Oricum, am mai supraviețuit unei veri fără condiții decente. Este trist să nu ai pe ce călca acasă la tine, deoarece trotuarele noastre – chiar şi cele reparate – sunt deja distruse la fiece metru. În ciuda iernii, totuşi, în acest an am putea să ne aşteptăm la o nouă şi neprevăzută reparaţie a drumurilor şi la restaurarea unor blocuri, pentru că Tatăl Stat îşi aminteşte de noi, copiii săi, numai în campaniile electorale.
Când mă întorc acasă, intru în scară și mă cuprinde un miros vechi, sovietic, de piatră bolşevică. Cum să trăim atâția ani în această mizerie? Nu mai suntem copii, am atins de mult majoratul la cei 27 de ani ai noştri! Suntem destul de mari, ca să fim în puteri să nu mai răbdăm nebuniile Tatălui. Cel puțin, așa ar fi bine să credem. De altfel, e timpul să ne amintim de mama, de Țara Mamă, care ne așteaptă la ea cu mare drag. Numai la ea vom găsi pacea, dacă încă nu ne-am învățat să avem singuri grijă de noi, începând cu lucrurile elementare, precum reparația drumurilor, a trotuarelor… Și mai important, am pierdut grija față de natură! Ne putrezește până și iarba, și copacii, pământurile noastre frumoase sunt bătătorite în lung și-n lat.
Și, în această debandadă, ce le rămâne de făcut cetățenilor? Ei aleargă de colo până acolo, foarte agitați, pe la secțiile de vot, dar nu știu ce să voteze. Pe cine să voteze, se gândesc ei, scrâșnind din dinți, dacă nicicum nu au guvernanți corecți? Pe oricine ar vota vor duce-o rău – după cum e politica, așa e și mentalitatea noastră.
Nu demult a venit o modă nouă în R. Moldova. Se zice că basarabeanul nostru alege răul cel mai mic. Iată așa, fraților, nu mai alegem răul, ci răușorul, răulețul, mititelul de el… Tocmai ţi-i milă când te uiţi la ochişorii lui… Suntem un popor bun și ospitalier și foarte bun la inimă, cum să-i dăm cu piciorul bietului răuleț, că e suflet și el, nu? Dacă în loc de murdăria și dezastrul de pe străzile noastre ar fi numai un pic de mizerie, creată de răulețul nostru iubit, noi am înțelege, că nu suntem păgâni. Am face un mare păcat, lăsând la voia întâmplării răulețul sau răușorul. Cum să îl părăsim pe un micuț ca el?
Cu o asemenea atitudine, bocetele noastre nu-și mai au rostul. Pentru a avea mâine un viitor mai bun, trebuie astăzi, fără întârziere, să facem o curățenie generală nu doar a străzilor, dar și a oamenilor: atât a celor simpli, cât și a celor de la putere. Ar mai fi cazul să conștientizăm că independenți nu suntem în stare să fim. Pentru că Tatălui Stat nu-i pasă deloc de noi, ar trebui însă să-i dovedim Mamei și celor din mahala că putem ajunge la unitate singuri.
Rezolvarea acestei probleme este mai simplă decât pare. Prima și cea mai ușoară soluție este să ne ascultăm inima și să ne unim, după cum am fost uniți în anul 1918. În componența României Mari, vom reuși să curățăm drumurile, să reconstruim blocurile și să prelucrăm pământurile. Și vom deveni o nouă putere. O altă soluție, cu certitudine mai complexă, este cea de renaștere națională, pentru a dovedi că nu suntem chiar atât de copii, ci ne putem spune punctul de vedere prompt și clar, fără a ne ocupa de adăpostirea tuturor „relelor mici”. Elita politică nu ne va susține, nici nu ne va da ceea ce ne-a luat sau nu a reușit să facă în aproape 30 de ani de independență. Numai prin luptă, vom avea șansa de a schimba lucrurile, de a ieși din mocirlă.
În fine, alegerea ne aparține. Ori îi dăm mâna Țării Mame și trăim frumos cu ea, ca pe vremuri. Or, îi întindem mâna Tatălui Stat și rămânem impotenți mai departe, cu toată sărăcia lui și a noastră, luate împreună.
Până la alegerile din februarie, se pare că va fi tot iarnă. Dacă nu vreţi nicio schimbare, până atunci nu vă rămâne decât să priviţi cum ninge peste casele dărâmate, peste trotuarele crăpate și peste pământurile goale ale Basarabiei, dar să nu scăpaţi din minte gândul că din fiecare răuleţ şi răuşor creşte câte un monstruleţ, câte un monstruşor.
