Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în Rezidenţiat
Un număr de 10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre care 3.993 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor concura la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, relatează agerpres. La nivel naţional, concursul de Rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara şi va aduna la start 10.575 de candidaţi (10.194 de candidaţi/an 2023) care îşi vor disputa şansele pentru ocuparea celor 4.961 (4.925 / an 2023) de locuri şi 237 (365/an 2023) de posturi. În centrul universitar Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” susţin concursul de intrare în Rezidenţiat cei mai mulţi candidaţi, peste 37% din totalul candidaţilor înscrişi la nivelul întregii ţări – 3.993: 2.405 pentru domeniul medicină, 929 pentru domeniul medicină dentară şi 659 pentru farmacie. La nivel naţional, pentru ocuparea celor 4.082 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 6.243 de candidaţi, pentru cele 534 de locuri alocate domeniului medicină dentară 2.360 candidaţi, în timp ce pentru cele 345 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 1.972 de concurenţi. “Pentru toţi absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară concursul de intrare în Rezidenţiat reprezintă principala poartă de intrare în multiplele specialităţi medicale, dar şi un test extrem de greu ce se va reflecta în performanţele pe care fiecare dintre aceştia le-au obţinut în anii de studiu şi evident prin cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care şi le-au însuşit. Motiv pentru care le urez succes deplin tuturor candidaţilor şi am convingerea că, şi anul acesta, absolvenţii Universităţii noastre vor traversa cu brio, în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Concursul se va derula sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului şi o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora.
Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidaţii vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizaţi începând cu ora 8,30, pentru ca la ora 10,00 să înceapă concursul. Ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor. Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs, pe specialităţi, în domeniul medicină se află: medicina de familie – 555 de locuri (643 locuri / an 2023), anestezie şi terapie intensivă – 205 de locuri, pediatrie – 168 de locuri, cardiologie – 157 de locuri şi chirurgie generală – 145.
La polul opus se află: medicina sportivă – 4 locuri, expertiza medicală a capacităţii de muncă – 6, neurologia pediatrică – 9, cardiologie pediatrică – 11 şi medicina nucleară – 15.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Asa ! Si ce-i cu asta ? De ce ar interesa pe cetateanul de rand ca se da examen pentru rezidentiat ? De ce ar fi asta o “stire” de interes national ?
Ori nu s-a mai dat examen pana acum sau nu se va mai da ?
Examene se dau si la Politie si la ramata si la profesori si AIUREA. De ce trebuie sa stiu eu “MAREA STIRE” ca se da examen de rezidentiat ?
Voi sunteti sanatosi la cap cand dat o chifla de-asta ?