Pornind de la această idee, TIMPUL a încercat să afle dacă moldovenii mai cumpără ziare și cine sunt oamenii care le vând. După câteva încercări eșuate de a discuta cu vânzătoarele de la chioșcurile de ziare din Chișinău, care, fie că ne-au luat la rost, fie ne-au ignorat, am găsit o femeie care ne-a dezvăluit toate secretele noii sale meserii. Ea se ocupă de aceasta de numai un an, după ce a reușit să supraviețuiască incendiului din 11 noiembrie 2016, care a avut loc în sectorul Ciocana al Capitalei, în urma căruia și-a pierdut viața pompierul Ivan Nogailîc.

Există escroci care hipnotizează vânzătoarele de ziare

Pe Larisa Bârcă, în vârstă de 62 de ani, am cunoscut-o la un chioșc de ziare de pe bulevardul Dacia din Chișinău. Vânzătoarea ne-a primit cu puțină strângere de inimă în încăperea strâmtă, în care lucrează. Și-a cerut de la noi scuze, aflând despre comportamentul unor colege de-ale sale, dar s-a străduit să ne explice că și ea este foarte prudentă, deoarece munca pe care o face nu este tocmai sigură. „De aproape un an vând ziare și, în acest timp, Dumnezeu a avut grijă de mine și nu am avut parte de întâmplări neplăcute. Însă am auzit că multe colege de-ale mele au avut de suferit de la unii escroci. De aceea ne este cam frică să stăm la vorbă cu toți cumpărătorii”, ne-a mărturisit femeia.
Din discuţiile pe care le-a avut cu alte vânzătoare de ziare, Larisa a aflat că există indivizi care odată ce pun mâna pe produsul de care au nevoie: un ziar, o brichetă, un pachet de ţigări, o iau la sănătoasa fără a-l achita. Cei mai periculoşi însă sunt „cumpărătorii” care te mint din priviri și-ţi sustrag toţi banii. „De exemplu, vine un om şi îţi cere un ziar. Începe să discute cu tine şi nu ştiu ce ţi se întâmplă, probabil te hipnotizează, că tu scoţi toţi banii din casă și i-i întinzi de bună voie. Am înțeles că astfel de escroci sunt mulți, pentru că multe femei au pățit așa…”, a adăugat Larisa Bârcă.

„La noi ziarele se vând ca pâinea cea caldă”

În ciuda riscurilor pe care le presupune această meserie, femeia ne-a spus că-i place ceea ce face. Mai mult, ea n-a fost de acord că ziarele sunt pe cale de dispariție și ne-a dat asigurări că acestea sunt foarte solicitate la chioșcul său. „La noi ziarele se vând aproape ca pâinea cea caldă. Nu există un ziar mai cerut decât altul, totul depinde de ziua apariției. Într-o anume zi, se vinde mai bine „Ziarul de Gardă”, în altă – „Timpul” sau „Komsomolskaia pravda”. De obicei, vindem peste 100 de ziare pe săptămână”, a precizat cu mândrie interlocutoarea mea.
Cu toate acestea, ea recunoaște că cei mai fideli cumpărători de ziare sunt adulții, în timp ce tinerii preferă să-și cheltuiască banii pentru cafea și țigări. Într-adevăr, cât timp am discutat cu Larisa, majoritatea cumpărătorilor au cerut cafea, țigări și ciocolate. Niște tineri ne-au spus că n-au citit niciodată gazete, dar le cumpără pentru bunei. „Ziarele sunt pentru buneii noștri. Noi avem tabletă conectată la internet, așa că, dacă avem nevoie de vreo informație, o aflăm înaintea ziarelor”, ni s-au lăudat tinerii, plini de fericire.

„În tinerețe citeam ziare, acum privesc televizorul”

O altă femeie se grăbea să-și reîncarce cartela telefonică la același chioșc. Ne-a spus că nu a citit ziare încă din anii studenției, când, în casa părinților săi, lectura matinală era obligatorie. Acum însă televiziunea a schimbat tradițiile familiei sale. „Îmi amintesc cum tata citea ziarul la micul dejun, iar mama îl lua cu ea, ca să-l răsfoiască în drum spre serviciu. În tinerețe, preluasem și eu această boală, dar acum mai degrabă privesc televizorul, care e mult mai comod. Şi nici răbdare nu mai am pentru a citi texte, cu atât mai mult, cu cât gazetele nu mai prezintă informația la zi”, a adăugat femeia.

