Momentul politic în care a fost creat Sfatul Țării era foarte complicat și pe plan intern, și pe plan extern. Ceva neînțeles se întâmpla la Petrograd, unde bolșevicii preluaseră parţial puterea centrală. O altă gravă amenințare o reprezenta Ucraina, care ne înainta mereu pretenții teritoriale. La rândul lor, germanii opriseră linia frontului la Hotin și nimeni nu știa cum vor privi ei la noii politicieni revoluţionari.

Pe plan intern, în Sfatul Țării se conturaseră patru fracțiuni: Blocul moldovenesc, format din circa 80 de deputați, Fracțiunea Țărănească, care avea circa 35 de deputați, și două fracțiuni mici, dar influente: cea a minoritarilor și cea a socialiștilor. Doar Blocul Moldovenesc milita pentru apropierea de România. Ceilalţi erau împotrivă, fiindu-le frică de Unire. Aceleaşi forțe se tem de unire și astăzi.

O altă gravă problemă era anarhia. Bande de soldați dezertori terorizau Basarabia și primul parlament nu avea suficiente forțe pentru a instaura ordinea.

Declaraţia Sfatului Ţării din 6 decembrie 1917

Iată cum își amintea despre acei ani președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț:
„Vremurile erau tulburi. Sfatul Țării trebuia păzit cu forța armată. Prima grijă a Sfatului Țării, ca Organ Suprem al Basarabiei, a fost să-și arate programul și scopurile care, după discuții de o săptămână, au și fost expuse într-o declarație, votată în ziua de 2 decembrie (1917). De notat că hotărârile mari ale Sfatului Țării se numeau „Declarații” și se începeau cu formula: „Moldovenii și noroadele înfrățite ale Basarabiei!” Arătând lipsa de autoritate și anarhia care au cuprins întreaga Rusie, Declarația din 2 decembrie spune că singura scăpare este ca „noroadele ei să se unească și să-și ia soarta în mâinile lor, alcătuindu-și stăpâniri naționale în hotarele țărilor unde locuiesc”. „În puterea temeiului acestuia și având în vedere așezarea rânduielii obștești și întărirea drepturilor câștigate prin revoluție, Basarabia sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de astăzi înainte Republică Democratică Moldovenească”. (…) Declarația transmite puterea executivă Sfatului Directorilor Generali, răspunzători numai înaintea Sfatului Țării.

Urmează zece puncte prezentate ca îndeplinire a voinței noroadelor trăitoare pe pământul Republicii Moldovenești. Astfel, Sfatul Țării va avea în vedere: 1) să convoace Constituanta Republicii pe baza votului obștesc; 2) să împartă norodului pământul fără plată, iar până la legiferare, moșiile să treacă asupra unor Comitete pământești: subsolul, apele, pădurile trec asupra Republicii; 3) să ia măsuri pentru aprovizionarea populației cu cele necesare; să ia măsuri în vederea demobilizării armatelor; se declară ziua de muncă de opt ore; 4) să facă alegeri drepte în așezămintele locale; 5) să garanteze toate libertățile câștigate prin revoluție; 6) să desființeze pentru totdeauna pedeapsa cu moartea pe pământul Republicii Moldovenești; 7) să asigure drepturi egale pentru toate naționalitățile Republicii; 8) să organizeze învățământul național pentru toate popoarele Republicii Moldovenești; 9) să înființeze regimente naționale, care vor scăpa Basarabia de anarhie și vor păzi bogățiile ei, mai ales în timpul demobilizării.

În ultimul punct al Declarației se afirmă că Sfatul Țării are în vedere să ia măsuri, ca „îndată să se încheie pace fără răpiri de pământuri străine și fără despăgubiri de război, dându-se dreptul noroadelor de a-și hotărî soarta”.

Prin această importantă Declarație, nota Inculeț, Basarabia s-a declarat independentă, deși Declarația formală a independenței s-a făcut mai târziu, în ianuarie 1918. Ea a fost anunțată public la 6 decembrie 1917, de ziua Sf. Nicolae, printr-o mare serbare națională. Președintele Inculeț și căpitanul Bogos, secretarul comisariatului militar, au primit defilarea oștirii românești condusă de colonelul moldovean Furtună. „Moldovenii noștri pășeau cu mândrie înainte sub umbrirea tricolorului care i-a adunat pe pământul țării lor iubite. Pe urma lor au trecut polonezii cu steagul lor alb-roșu în frunte. Muzica cânta și publicul se bucura în această rară priveliște pe care a hărăzit-o cerul poporului moldovenesc”, scria politicianul.

Declarația votată în ziua de 2 decembrie a rămas cunoscută ca „Declarația Sfatului Țării din 6 decembrie 1917”.

Ion Inculeț era și președintele republicii

Primul guvern al Republicii Moldovenești, format la 7 decembrie, se numea Consiliul de Directori Generali, iar în calitate de premier – Prim-director General – a fost ales Pantelimon Erhan, moldovean de 32 de ani din s. Tănătar, jud. Tighina. Acesta era fiu de preot și lucra profesor la un liceu din Petrograd, unde terminase și universitatea. Restul guvernului a fost alcătuit pe baza principiului proporționalității între moldoveni și minoritari și avea în componență următoarele persoane: P. Erhan, președinte al Consiliului și director de Agricultură (moldovean); Vladimir Cristi, director de Interne (moldovean); Ștefan Ciobanu, Director de Instrucție Publică (moldovean); Teofil Ioncu, director de Finanțe (moldovean); Nicolae Bosie-Codrean, director de Lucrări Publice (moldovean); Teodosie Cojocaru, director de Război și Marină (moldovean); Mihail Savenco, director de Justiție (ucrainean); Veniamin Grinfeld, director de Industrie și Comerț (evreu); Ion Pelivan, director de Externe (moldovean).
Astfel, Republica Democratică Moldovenească își crease formele unui stat independent, având constituit și parlament, și guvern. Inculeț, ca președinte al Sfatului Țării, avea și rolul de Președinte de Republică.

„Acum vreo câțiva ani, am vizitat la Paris, printre alți fruntași ai Franței, pe d. Millerand care de curând părăsise fotoliul Președintelui Republicii Franceze. Vizitându-l la el acasă, i-am fost prezentat cu cuvintele: „Vous avez, M. Le Président, devant vous un ancient Président de la République”. – „Vous aussi, M.M.”, a răspuns d. Millerand, și nu știai ce să citești în ochii lui: o ironie sau o amărăciune de modul cum a fost nevoit să coboare treptele Președintele Republicii”, menționa Ion Inculeț.

Suveranitatea Rusiei a fost înlocuită prin suveranitatea Republicii Moldovenești

Imediat după formarea Guvernului, au fost numiți comisarii (prefecții) județeni și celelalte autorități județene comunale. „De fapt, lucrurile se petreceau altfel, scria Incluleț. Toți comisarii județeni și toate autoritățile locale numite încă de Guvernul Rus, jurau credință Sfatului Țării, depunând astfel la dispoziția Organului Suprem al Basarabiei puterea și autoritatea ce o dețineau de la Statul Rus, iar Guvernul Republicii îi confirma în funcțiile lor ca deținători ai puterii și autorității izvorâte de la Republica Democratică Moldovenească. În acest mod, Comisarul Gubernial V. Cristi a devenit Directorul General de Interne al Republicii. Astfel, suveranitatea Rusiei asupra Basarabiei a fost înlocuită prin suveranitatea Republicii Moldovenești.

Legile au rămas provizorii în Republica Moldovenească cele existente rusești și locale basarabene. Altminteri nici nu se putea. În acest sens, Sfatul Țării a și votat în prima săptămână o lege ca „Trebile Țării să se hotărască după zacoanele (legile) de până acum, care n-au fost desființate de Guvernul provizoriu (Rusesc sau de Sfatul Țării). Asemenea se iau în seamă măsurile și poruncile stăpânirii vremelnice care au fost scoase de la 1 martie 1917 (începutul Revoluției) încoace și care se potrivesc cu împrejurările din țara noastră”.

Proiectul de a lua jurământul de la întreaga populație n-a avut timp să se îndeplinească

Sprijiniți de această hotărâre a Sfatului Țării, Consiliul Directorilor Generali editează un decret către toți cetățenii Basarabiei, prin care aduce la cunoștința generală compunerea Guvernului Republicii și că din momentul publicării decretului toate instituțiile publice și particulare se adresează numai Guvernului Republicii, fiindcă „nici un fel de acte în sfera ocârmuirii, săvârșite fără sancțiunea directorului general, nu au niciun fel de putere”.

Chiar din prima zi a deschiderii Sfatului Țării au prins a curge de la consiliile județene și comunale (sătești și orășănești), de la ostașii și marinarii moldoveni de pe toate fronturile, de la corpurile didactice, de la grupări de țărani, de la minorități etc., telegrame și scrisori de felicitări, de adeziune, de supunere, de recunoaștere a autorității supreme a Sfatului Țării asupra Basarabiei. (…)

Singura excepție a făcut zemstva de la Cetatea Albă, majoritatea membrilor căreia a votat dorința de a se alipi la Republica Ucraineană. Însă consilierii moldoveni ai zemstvei au trimis o telegramă de adeziune Sfatului Țării, iar consilierii zemstvei de origine germană au scos hotărârea că județul Cetatea Albă „după poziția sa geografică și naturală trebuie să urmeze soarta Basarabiei”.

Tot în primele zile după deschidere, Sfatul Țării a elaborat formulele de jurământ pentru cetățeni, pentru funcționari și pentru ostașii Republicii. (…) Proiectul de a lua jurământul de la întreaga populație pentru Republica Moldovenească n-a mai avut timp să se îndeplinească. Basarabia a jurat credință – așa a voit Istoria și Dreptatea – direct României Mari. Toți ostașii însă ai Republicii au depus jurământul cu o mare solemnitate în piața Unirii din Chișinău după următoarea formulă: „În numele lui Dumnezeu Atotputernicul jurăm credință Republicii Democratice Moldovenești, supunere ocârmuitorilor și legilor ei și îndatoririlor militare în toate împrejurările, în timp de pace ca și în timp de război. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Moldovenii au avut încă o zi extrem de frumoasă. Cu toate zvonurile provocatoare ale dușmanilor mișcării naționale, nimeni n-a îndrăznit să tulbure măreața sărbătoare a moldovenilor, adevăraților stăpâni ai Basarabiei”, scria Ion Inculeţ.

(Continuare în numărul viitor)