– Doamnă Sănduţă-Pleşca, liceul dumneavoastră este apreciat ca unul dintre cele mai bune în sudul republicii. Totuşi, cred că aveţi şi probleme. Care sunt ele într-o instituţie de învăţământ de la sat?
– Mulţi care vin la noi şi văd că suntem vioi, că organizăm diferite manifestări, îşi fac impresia că huzurim. Dacă îi spun cuiva că, bunăoară, investiţia pentru o lansare de carte în cadrul Săptămânii Limbii Române am făcut-o din buzunarele noastre, n-o să mă creadă. Avem şi noi probleme, mai grave sunt cele de ordin material. Două blocuri de învăţământ sunt încălzite foarte prost din cauză că o brigadă de construcţii ne-a instalat un sistem de încălzire defectuos… Totuşi, să ştiţi că Liceul „Meşterul Manole” are cea mai bună şi mai dotată bibliotecă din raion. Pentru asta a trebuit să merg pe la edituri, să organizez diferite manifestări cu opţiuni pentru carte. Primul loc pe care l-am modernizat a fost biblioteca şi sala de lectură. Acolo e o frumuseţe care îl atrage chiar şi pe cel mai lenos cititor. Am făcut investiţii şi în profesori. Avem cel mai dotat cabinet metodic din raion, cu condiţii de autoinstruire, dar şi de odihnă, pentru că eu nu pot concepe separat aceste două lucruri.
Am făcut investiţii foarte serioase în sala de sport. Ani de zile m-am chinuit pentru a o pune în funcţie, iar acum ne-au rămas de instalat doar duşurile pentru copii. O s-o facem şi pe asta…
– Investiţii… Investiţii… De unde le luaţi, căci toţi se plâng azi de sărăcie?
– În primul rând, am învăţat să fim economi. Eu niciodată nu voi înţelege un manager şcolar care admite ca în şcoala sa un învăţător de geografie să fie şi învăţător de biologie, de istorie, chiar şi de matematică. Opt ani de zile am luptat pentru recalificarea cadrelor şi nu am concediat pe nimeni de când lucrez. A fost o muncă de Sisif, ca să văd în cine ce specialist zace, gata să se dăruie şcolii în întregime. Profesorii nu pleacă din Sălcuţa, din contra – mulţi doresc să vină la noi…
N-o să mă credeţi, dar la noi nu există găşti în colectiv, ca în majoritatea şcolilor, unde, din cauza unor influenţe politice, profesorii se ceartă între ei, împart orele conform apartenenţelor de partid. Până la mine, aici, timp de şase ani, s-au rânduit patru directori, certaţi de profesori. De 19 ani, de când sunt în funcţia de directoare, am reuşit să creez la „Meşterul Manole” un mediu sănătos, colegial, încât, uneori, mulţi nu se dau duşi acasă.
– Poate explicaţia este în faptul că aveţi noroc de un sat cu oameni deosebiţi?
– Satul nostru e ca toate satele… Altceva voi menţiona: dacă directorii de şcoală nu vor miza pe banalul parteneriat şcoală-familie-comunitate, managerul instituţiei de învăţământ, fie el miruit chiar şi de mitropolit, nu va face mare treabă. Satele au un specific al lor: aici oamenii sunt săraci, iar sărăcia îi face agresivi, intoleranţi. M-am străduit să câştig încrederea părinţilor. Am încercat să fac acest lucru prin mai multe filiere. Activează la liceu Universitatea pentru Părinţi şi Clubul „ABC-ul familiei”, unde punem în discuţie diferite probleme de familie prin intermediul unor spectacole, concursuri, cu elaborarea arborelui genealogic… Un alt concurs în care atragem familiile este „Ritualul pâinii din Sălcuţa”. În multe cazuri, ne susţine şi etnologul Varvara Buzilă din Chişinău. Prin acest concurs, cu priză deosebită la consăteni, facem publicitate familiilor de gospodari. Sunt şi alte posibilităţi de a trezi respectul faţă de şcoală, important e ca mentalitatea sătenilor să fie zădărâtă cumva. Noi avem ţărani necăjiţi, cu câte patru-cinci copii în familie, care vin la şcoală şi iau cărţi ca să participe la concurs, căci concursurile fac să genereze lucruri bune din orgoliul nostru moldovenesc…
– E adevărat că liceul dumneavoastră se bucură de o susţinere deosebită şi din partea preotului Parohiei Sălcuţa?
– De cum am ajuns directoare la „Meşterul Manole”, am stabilit nişte relaţii foarte bune între şcoală şi biserică. La intrare în liceu veţi citi nu spicuiri din regulamentul instituţiei noastre, ci cele zece porunci biblice. Alte valori punem la baza educaţiei. Suntem primii în R. Moldova, care, acum şase ani, am pus în discuţie problema cultivării discernământului de la cea mai fragedă vârstă în instituţia şcolară. În democraţia noastră sălbatică, cu atâtea cazuri de violenţă, atâta urâţenie diavolească, mi-am dat seama că devine tot mai greu să salvăm copilul. Numai noi putem ajuta copilul să facă discernământ între valoare şi nonvaloare. Trebuie să ai convingerea că, atunci când el va ieşi din şcoală, nu se va speria de nebunia pieţei muncii. Fără un cod de conduită, pe care copilul singur îl discerne prin intermediul educaţiei civice şi al orelor de religie, nu vom crea o atmosferă salvatoare…
– Totuşi, cum se descurcă profesorii dumneavoastră în sărăcia de azi, căci şi Sălcuţa face parte din realitatea moldovenească, nu?
