Recent, a fost inaugurată și prima sa expoziție personală în Republica Moldova, în incinta galeriei Alianței Franceze. Cu această ocazie am făcut cunoștință cu tânăra artistă și lucrările sale.
– Cum și când ai descoperit pasiunea ta față de pictură?
– Cred că această pasiune e din copilărie, căci de mică desenam foarte mult, timpul liber fiindu-mi ocupat de pictură. Apoi, prin clasa a 7-a am plecat la o școală de pictură din or. Orhei, la care îmi achitam singurică studiile din banii adunați de la produsele cosmetice vândute. Mai târziu am venit la Chișinău și mi-am continuat studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea Urbanism și Arhitectură.
– Îți mai amintești de prima ta lucrare și ce emoții ai avut?
– Nu aș putea spune că există un asemenea moment, pentru mine pictatul devenise ca o rutină. Îmi amintesc, totuși, că în timp ce studiam la școala de pictură din Orhei, am participat la un concurs cu genericul: „Lupta contra fumatului”, care a avut loc la Casa Radio din Chișinău. Am luat locul I. Țin minte momentul în care jurnalistul Andrei Porubin mi-a oferit premiul, iar eu eram cel mai fericit copil din lume.
– Cum ai reușit să faci ca lumea să te cunoască?
– La început aveam vreo șapte lucrări făcute în timpul liber pe care le postasem pe pagina de socializare. Credeam că pictez pentru mine, până în momentul în care jurnalista Ana Smolnițchi m-a găsit și a fost prima care a realizat un reportaj video despre mine și lucrările mele. Ea m-a încurajat și de aici a început totul, nici nu m-am gândit că am să ajung unde sunt acum.
– Există momente de inspirație care te fac să dai la o parte orice activitate și să începi să pictezi?
– Pentru mine inspirația vine de la materialele cu care lucrez. Atunci când îmi apăruse ideea cu ață și cuie, am lăsat totul de o parte, stăteam și nopțile învârtind ața pe cuie doar ca să văd rezultatul sau când mi-am cumpărat acril nou mult, mult (accentuează tânăra zâmbind) așa ca să nu fie cu limită, la fel pictam până târziu ca să văd ce o să iasă. Totul depinde de materialele pe care le am la îndemână.
– Am observat că în lucrările tale predomină des chipul feminin, unele dintre ele chiar subliniază trăsăturile feței tale. Este aceasta o simplă asemănare?
– Mulți îmi spun asta, însă sunt numeroși pictori care realizează portrete, majoritatea regăsindu-se în lucrările lor. Trebuie să fii foarte bun în ceea ce faci ca să poți crea o pictură după caracterul și trăsăturile omului fără ca să te copiezi pe tine.
– Ce tehnică folosești în crearea operelor tale și ce stil îți este mai aproape?
– Nu există o tehnică prestabilită, totul are o perioadă de timp. Eu sunt o fire care repede se plictisește, iar atunci când simt că nu mai pot picta schimb materialele de lucru și încerc mereu să descopăr ceva nou. A fost o perioadă în care pictam în cafea, apoi în ulei, am pictat și în vin, am lucrat cu ață și cuie, iar ceva timp am folosit tehnica batik, acum pictez în acril.
– În cât timp realizezi o lucrare?
– Totul depinde de dispoziție și de tehnică. Am unele lucrări (îngândurată privește spre câteva lucrări adunate într-un colț) începute de foarte mult timp și pe care nicidecum nu mă pot impune să le termin, dar sunt unele pe care le pot realiza și în două zile.
– Creațiile tale sunt de vânzare? De care lucrare nu te-ai despărți niciodată?
– Da, multe lucrări sunt realizate la comandă, însă comenzile mi le aleg singurică, le selectez și le pictez așa cum simt eu. Pictez sentimentul și emoțiile atunci când mi se lasă eu să hotărăsc în ce mod să o fac, gama coloristică poate să mi se indice, dar totuși 70% le decid eu. Oamenii îmi spun: „Vreau dragoste!” și eu pictez dragoste”. De asemenea, lucrările de la expoziții sunt de vânzare. Este o lucrare care la moment se află în Franța și sper tare mult să revină acasă. Aceasta am pictat-o la facultate, la prima vedere e un abstract, însă sunt desenate multe fețe, iar ca să le găsești pe toate trebuie să te concentrezi. Pictura dată am realizat-o când părinții mei erau în viață și de ea nu vreau să mă despart vreodată.
– Cum a apărut ideea deschiderii atelierului NicolArt?
– Am lucrat o perioadă de timp la un studio de animație și atât de mult obosisem să desenez pentru cineva, încât mă sufocam și căutam, indiferent unde, să-mi creez un atelier. Pe viitor aș dori ceva mai spațios, însă luând în considerație faptul că picturile „cam zboară” și nu reușesc să le adun pe toate la un loc, sper că am să fiu mai productivă și am să fac o galerie într-un atelier mai mare.
– Ce planuri artistice ai de viitor?
– În octombrie va avea loc expoziția din Barcelona, Spania, organizată de diaspora moldovenească, în cadrul căreia voi participa împreună cu Mihail Ungureanu (MiHU).
Victoria Hâncu, stagiară
