bine şi corect. Dar eu, dimpotrivă, cunosc mulţi preoţi care fac servicii religioase fără a lua vreun ban.

CRONOS: Spuneţi-ne câteva lucruri elementare creştineşti, pe care ar trebui să le respecte un om pentru a justifica numele de creştin…

P.I.: Întâi de toate să fie foarte serios şi atent faţă de sine. E ceva primordial. Nu întâmplător se spune: „Pentru tot ce faci şi ce gândeşti, pentru toate vei da odată un răspuns”. Să privim sincer în propriul suflet şi să vedem cât de curat e acolo. De multe ori găsim o murdărie nemaipomenită. Să nu ne sperie lucrul acesta, pentru că prin credinţă ne putem curăţa sufletul şi avem exemple când oameni plini de păcate au ajuns sfinţi. Să nu ne lepădăm de Biserică, de Hristos, cât mai des să ne mărturisim, să ne împărtăşim, nu numai înainte de Paşte.

CRONOS: Cum ar trebui să ne închinăm? Adesea la biserică vedem diferite moduri de a se ruga şi a se închina…

P.I.: Dacă te închini foarte tare (faci o metanie), arăţi căderea ta în faţa lui Dumnezeu, iar ridicarea – înseamnă că prin harul lui Dumnezeu te-ai ridicat şi îi mulţumeşti pentru asta lui Dumnezeu. Exteriorizarea sentimentelor religioase este necesară, deoarece corpul şi sufletul au nevoie să se despovăreze. Dar am observat că omul contemporan nu iubeşte să se roage. Dacă o face, se limitează la „Tatăl Nostru” înainte de culcare. Nici nu bănuieşte ce frumos este să te rogi dimineaţa, să ceri binecuvântare de la Dumnezeu pentru toată ziua… Mai sunt rugăciuni de pocăinţă, pentru seară. Poate am făcut cu sau fără voia noastră un lucru rău, să ne rugăm să ni se ierte aceste păcate. Numai aşa ne curăţim sufletul. Dar cel mai important este să fim în căutarea adevărului, în căutarea lui Hristos. Şi pe urmă toate lucrurile vin de la sine, pentru că atunci când ne rugăm Dumnezeu ne învaţă ce să facem.

CRONOS: Există tradiţii frumoase la ortodocşi, vorbiţi-ne şi despre ele.

P.I.: Sunt foarte frumoase tradiţiile de Crăciun. E o sărbătoare caldă şi tainică, mai ales pentru copii. E legată şi de Sf. Nicolae care vine cu daruri, şi de Pomul de Crăciun, de pruncul Hristos. Copiii merg la părinţi, petrec în sânul familiei. Noi, cu părere de rău, adesea în loc să ne bucurăm de lucrurile de lângă noi, căutăm fericirea pe nu ştiu unde, vrem să cucerim pământul, dar ea e mult mai aproape decât ne imaginăm. De aceea este foarte important ca de Crăciun să mergem cu toţii la biserică, să ne împărtăşim, asta ne face împliniţi, fericiţi şi ne redă farmecul sărbătorii.

CRONOS: De ce moldovenii mai mult sărbătoresc Paştele decât Crăciunul?

P.I.: Există 12 sărbători mari, între care şi Crăciunul, dar Paştele e deasupra a toate, pentru că în ziua de Paşti a fost omorâtă moartea, omul a căpătat viaţă veşnică, din ziua aceasta suntem mântuiţi. Scoateţi Învierea din Calendarul ortodox şi nimic nu va mai avea sens. Noi, ortodocşii, credem întâi de toate în Înviere.

CRONOS: Cum se întâmplă că avem Crăciun pe stil nou şi Crăciun pe stil vechi, iar Paştele îl sărbătorim întotdeauna în aceeaşi zi?

P.I.: În cadrul Bisericii Ortodoxe universale, Paştele se face la aceeaşi dată, calculată după următoarele trei criterii: această sărbătoare trebuie să fie numaidecât într-o zi de duminică; să fie după echinoxul de primăvară, în prima duminică cu lună plină; şi, dacă se întâmplă să cadă odată cu Paştele evreilor, se mută cu o săptămână. Deci, ziua Paştelui o putem cunoaşte cu mii de ani înainte.

