Noii recruți ruși primesc arme ruginite și dorm sub cerul liber
Ministrul rus al Apărării a început mobilizarea a 300.000 de rezerviști care urmează să fie trimiși pe front. Vladimir Putin poate chema toate trupele pe care le dorește, dar Rusia nu are cum să le ofere acestor noi trupe antrenamentul și armele de care au nevoie pentru a lupta în Ucraina prea curând, relatează CNN.
Dacă noii recruți ruși vor ajunge să se confrunte cu armele ucrainene pe linia frontului, este posibil să devină cele mai noi victime ale invaziei pe care Putin a început-o acum mai bine de șapte luni și care a văzut armata rusă eșuând în aproape toate aspectele războiului modern.
„Armata rusă nu este echipată în prezent pentru a desfășura rapid și eficient 300.000 de rezerviști”, a declarat Alex Lord, specialist în Europa și Eurasia la firma de analiză strategică Sibylline din Londra.
Pe internet au apărut imagini cu dezastrul armatei lui Putin în Uraina. Mulți dintre noii recruți ruși primesc arme foarte vechi, unele datând chiar din perioada imediat după cel De-al Doilea Război Mondial.
O înregistrare devenită virală arată puști automate Kalașnikov ruginite care ar fi ajuns în posesia soldaților ruși care urmează să fie trimiși în Ucraina.
Rusia le oferă noilor soldați paturi unde sa doarmă sub cerul liber, în pădure, aproape de linia frontului.
Toți bărbații dintr-un sat, mobilizați
În satul Tiumenevo, regiunea Kemerovo, din sud-vestul Siberiei, toți bărbații, 59 la număr, au fost mobilizați într-o singură zi, scrie Novaia Gazeta Euvropa. „Au luat curțile la rând și au dat somații. Luni trebuie să ajungem la comisariatul militar ”, a spus un sătean. Potrivit acestuia, situația este similară și în satele învecinate.
O înregistrare distribuită de cercetătorul Kamil Galeev de la Wilson Center arată un șir lung de bărbați care așteaptă să urce la bordul unui avion, acesta notând că mobilizarea ordonată de Vladimir Putin miercuri arată asimetric: ea este totală în unele regiuni izolate, în special în cele în care se află minorități etnice, și parțială în orașele mari, mai ales Moscova și Sankt Petersburg.
Galeev, un jurnalist care s-a născut în Rusia, dar locuiește acum în Statele Unite, afirmă că, deși deocamdată nu există suficiente date concrete, modul în care este implementată mobilizarea parțială ar putea avea elemente de „purificare etnică”. „Cu alte cuvinte, mobilizarea pare să afecteze disproporționat Orientul Îndepărtat Rus”, afirmă acesta.
Mai multe înregistrări video apărute pe rețelele de socializare arată cum decurge mobilizarea parțială în Rusia: bărbați beți au început să se ia la bătaie, preoții binecuvântează noii recruți, în timp ce un cercetător este îngrijorat de epurarea etnică a unor regiuni.
O serie de înregistrări au fost distribuite de jurnalistul bielorus Tadeusz Gicza, acesta fiind și cercetător la Centrul de Analiză Politică Europeană, un institut non-profit dedicat studiului Europei Centrale și de Est.
Un grup de ruși mobilizați s-au îmbătat. O altă înregistrare filmată în localitatea Iujno-Kurilsk din regiunea Sahalin arată că unii dintre bărbații mobilizați s-au luat la bătaie pe fondul consumului de alcool.
O altă înregistrare redistribuită de reporterul BBC Francis Scarr prezintă cazul unui bărbat în vârstă de 63 de ani care spune că a fost mobilizat în regiunea Volgograd, deși suferă de diabet. Locotenent-colonelul Aleksandr Iermolaev afirmă că suferă și de ischemie cerebrală și că a fost declarat apt pentru armată de un medic militar, deși nu i-au fost făcute niciun fel de analize.
Cazul unui IT-ist din Moscova care de asemenea a fost mobilizat în condiții dubioase s-a viralizat pe rețelele de socializare rusești, autoritățile militare decizând în cele din urmă amânarea încorporării sale.
Cei mai importanți doi parlamentari ruși au reacționat duminică la problemele ce au apărut în privința campaniei de mobilizare, ordonând oficialilor regionali să țină sub control situația și să rezolve rapid „excesele” care au stârnit furia publică, transmite Reuters.
Valentina Matvienko, președinta Camerei superioare a Rusiei, Consiliul Federației, a declarat că are cunoștință de informațiile potrivit cărora au fost chemați bărbați care nu ar trebui să fie eligibili pentru recrutare.
„Astfel de excese sunt absolut inacceptabile. Și, consider că este absolut corect că ele declanșează o reacție vehementă în societate”, a declarat ea într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.
Într-un mesaj direct către guvernatorii regionali din Rusia – despre care a spus că au „responsabilitatea deplină” pentru punerea în aplicare a convocării – ea a scris: „Asigurați-vă că punerea în aplicare a mobilizării parțiale se realizează în conformitate deplină și absolută cu criteriile descrise. Fără nicio greșeală”.
Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Rusiei, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea într-o postare separată.
Forțele de ocupație ruse au început deja să emită ordine de încorporare pentru bărbații aflați în zonele din Herson și Zaporojie, aflate în prezent sub controlul militar al Moscovei. Ordinele sunt înmânate bărbaților care au pașapoarte rusești și au vârsta de încorporare, informează Statul Major al armatei ucrainene.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut oamenilor din teritoriile ocupate de ruşi în Ucraina să evite prin orice mijloc recrutarea în armata rusă, iar dacă totuşi ajung acolo, să saboteze orice activitate a inamicului.
„Lumea va reacţiona absolut corect la referendumurile false – vor fi condamnaţi fără echivoc, şi va reacţiona la mobilizarea criminală pe care ocupanţii încearcă în prezent să o desfăşoare în Crimeea şi în alte părţi ale Ucrainei, pe care le controlează până acum.
În Crimeea există încercări de a găsi şi mobiliza cât mai mulţi bărbaţi. Avem deja dovezi în acest sens. Aceasta este o încercare deliberată a Rusiei de a distruge poporul tătar din Crimeea, aceasta este o încercare deliberată a statului agresor de a lua viaţa cât mai multor locuitori ai teritoriului invadat de trupele ruse.
Am o cerere simplă către toţi oamenii noştri din teritoriul ocupat temporar: faceţi principalul lucru – salvaţi-vă vieţile şi ajutaţi-ne să slăbim şi să distrugem ocupanţii. Ascundeţi-vă de mobilizarea rusă prin orice mijloace. Evitaţi scrisorile de recrutare. Încercaţi să ajungeţi pe teritoriul liber al Ucrainei.
Dar, dacă ajungeți în armata rusă, sabotaţi orice activitate a inamicului, împiedicaţi orice operaţiune rusă, oferiţi-ne orice informaţie importantă despre ocupanţi – bazele lor, cartierul general, depozitele cu muniţie. Şi cu prima ocazie, treceţi la poziţiile noastre. Fă totul pentru a-ţi salva viaţa şi a ajuta la eliberarea Ucrainei”, a spus Zelenski în discursul de vineri seară.
Vladimir Putin a ordonat miercuri o mobilizare parțială a armatei ruse. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că este vorba despre mobilizarea a 300.000 de militari, chiar dacă surse media ruse au dezvăluită că cifra reală de mobilizare este de 1 milion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Arme ruginite în țara Kalashnikoavelor ??? De râsul curcilor! 😀