Nicoleta Esinencu: Vreau să scot din dulap scheletele care ne bântuie conştiinţa

Rebelă ca şi tatăl său, mereu în mişcare şi în căutare, Nicoleta este permanent angajată în diverse proiecte literare şi teatrale. Este membră a Societăţii autorilor dramatici din R. Moldova şi fondatoare a Teatrului-Spălătorie. S-a făcut remarcată prin piesele „Cum să scrii o piesă”, „Fuck you, Eu.ro.Pa!” şi „A şaptea Kafana” (coautori D. Crudu şi M. Fusu), unele caracterizate drept cu „aromă” de scandal…

Nicoleta Esinencu este un nume notoriu pe scena teatrală din Moldova, mai cu seamă în rândul tinerei generaţii de artişti. Recent, autoarea a montat un nou spectacol la Teatrul-Spălătorie – „Clear History”, prin care îşi propune să pună pe tapet un episod sumbru din istoria contemporană, „holocaustul”. „Piesa are mai multe semnificaţii şi poate fi privită ca o istorie ce se vrea curăţată. Ea tinde să scoată la iveală scheletul din dulapul nostru, cel care ne bântuie conştiinţa istorică”, ne-a povestit Nicoleta. Ea spune că spectacolul reprezintă o mărturie vie a victimelor, dar şi a părtaşilor acestui întunecat capitol, iar pentru acesta a fost necesară o documentare amplă şi de durată. „Am făcut numeroase interviuri şi am studiat toate materialele pe care ni le-a pus la dispoziţie Centrul de Studiere a Holocaustului, de la Muzeul Holocaustului din Washington şi din alte arhive. Documentele au fost editate şi în România”. Dramaturga recunoaşte că, la „Clear History”, reacţia publicului a fost diferită decât la alte spectacole. Dar tocmai pentru că la noi istoria se abordează doar sub aspect politic, nicidecum uman, s-a ajuns la aceea că mulţi oameni nu cunosc despre crimele odioase asupra evreilor din România, Basarabia şi Transnistria, în cel de-al Doilea Război Mondial.

Cunoscută drept promotoarea unui teatru avangardist, spărgător de clişee şi stereotipuri ideologice, Nicoleta Esinencu declară cu fermitate că nu respinge teatrul clasic şi, chiar dacă îi critică „structura” estetică şi morală, totuşi, îi recunoaşte dreptul la existenţă. „Eu mă conduc de principiul că un artist ar trebui să vorbească de problemele care există în societate, din care cauză pledez pentru teatrul contemporan şi cel social – neangajat politic. Da, este dramaturgie clasică montată la zi, foarte actuală şi foarte angajată social, dar ceea ce se întâmplă în R. Moldova nu poate fi numit teatru clasic – poate pseudoteatru… Al nostru este un teatru arogant care doar pretinde că ar fi clasic”, este convinsă Nicoleta, adăugând că nici măcar marele dramaturg rus Konstantin Stanislavski, adesea invocat de artiştii noştri, nu ar fi mulţumit de teatrul lor. „În fond, publicul decide unde alege să meargă – la teatrul x sau y. Într-o ţară civilizată ar avea dreptul să meargă şi la circ, doar că ţara noastră nu are un circ…”, a spus cu umor artista.

Calificată drept cel mai tradus dramaturg tânăr din R. Moldova, Nicoleta recunoaşte cu modestie că mai sunt şi alţi tineri autori despre care la noi în ţară nu s-a auzit deocamdată, însă care s-au afirmat deja în România, Rusia, Germania sau Austria… Din păcate, spune dramaturga, lucrurile stau mai prost în teatrul tânăr, în special, la categoria regie şi scriere. Cât priveşte autorii ale căror scrieri au inspirat-o, ea spune că lista este prea lungă ca să încapă în textul nostru.