CRONOS: Cum vi se par elevii de la Liceul „I. L. Caragiale” din Orhei, unde predaţi religia? Cum primesc ei acest obiect, după ce au studiat biologia, de exemplu?

P.I.: Nu am avut niciodată probleme de acest ordin. Predau la clasele superioare şi nu mă duc niciodată nepregătit la lecţii. Eu nu merg în faţa elevilor pentru a-i obliga să-şi facă cruce, eu vin cu cele mai diferite surse şi cu cele mai serioase argumente. Aşa cum fac profesorii de la celelalte discipline. La lecţiile de religie învaţă ceea ce nu le-a spus nimeni până acum. De exemplu, câţi cunosc faptul că Darvin era credincios? Dar se zice că odată a venit cineva la el şi feciorul i-a răspuns de la uşă: tatăl meu acum e în ora de rugăciune şi nu pot să-l întrerup. Sistemul comunist a făcut din Darvin un ateu, dar asta e ideologie. În istorie avem o mulţime de savanţi profund credincioşi, creştini. Creştinism înseamnă libertate, inclusiv de creaţie. Eu le aduc elevilor argumente la toate. Dacă nu am un răspuns la moment, îmi fac însemnări, vin cu răspunsul peste o lecţie. Facem teologie de cea mai înaltă calitate la Orhei.

CRONOS: Între mireni, se zice că fiecare soldat vrea să ajungă general. În lumea dumneavoastră ce şanse are un preot, un monah să facă o carieră duhovnicească?

P.I.: În viaţa monahală să visezi la carieră este un păcat. Dar tot ce e talent de la Dumnezeu se promovează de către duhovnic, preot, stareţul mănăstirii. A ascunde lumânarea sub oboroc, atunci când locul ei este în sfeşnic, este un păcat. Când vezi în biserică un tânăr preot care arde cu flacăra lui Hristos îl promovezi. Dar în momentul în care tu îţi doreşti să fii văzut, să ai cruce mai frumoasă la gât, acesta e păcatul mândriei şi un astfel de preot nu mai aduce roade, e ca pomul care se usucă încetişor.

Neformal… despre părintele Iov

Viaţa de monah
Dacă m-aş mai naşte odată, tot călugăr m-aş face. Primul canon la călugărie spune că cel care dispreţuieşte căsătoria nu are dreptul să fie monah. Noi nu fugim de căsătorie pentru că nu ar fi binecuvântată de Dumnezeu. Dar dacă ar şti oamenii cât de fericiţi sunt cei care au decis să se consacre credinţei întru Hristos, ar veni cu toţii la mănăstire. Drept că a fi monah e şi o mare răspundere…
Metode de educaţie
Eu la lecţie mă duc cu o colindă, în care nici nu se aminteşte despre Hristos. Apoi le dau să asculte una intermediară, să zicem, de-a lui Fuego. Şi apoi le dau alta, o colindă veritabilă, de care se cântă în biserică. După ce le ascultă pe toate trei, îi rog să facă diferenţa. Toţi spun că cea mai frumoasă e colinda despre Hristos.
Trapeza
La trapeză, numim borşul cu „clopot”, deoarece se găteşte în dangăt de clopot, cu rugăciune. Masa binecuvântată de preot este benefică şi pentru trup, şi pentru suflet, deoarece există şi o încărcătura duhovnicească – de obicei, în timpul mesei un frate citeşte viaţa sfântului care se prăznuieşte în acea zi. Ne hrănim trupul, dar şi sufletul.
Al şaselea simţ
Dacă ajungi seara şi vrei să-ţi faci rugăciunea, dar ceva nu „merge”, trebuie să laşi totul, să te cercetezi bine, să cauţi unde ai greşit… Harul lui Dumnezeu poate fi uşor căpătat, cu o vorbă sau cu o faptă bună, cu o privire caldă, dar, la fel de uşor îl poţi pierde, printr-o vorbă urâtă, printr-o privire rea. Există un al şaselea simţ, cel duhovnicesc, care îţi spune că eşti cu Dumnezeu, sau, dimpotrivă, că te-ai îndepărtat de Dumnezeu…

Un sfat pentru jurnalişti: căutaţi florile!

