O monstruoasă coaliție: „statul ticălos” și „cetățeanul ticălos”

Acum în pragul unui nou mileniu, politologii au reluat vechea dispută despre perspectivele statului național. Secolul XX, care a debutat cu teoria marxist-leninistă despre „dispariția treptată a statului”, se încheie, cu certitudine, cu o altă convingere: în condițiile globalizării, statele naționale nu au o altă alternativă. În pofida tuturor cataclismelor sociale și umanitare pe care le-au născut în acest secol statele naționale „câștigă teren ca instanțe strategice de mediere între solicitările contradictorii cu care se confruntă politica, ba într-o anumită privință câștigând clar în însemnătate”. Opinia citată aparține profesorului german Hanns W. Maull de la Universitatea din Trier, specialist în relațiile internaționale. „Nici o altă instanță politică, continuă el, nu dispune de o autoritate comparabilă, aceea de a emite legi și de a le impune sau de a-și obliga cetățenii să efectueze serviciul militar, în caz de necesitate, îi poate obliga să își riște viața”.

Este adevărat, statele naționale, așa cum sunt ele astăzi, nu corespund cu adevărat „provocărilor în care se constituie globalizarea”. Politologul german consideră că „această situație este în mod special valabilă pentru statele din fostele lumi a doua și a treia, care – într-un mod asemănător cu numeroase țări în curs de dezvoltare – încă nici nu s-au consolidat suficient ca state naționale moderne. Urmarea acestui fapt fiind adeseori decăderea structurilor statale și desființarea monopolului de forță deținut de către stat, ceea ce are consecințe periculoase nu doar pentru societățile afectate, ci și pentru statele vecine și uneori pentru comunitatea statală în ansamblu”.

R. Moldova face parte din categoria noilor state, apărute după dezintegrarea URSS, care încă nu s-a consolidat suficient ca stat național modern, identificându-se drept o formațiune statală pervertită, care a pierdut „monopolul de forță” și care alimentează un regim pseudodemocratic, interesat doar de un singur lucru: menținerea la putere a unor clanuri politico-economice care sunt preocupate numai de propriul lor nivel de bunăstare. Asemenea țări sunt numite „state ticăloase” și principala lor „misiune” este cea de a-și teroriza propriile societăți, adică pe propriii cetățeni.

Dacă ne-am opri cu explicațiile aici, nu am explica nimic, ba mai mult chiar – am încurca lucrurile prezentând o imagine pervertită a adevăratei stări de lucruri de la noi. Bineînțeles, actualul stat R. Moldova face parte din categoria „statelor ticăloase”: mecanismul adevăratei democrații încă „scârțâie”, elitele conducătoare au grijă numai de nivelul de trai, justiția se află total sub controlul clanurilor de la putere, presa și opinia publică sunt strict „monitorizate”, separația puterilor în stat este doar formală, patrimoniul național a nimerit, în urma „privatizării, pe mâinile unui mic grup de afaceriști etc., etc. Dar tabloul adevăratei situații nu ar fi complet dacă în ecuația pe care o examinăm, am omite un element central – cetățeanul și, dacă există „state ticăloase”, trebuie să existe, în mod obligatoriu, și „cetățeni ticăloși”. Voi încerca să demonstrez această afirmație.

