Editorial

O barieră pentru fericirea în doi

S-au făcut tot felul de studii şi sunt multe păreri pe această temă, iar oamenii, cu cât sunt mai mulţi, cu atât au păreri mai diferite legate de ce înseamnă un număr X de ani între el şi ea.

În viaţa de cuplu nu totul vine de la sine, nu totul merge „ca pe roate”. Trebuie o permanentă adaptare şi o bună gestionare a problemelor ivite. În acest context, cuplul în care există o diferenţă mare de vârstă constituie o situaţie aparte, deoarece aceasta poate genera probleme particulare. Se spune că iubirea nu ţine cont de vârstă. Acest lucru este dovedit de numeroasele familii din societatea modernă, în care diferenţa de vârstă este considerabilă (chiar şi mai mult de 20 de ani). Deşi multe dintre aceste perechi trăiesc aparent fără conflicte şi fără constrângeri, psihologii spun că diferenţa mare de vârstă poate genera probleme serioase într-un cuplu.

Se consideră că unele dintre persoanele atrase de cei mai în vârstă caută afecţiunea părintească de care au fost private în copilărie. Divorţul părinţilor, absenţa fizică sau neimplicarea afectivă a unuia dintre ei, comportamentul rigid sau absenţa căldurii sufleteşti în familie pot determina o imaturitate afectivă şi căutarea unui partener mai în vârstă pentru a suplini lipsurile din copilărie.

O altă situaţie este cea în care la baza întemeierii cuplului stă nevoia de protecţie materială. Se acceptă un partener mai în vârstă, datorită bunăstării materiale oferite. Aceste cupluri care se întemeiază pe o dragoste paternală sau pe interese financiare au puţine şanse de a rezista în timp, clătinându-se la primele dificultăţi apărute.

Ceea ce complică adesea viaţa acestor cupluri ţine de influenţele primite din exterior: faptul că familia nu înţelege, şicanările prietenilor, judecăţile anturajului. De ce se întâmplă aşa? Deoarece un cuplu în care există o diferenţă mare de vârstă este un cuplu atipic, iar orice este ieşit din tipare nu este acceptat uşor de societate. Ţinând cont de diferenţa de vârstă, preocupările fiecăruia pot fi diferite. Un tânăr, plin de energie, are nevoie de libertate şi de trăirea unor momente şi experienţe care uneori pot fi catalogate ca fiind chiar „nebuneşti”. Partenerului adult îi poate fi greu sau imposibil să accepte uneori această nebunie a tinereţii, deoarece convingerile, statutul social sau chiar starea de sănătate îl pot împiedica să împărtăşească preocupările celuilalt. Una dintre problemele cele mai importante, se spune că ţine de starea de sănătate, deoarece înaintarea în vârstă predispune la boli cronice, iar acomodarea partenerului mai tânăr cu o astfel de situaţie poate fi dificilă.

Cu toate acestea, fiecare dintre noi are o limită de vârstă peste care poate trece sau nu, pe care să fie dispus să o accepte, să o ia ca atare şi să spere că sentimentele frumoase vor dura cât mai mult, fiind reciproce. Cred că este vorba de conflictul dintre generaţii care la un moment dat îşi va spune cuvântul..

Timpul Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *