Semne diacritice
În sfârșit, s-a făcut dreptate, adevărul a învins, minciuna se retrage. Limba română își va ocupa în mod oficial locul care îi aparține de drept, de-acu înainte nimeni nu va mai putea spune că în școlile noastre se studiază limba și literatura „unui stat străin”, că cei care vorbesc „limba română” încalcă legea, nu respectă Constituția Republicii Moldova.
Ar fi păcat dacă, din cauza așteptării prea îndelungate, din cauza războiului, nu am aprecia importanța, caracterul istoric al evenimentului. Este fără îndoială un act de mare rezonanță culturală, socială, politică și geopolitică, e un pas care marchează o epocă pe care o numim a renașterii și emancipării naționale și al cărei început trebuie plasat mult înainte de anii 90, când a început perestroika, scrie Nicolae Negru, într-un editorial pentru Ziarul Național.
E și un omagiu celora care au rezistat rusificării și deznaționalizării, care au contribuit la supraviețuirea limbii române, făcând posibil actul din 16 martie 2023. Merită, măcar o dată la treizeci de ani, să ne amintim de ei. Fiecare etapă și-a avut eroii săi. De obicei, ne referim la perioada 1985 – 1991, când confruntarea cu regimul ocupant a atins apogeul, scoțând în față o pleiadă de luptători cunoscuți azi de toată lumea (imposibil de menționat într-un comentariu), dar rezistența s-a manifestat pe parcursul întregii perioade de ocupație.
Trebuie să recunoaștem și contribuția paradoxală a unor adepți ai URSS, ca Artiom Lazarev, Emilian Bucov, Andrei Lupan ș.a., care, deși au colaborat cu puterea sovietică, au avut și curajul să intre în conflict cu ea, opunându-se încercării de a înlocui limba română cu un surogat proletcultist, neacceptând falsul, luptând pentru firesc, pentru estetic, pentru a-i reabilita pe clasicii literaturii române, a-i readuce în școală. Antiromâni, ei au lucrat pentru românism.
E cazul să amintim și despre rolul rectorilor Sergiu Rădăuțan și Nicolae Testemițanu, care au ținut vie flacăra limbii române la Institutul Politehnic și, respectiv, Institutul de Medicină, demiși pentru aceasta de satrapul comunist Ivan Bodiul. Unii luptători pentru limba română au plătit cu libertatea lor (Mihai Moroșanu, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alecu Reniță, Gheorghe David…). E momentul să fie apreciate la justa valoare viziunea și curajul primului ministru al învățământului, de după proclamarea suveranității, în 1990, Nicolae Mătcaș care a introdus în programa școlară disciplina „limba și literatura română”.
Prin legea lingvistică adoptată ieri, Republica Moldova scutură rămășițele celor peste patruzeci de ani de ocupație sovietică, iar Moscova va fi nevoită să-și înscrie încă o înfrângere la activul său din ultima vreme. Începutul acestei schimbări e legat de victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din 2020, în fața candidatului putinist, Igor Dodon, urmată apoi de victoria masivă a Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare anticipate din 2021, în competiția cu socialiștii și comuniștii pe care mizase Rusia, unindu-i într-un singur bloc electoral.
De ce acum? – se întreabă unii „binevoitori”? Dar de ce nu? Trebuia să așteptăm permisiunea lui Putin? Cu siguranță, Moscova va reacționa cu un atac și mai vehement, și mai furibund împotriva actualei guvernări, a Maiei Sandu în special, și nu numai instituțiile statului, ci și noi, cetățenii Republicii Moldova, ar trebui să fim pregătiți să ne apărăm libertatea și demnitatea. Idioții utili ai lui Putin ar face bine să-și conștientizeze și ei funcția.
Firește, minciuna nu se va da bătută, o să tulbure în continuare mintea unor oameni bine intenționați, dar insuficient de bine pregătiți, se va retrage la umbra tancurilor rusești de pe Nistru, stând la pândă, așteptând un moment potrivit ca să atace din nou. Iar marionetele, vasalii Rusiei, dodonii, ne vor vorbi în continuare, ca MID-ul Rusiei, despre „patriotism”.