Dacă „ticălos” e acel stat care-și neglijează cetățeanul, apoi cetățean „ticălos” e acela care nu-și iubește statul. În mod normal, oricât de „ticălos” ar fi statul, cetățeanul trebuie să-l iubească și să-l ajute să depășească, să iasă din această fază de „ticăloșie”. Dacă statul „ticălos” îl fură pe cetățean, cetățeanul nu trebuie să fie și el „ticălos” și să-l fure pe stat, ci trebuie să-l oprească pe stat din furat, prin mecanismele democratice existente – alegeri conștiente și responsabile, opinie publică ș.a.m.d. Cetățeanul trebuie să fie profund interesat ca statul să-și redobândească „monopolul de forță” pierdut, să-l investească cu prerogative legislative, executive și juridice reale, adică, nu ar trebui să se teamă să construiască un stat puternic și autoritar. Toate statele („neticăloase”) prospere din Europa sunt state puternice și autoritare. Noi simulăm spaima față de un stat autoritar, invocăm pericolul „totalitarismului”, dar de fapt ni-i frică de cu totul altceva: ne temem că într-un stat puternic și autoritar se va termina „bardacul” și nu vom mai putea să facem ceea ce ne trăsnește prin cap. Într-un stat „neticălos”, și cetățeanul simplu va trebui să devină „neticălos”, ceea ce i-ar „limita” mult „libertățile democratice”: acest cetățean va trebui, în primul rând, să se lase de furat, să se pună cu adevărat pe muncă, să cheltuiască numai atât cât câștigă prin muncă cinstită, să achite la timp impozitele și taxele pentru serviciile prestate de stat, să nu distrugă propriile blocuri în care locuiește, să nu se lase cumpărat la alegeri cu o sticlă de votcă, să aleagă un parlament normal și un președinte normal, pe care apoi să nu-i înjure, să reducă substanțial numărul sărbătorilor de tot felul, să privească la stat ca la un tată, dar nu ca la un depozit al nimănui din care trebuie furat ultimul grăunte.

Desigur, lucrurile sunt mai complicate. Ni se poate reproșa: dar cum să plătești serviciile comunale prestate de stat în situația în care salariul ce ți-l dă acest „stat ticălos” e de câteva ori mai mic decât taxele pentru serviciile comunale? E adevărat, dar numai parțial. Experiența dovedește că chiar și în atare condiții taxele le plătesc anume cetățenii cu venituri mici, adică cetățenii „neticăloși”, de regulă, bieții pensionari și amărâții de bugetari, iar cei care au venituri mari, ilicite, cei care se declară șomeri sau bișnițari de tot felul, care nu plătesc nici impozite, dar câștigă suficient de bine, tocmai aceștia nu se achită cu „statul ticălos”, acumulând datorii de mii de lei. Anume acești cetățeni „mulg” „statul ticălos” și mențin acest „stat ticălos”. Anume lor le și convine acest „stat ticălos”. Anume acești cetățeni au interesul ca „statul ticălos” să nu-și redobândească „monopolul de forță”, să nu devină un stat puternic și autoritar, pentru că un asemenea stat „neticălos” le-ar încurca toate socotelile. Paradoxal – dar numai aparent paradoxal! – însă în acest punct interesele „cetățeanului ticălos” coincid sută la sută cu interesele clanurilor conducătoare care, de asemenea, se tem de perspectiva unui stat puternic și autoritar, pentru că un asemenea stat le-ar încurca toate socotelile. Așa se face că noi astăzi asistăm la o „alianță monstruoasă” între „statul ticălos” și „cetățeanul ticălos”.

S-ar părea că am intrat într-un cerc vicios, închis și situația nu are alternativă. Nu-i chiar așa – trebuie s-o pornim de la un mic efort de conștiință și mentalitate și să recunoaștem că statul suntem noi. Cu cât va crește numărul cetățenilor care vor înțelege acest adevăr elementar, cu atât va crește numărul oponenților „statului ticălos” și va descrește numărul „cetățenilor ticăloși”. Este nevoie ca să înclinăm balanța, fiindcă am atins deja masa critică. Dacă nu înclinăm balanța în favoarea unui „stat neticălos” cu „cetățeni neticăloși”, devenim periculoși. În primul rând, pentru noi înșine. Și în al doilea rând, pentru statele vecine unde ne șupurim tot mai des, ca să ne câștigăm bucata de pâine prin bișniță, hoții, racket, prostituție și alte „îndeletniciri” deloc caracteristice neamului nostru, fost neticălos.