ActualitateSocial
O fată de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.
Potrivit informațiilor publicate de voluntarii implicați în căutări, fata are 155 cm înălțime, constituție slabă, păr negru cu o șuviță mai deschisă și ochi căprui. La momentul dispariției, aceasta purta o geacă bej cu glugă, adidași alb-albaștri și avea o geantă bej purtată pe umăr.
Voluntarii solicită sprijinul cetățenilor pentru a identifica locul aflării minorei. Persoanele care dețin informații sunt rugate să apeleze de urgență numerele indicate sau serviciul 112.