„Nu există valori europene, ci valori general umane: adevăr, toleranţă, încredere, respect”

Unul dintre aceste subiecte este toleranța față de homosexuali. Știe societatea din R. Moldova, de fapt, ce înseamnă toleranță, respect sau își dorește doar bani europeni? Câți dintre colegii sau apropiații noștri își ascund orientarea sexuală din frica de a fi desconsiderați?
Pavel Ermacov, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice, dar și unul dintre puținii bărbați din Chișinău, care și-a mărturisit deschis homosexualitatea, ne spune mai multe despre acest fenomen într-un interviu pentru TIMPUL.
 
– Republica Moldova are legea antidiscriminare din anul 2012. Ai simțit vreo diferență de la promulgarea acesteia până în prezent?
– Eu nu am simțit niciun efect. Totuși, am observat că tot mai multă lume vorbește nesatisfăcută despre faptul că există homosexuali și în R. Moldova. Chiar și lucrând într-un local lipsit de prejudecăți cu referire la orientarea sexuală am fost implicat în astfel de situații. Avem clienți care întreabă dacă aici vin și „oameni normali”, situație în care eu trebuie să explic că suntem cu toții normali. În alt caz, un client și-a anulat comanda când a aflat că sunt gay.

– Fiind student, probabil, nu ai avut ocazia să lucrezi într-un colectiv conservator, unde să fii nevoit să-ți ascunzi orientarea sexuală. Cunoști persoane mai în vârstă care au întâlnit greutăți la serviciu, pentru că au fost discriminaţi?
– În majoritatea cazurilor, despre orientarea homosexualilor trecuți de 30 de ani cunosc doar persoanele apropiate acestora. Nimeni nu știe că ei sunt gay, fiindcă, de mici, s-au autoeducat să ascundă acest lucru. El poate să aibă o familie, copii, poate fi director de companie, poate avea orice altă funcție. Cazurile în care bărbații trecuți de 30 de ani își declară homosexualitatea la noi în țară sunt foarte rare. Nu și dacă sunt hetero. În acest caz ei își declară sexualitatea pe toată strada.

– Cum explici faptul că unii homosexuali au întemeiat familii şi au copii?
– Este un lucru firesc, ca urmare a presiunii ce vine din societate, de la părinți. Mergem după ideea că, dacă nu ai o familie nu ești om normal, ești neîmplinit. E nevoie de o familie, carieră, un copac, o fântână și deja câine sau pisică. Ei întemeiază familii din frica de a fi „deconspirați” sau pentru a-și liniști părinții.

Mai mult, tuturor le place ideea de familie, chiar dacă nu știu ce înseamnă acest lucru. Familia este un lucru foarte complicat, iar tinerii din ziua de azi știu asta. Ei s-au ciocnit cu rudele lor și realitățile din știri, mass-media, filme, istorie etc. Înainte, familia era un cerc închis, însă chiar și până acum sunt aplicate vorbe de genul: „Nu scoate gunoiul din casă”.

– Observăm o campanie foarte activă de informare despre beneficiile integrării europene a R. Moldova. Suntem oare pregătiți, din punct de vedere social, de acest pas sau încă suntem departe de valorile europene?
– Greşim când le numim valori europene, ele fiind, de fapt, valori general umane – bine, adevăr, frumos, toleranţă, încredere, respect. La noi, oamenii cunosc acest cuvinte, dar nu au deschis un dicţionar să afle semnificația lor, deşi operează cu ele destul de des. „Da, eu respect oamenii”, „Da, sunt democrat”, spun ei, dar nu-i aşa. Oamenii nu sunt pregătiţi pentru UE. Europa vine din autoeducaţie. Te educi pe tine însuți ca să trăieşti într-o lume aşa cum este ea. Însă noi aşteptăm ca cei de la conducere să ne rezolve problemele.

Un alt factor este că la şcoală, facultate noi nu învăţăm să fim cetăţeni responsabili. Noi învăţăm o profesie. Nu contează ce fel de cetăţean eşti tu, atâta timp cât ai obţinut o diplomă.

Eu, activând în domeniul artistic, nu am această problemă. Toţi artiştii au un scop, încearcă să schimbe ceva şi este greu, căci nu suntem pregătiţi pentru schimbări. Totuşi, prin artă mergem mai departe. Parlamentul poate aproba legi care să spună că de azi am devenit mai toleranţi. Însă dacă în teatre, în mass-media nu se vorbeşte nimic despre toleranţă, această lege va muri. Cultura permite ca evoluţia socială să continue.

– Procesul de cultivare a toleranţei poate fi unul foarte anevoios, ba chiar de mai lungă durată decât ar fi integrarea pe foaie a R. Moldova în UE. Cum poate fi distrusă concepţia că, odată cu integrarea europeană, ţara va fi „invadată” de homosexuali?
– Este suficient ca cetăţenii Moldovei să viziteze cel puţin o ţară europeană. Jumătate din moldoveni au lucrat sau au călătorit deja în UE. Acolo lumea nu întemeiază familii „normale”, nu se înmulţeşte? Doar asta este marea „problemă” – frica de a nu se mai înmulţi.

– Lipsa de toleranţă în societatea noastră faţă de minorităţile sexuale s-a manifestat de fiecare dată când au avut loc paradele gay la Chișinău…
– Da, un lucru amuzant pentru mine și prietenii mei, fie gay, fie heterosexuali, a fost că după puținii oameni care participau la paradă era o coloană mare de preoți cu bătrânele, care sfințeau locul pe unde au trecut homosexualii. Acest lucru este ridicol. Cunosc foarte mulți homosexuali care merg la biserică, considerând acest locaș o conexiune cu Dumnezeu. Eu nu merg la biserică. Sunt religios, dar nu credincios. Eu îl am pe Dumnezeul meu în ceruri și vorbesc cu el oricând am nevoie.

Oamenii aceștia lucrează în birouri, stau la masa vecină, nu ai de unde să știi. Hai să instalăm stropitoare cu apă sfințită peste tot în oraș, să exorcizăm niște demoni… Eu, până la vârsta de 16 ani, beam în fiecare dimineață câte un păhărel de agheasmă, dar tot gay am rămas.
Un alt lucru important despre paradele noastre este dezinformarea cu referire la motivul organizării acestora. Noi nu le organizăm pentru a promova homosexualitatea, ci pentru a arăta că noi suntem egali.

– Cum a reacționat familia ta când a aflat că ești homosexual?
– Ei au fost șocați. Un timp mi s-a interzis să stau pe internet, mi s-a luat telefonul mobil, nu aveam voie să interacţionez cu nimeni, cu excepția colegilor și rudelor. Pentru o perioadă am acceptat aceste interdicții, după care le-am spus că am dreptul la timpul meu liber, nu neapărat pentru a vorbi cu alți gay, dar pentru a interacționa cu prietenii mei. Ulterior, sexualitatea mea a devenit un subiect tabu, dar eram verificat constant. Încercau să afle dacă nu căutam informații despre gay, deși ei sunt cei care trebuiau să se informeze… Acum, cel puțin au acceptat că nu mai pot face nimic cu asta. Bunică-mea visează la nepoți, dar și eu vreau să am familie și copii eventual. Nu pot ști dacă voi fi un părinte bun, însă știu că voi avea un copil, în momentul în care voi fi sigur că pot să-i ofer un viitor decent.

– Vrei să ai un copil cu un bărbat în țara unde familia ortodoxă este formată dintr-o femeie și bărbat?
– Copilul trebuie să aibă părinți, oameni capabili să-l educe. Tu poți să ai o mamă și un tată, dar ambii să fie alcoolici sau plecați peste hotare. Nu neg faptul că într-o familie de homosexuali copilul ar putea crește nefericit. Da, suntem oameni și facem greșeli. Dar dacă este o diferență între heterosexuali și gay, atunci este faptul că noi suntem mai buni. Noi vrem să fie dragoste în lume, fiindcă noi nu avem parte de ea. Nu neg că ar exista și homosexuali mai agresivi, dar, per general, chiar și în cărți, mass-media, filme, ei sunt descriși ca fiind prietenoși și calzi.