Între timp de chioșc s-a apropiat un domn prezentabil, care a cumpărat trei ziare și o cafea. Apoi a luat loc pe o bancă din apropiere și a început să citească. Mi-a spus că, oricât de mult ar evolua tehnologia, nimic nu se compară cu bucuria de a răsfoi un ziar, pentru că foile tipărite îi oferă certitudinea că citește adevărul. „Pentru mine site-urile și televiziunile nu par serioase. Cuvântul vorbit dispare, iar cel scris pe internet poate fi modificat oricând. Este adevărat că mă informez zilnic din diverse surse, dar analizele adevărate, totuși, le citesc în ziare”, s-a arătat convins cititorul.

Vânzătorii de ziare sunt pensionari

Cu toate că Larisa Bârcă a căutat să ne asigure că interesul față de presa scrisă nu a scăzut, ea ne-a spus că, totuși, nu gazetele reprezintă principala sursă de venit pentru ea. Salariul unui vânzător la chioșc depinde de marfa pe care reușește să o realizeze timp de o lună. „Cafeaua și țigările aduc un venit mai mare. Și nu pentru că se vând mai bine, dar pentru că sunt mai scumpe. Respectiv, adaosul pe care-l am la salariu este mai mare”, a menționat femeia.

Larisa este pensionară, ca și o bună parte dintre vânzătoarele de ziare din oraș. Ea consideră că altcineva nu ar accepta să muncească cu un salariu de 3500 de lei. Bunăoară, ea a lucrat toată viața pentru a se alege acum cu o pensie de aproape două mii de lei, care nu-i ajung nici măcar pentru a plăti agentul termic. Prin urmare, a fost nevoită să-și găsească și un serviciu.

11 noiembrie 2016 – ziua pe care nu o va uita niciodată

Până a alege această profesie, Larisa Bârcă a lucrat vreme de 11 ani șef de depozit la o firmă din Capitală, care își avea sediul într-o clădire din sectorul Ciocana, dar a luat foc toamna trecută. Ea a scăpat ca prin minune din acel incendiu devastator, în schimb, și-a pierdut serviciul.
Făcându-și cruce, zice că nu va uita niciodată acea zi. Venise, ca de obicei, la muncă și, împreună cu o colegă, s-a ridicat în depozitul de la etajul patru, pentru a face inventarierea decorațiunilor de brad. La un moment dat, cineva de la fabrica de mobilă din apropiere a anunțat-o la telefon că depozitul arde. Când au văzut flăcările, cele două femei nu au intrat în panică. „Când am văzut focul, am sunat în oficiu și am cerut ajutor. Apoi am rugat vecinii de la fabrica de mobilă să ne permită să ne refugiem la ei, dar între noi era o plasă, pe care n-am putut-o rupe. Într-un final am ajuns la ascensor, care avea ușa blocată, și am rugat pe cineva din oficiu să vină să o repare, dar în acel moment s-a stins lumina. Atunci m-am întors la locul unde-mi lăsasem colega, dar nu am mai găsit-o. Pe urmă am aflat că, sărmana, a murit”, povestește Larisa, plângând.

În continuare, ea s-a așezat neputincioasă pe o cutie de lângă lift și a adormit. După ce a intrat în comă, s-a trezit peste câteva ore la spital și a înțeles că are un înger păzitor. Pe foștii săi șefi nu i-a mai văzut de atunci decât o singură dată, când au vizitat-o la spital. Apoi ei au dispărut și n-a mai chemat-o nimeni la serviciu, nici despăgubiri nu i s-au plătit. Oricum, Larisa se bucură că a primit încă o șansă la viață. „Am lucrat 11 ani cot la cot și ei nici măcar nu s-au interesat de mine. Atunci mi-au ars toate actele și am rămas cu mai multe sechele care influențează direct starea mea de sănătate. Dar să ştiţi că mă bucur că mai pot munci. Singurul meu regret e că n-am putut să-mi salvez colega, iar o fetiță a rămas fără mamă”, a punctat vânzătoarea de ziare, când ne-am despărţit de ea.