– Salariul profesorilor din Sălcuţa nu-i mai mare ca al colegilor lor din alte părţi. Dar noi parcă am fi din alt aluat, nu ne roade invidia, învăţătorii nu se gâtuie între ei, ca unul să aibă mai multe ore decât celălalt. La noi, altceva se face. De ce să ne văicărăm, dacă, bunăoară, există şi artişti cunoscuţi care primesc mai puţin chiar decât un învăţător… Nu ştiu cum se întâmplă, dar, până la urmă, la noi totul se plămădeşte sănătos. De fapt, nu sunt director, ci un generator de idei care mobilizează lumea din jurul meu.
– M-am convins că la „Meşterul Manole” elevii sunt foarte activi în activitatea extraşcolară. Cum de reuşiţi acest lucru?
– Nouă nu ne ajung orele extracurriculare. O activitate extraşcolară trebuie să intereseze copilul, căci, dacă îl vei aduce la şcoală ca să-i dai doar acuarele sau o carte ca să înveţe poezii, el o să fugă acasă, la internet. Dacă activitatea asta nu-i dezvoltă copilului talentul dat de Dumnezeu, degeaba te chinui. Noi atragem copiii la Teatrul poetic „Comoara”, la Corul „Bunavestire”, iar împreună cu părinţii – la concursul-show „Obiceiurile familiei”. La cercul de ceramică, ei modelează personaje din poveşti, personaje literare, personaje biblice cu ajutorul Ecaterinei Novac, o profesoară foarte bună. Apoi, frecventează cercul de pictură, fac Revista matematică, Revista istorică, scriu la ziarul liceului – „Ad Litteram”. Cercul nostru de dezbateri este pe primul loc în sudul republicii, iar prin intermediul concursului de creativitate în limba engleză „Odiseea cugetului” elevii noştri au mers în Rusia, Polonia, Bulgaria…
– Aveţi mulţi elevi cu părinţii plecaţi la munci peste hotare?
– Avem 86 şi, din păcate, ei sunt cei mai dificili. Controlul asupra lor din partea bunicilor sau a tutorelui este foarte slab. Anume aceşti copii sunt ţinta noastră atunci când repartizăm activităţile extraşcolare. Vrem ca anume ei să fie cuprinşi întâi de toate. Într-un proiect susţinut de „Prodidactica” am inclus copii din familii vulnerabile şi-i învăţăm să prepare mâncare, să folosească computerul. Anul trecut, i-am îmbrăcat şi încălţat pe toţi. Pe unii îi alimentăm gratuit datorită unui proiect finanţat de Consiliul raional. Gratuit sunt hrăniţi şi copiii din clasele primare.
– V-au reproşat vreodată oficialităţile faptul că elevii de la Sălcuţa învaţă Istoria Românilor şi Limba Română?
– Vă spun un lucru: când am venit aici, ministerul nici de gând nu avea să organizeze predarea religiei în şcoală, dar eu am făcut-o. Ministerul a aflat, dar a tăcut, căci pornisem ceva bun. Aşa e şi cu istoria. La Sălcuţa întotdeauna s-a făcut şi s-a studiat Istoria Românilor. Niciodată nu mi-a fost frică, deşi permanent mi s-au organizat controale. Suntem controlaţi la tot pasul…
– Cum vi se pare noul sistem de finanţare a instituţiilor din învăţământul preuniversitar?
– Folosim acest program de finanţare al treilea an. În raionul Căuşeni suntem nouă licee gestionate financiar de Consiliul raional. Când ne-am pomenit în proiectul de raţionalizare a cheltuielilor, am aplaudat. Banca Mondială era foarte generoasă cu noi, dar cred că a făcut-o cu scopul de a ne coopta în această acţiune. Atunci, am aprovizionat liceul cu mobilier, am adus ultima generaţie de computere. Noi avem cel mai mobilat cabinet de informatică din tot raionul.
Sistemul are logică, caută corectitudine în gestionarea banilor, cu o formulă devenită cunoscută: banii urmează copilul. Atunci când banii sunt repartizaţi, particip şi eu. Dacă am nevoie de o sumă mai mare într-un anumit caz, voi bate cu pumnul în masă şi voi obţine ceea ce trebuie să obţin. Totuşi, scopul proiectului este optimizarea cheltuielilor şi asta duce la comasarea claselor, la disponibilizarea profesorilor. Norocul nostru este că la „Meşterul Manole” vin să înveţe copii din mai multe sate. Ei au probleme de deplasare, dar sper că vom beneficia de un autocar în aceste scopuri.
– Succese în continuare!