Am să vă aduc o pildă. Noi, creştinii, trebuie să fim ca albinele. Dacă unei albine îi dai drumul într-o cameră, ea zboară, zboară, dar nu se aşează nicăieri. Vede o floare pe pervaz, se îndreaptă spre ea şi de acolo îşi ia nectarul, de acolo se hrăneşte. Apoi caută o altă floare. Dar să fim atenţi ca nu cumva să ajungem să fim muşte. Musca, poţi să-i dai drumul într-o grădină cu flori, că tot la băligar se duce. Şi acum, sfatul meu pentru jurnalişti: fiţi albine, căutaţi florile! Dumneavoastră sunteţi cei care aveţi impact asupra cititorilor, telespectatorilor. Aveţi o misiune sfântă: cu ce informaţie îi veţi servi pe oameni, pe aceea o vor primi. Bineînţeles că lucrurile rele din societate nu trebuie acoperite, ascunse, jurnaliştii nu trebuie să închidă ochii la ele, dar noi, la mănăstire, spunem aşa: când vezi că fratele tău a greşit, acoperă-l cu mantia ta şi roagă-te pentru el. O să vadă dragostea ta faţă de el şi neapărat o să se schimbe. Aşa şi în societate – nu faptele negative sunt cele care educă şi ne vindecă sufleteşte, dar cele frumoase, pozitive. Dragi jurnalişti, căutaţi florile, nu faceţi reclamă lucrurilor rele.

Fişier biografic

Părintele Iov Cristea, de la Mănăstirea Curchi, are 30 de ani şi e de baştină din Cuizăuca, raionul Rezina. A îmbrăcat mantia de monah la 19 ani, la Mănăstirea Saharna pe când făcea Seminarul Teologic la Mănăstirea Noul Neamţ. Ulterior a absolvit şi Academia Teologică din Chişinău. Din 2001 până în 2005 a activat la Mănăstirea Japca, unde a fost hirotonit preot. Din 2005 se află la Mănăstirea Curchi. Aici locaşul se afla în proces de restaurare şi era nevoie de forţe proaspete. Timp de şapte ani a predat şi religia în câteva şcoli. Relaţia cu şcoala o mai păstrează şi astăzi – lunea şi marţea are ore de religie la Liceul „I. L. Caragiale” din Orhei.
Părintele Iov spune că a prins dragoste de cele sfinte încă în copilărie, când mergea cu bunica sau cu părinţii la biserica din sat. Îşi aminteşte şi astăzi cum, înainte de Paşti, a venit la biserică împreună cu un grup de elevi să dea o mână de ajutor. I s-a încredinţat să facă ordine în altar şi, zice el, de la altar a început şi acolo a rămas. Îi plăcea să înveţe şi a terminat şcoala cu eminenţă. L-a determinat să se călugărească dragostea pentru Dumnezeu. Dar a existat şi un moment profund care l-a marcat atunci – moartea preotului de la biserica din sat, într-un accident rutier, pentru că, spune el, atunci şi-a dat seama cât de amăgitoare este viata. Şi-a zis că se va dedica celor sfinte cu trup şi suflet şi asta continuă să facă.

Maria Chişlaru, directoarea Liceului „Ion Luca Caragiale” din Orhei

Părintele Iov acum face parte din colectivul nostru profesoral. Mi se umple inima de bucurie când îl văd înconjurat de copii, mai ales cei din clasele liceale, care vin la el cu diferite întrebări, iar dumnealui cu mare tact le explică. Este un adevărat prieten al elevilor, modern, dar totodată şi un bun sfătuitor care are grijă de sufletele copiilor noştri.

Preotul Octavian Moşin de la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, de la USM

De câte ori păşim pragul Mănăstirii Curchi, suntem întâmpinaţi de către ospitalierul părinte Iov care îşi îndeplineşte o grea misiune, cea de blagocin al sfintei mănăstiri. Nu în zadar a fost desemnat în această funcţie ce presupune multă responsabilitate şi devotament. Este blajin şi bun ca o pâine caldă, deschis cu toţi pelerinii care trec pragul mănăstirii.

Moderatoare – Tatiana Corai

La discuţie au participat: Arcadie Gherasim, Sorina Ştefârţă, Gheorghe Budeanu, Ala Coica, Ion Surdu, Victoria Puiu, Irina Papuc, Nicolae Roibu, Pavel Păduraru, Oleg Carp, Nelly Gâştemulte, Ion Macovei.