Istorie

O ROMÂNCĂ MEDIC ŞI POETĂ, COMISAR ÎN RASSM

Codrule, eu plâng cu tine
Că-mi eşti drag…din cale-afară,
Dar pe cerul cel mai searbăd
Văd un colţ de primăvară!

Îmbina romantismul poetic cu un romantism revoluţionar care nu cadra cu situaţia concretă din România interbelică.
S-a întâmplat aşa că Zamfir Arbore-Rally şi-a îndemnat fiica să meargă în URSS şi să participe la făurirea primului stat socialist din lume fără să bănuiască că a trimis-o la moarte.

Chiar momentul plecării ei şi omul la care urma să ajungă au fost suficiente motive pentru organele NKVD s-o aresteze, s-o tortureze şi s-o împuşte. Acesta era bunul cunoscut al tatălui ei, Lev Troţki.

Circulă o legendă că Lev Troţki ar fi originar din Basarabia. Există însă o lucrare autobiografică care se numeşte Moia jizni, reeditată în anii 1990, unde el spune clar că e născut în localitatea Ianovka, regiunea Ecaterinoslav, Ucraina. Şi această mărturie nu poate fi pusă la îndoială.
Dar nu numai legăturile de rudenie cu Basarabia fac din Lev Troţki un personaj interesant. Ca om politic, el a influenţat foarte mult destinul acestei provincii. Prieten cu Zamfir Arbore, atunci când vizita România, locuia la Bucureşti în casa acestuia. Acolo l-a şi cunoscut în 1908 pe Pan Halippa. Nu-i exclus faptul că atunci când Halippa povesteşte despre întâlnirile sale cu Lenin, mijlocitor în aceste întâlniri a fost chiar Troţki. Există o dovadă incontestabilă că Troţki a influenţat destinul Basarabiei de după Unire. În 1920 când Armata Roşie era gata să treacă Nistrul, Ion Inculeţ şi câţiva oameni politici din România au luat decizia ca să se adreseze lui Troţki şi să oprească posibila intervenţie. Drept oameni de legătură au fost alese Ecaterina Arbore, fiica lui Zamfir Arbore, şi Maria Codreanu, care era pe atunci o bună prietenă cu Cristian Rakovski, conducătorul Ucrainei la acel moment. Toate detaliile acestei rugăminţi se conţin într-o scrisoare confidenţială pe care Ion Inculeţ a expediat-o lui Pan Halippa, şi care din arhiva lui a nimerit în dosarul de acuzare, întocmit de către KGB în 1952:

„19.II.1920
Dragă Halippa!
Am primit scrisoarea ta. Într’adevăr şedinţa cu Vasile Stroescu a fost, cum povestesc, penibilă. Eu şi am asistat. Pe mine m-au chemat să dau răspuns. Acum se aşteaptă încă o interpelare în chestia Basarabiei. Atunci voi vorbi, şi pe baza materialelor trimise de tine voi lămuri pe deplin situaţia Basarabiei.

Sunt chestiuni foarte importante şi grave la ordinea zilei…

…II. Chestiunea bolşevicilor. Este cum se vede foarte gravă. Ei se apropie de Nistru şi noi nu le cunoaştem intenţiile. Fiindcă aproape toate statele au început tratativele cu bolşevicii, cred, că ar fi bine şi noi cel puţin să luăm contact cu dânşii. Se spune că la Londra Loyd George chiar l-a sfătuit pe Vaida să intrăm în tratative cu bolşevicii şi să obţinem şi de la dânşii recunoaşterea Basarabiei. Se mai spune că Vaida şi a trimis pe cineva să se întâlnească cu Litvinov la Copenhaga oficial, însă în tot cazul nu s-a făcut încă nimică.
Părerea mea este că trebuie să încercăm să luăm contact cu dânşii. Guvernul vrea să urmeze politica aliaţilor în chestiunea aceasta. Dar noi trebuie să ne pregătim la orice ocazie. De aceea trimite pe 2-3 oameni de încredere în Rusia ca să ajungă la Lenin şi Trozky, să ia contact cu dânşii, propunându-le să fie intermediari între Guvernul Bolşevic şi Guvernul Român pentru reluarea deocamdată cel puţin a rapoartelor economice. Pentru că vezi tu, bolşevicii făcând pacea pretutindeni şi eliberând forţele, le v-or întoarce toate în contra noastră şi atunci v-a fi mai greu de stat de vorbă. Chibzuiţi şi voi ideea aceasta şi aduceţi-o la îndeplinire pe o cale, sau alta. Dar toate acestea făceţi-le cu cel mai mare secret.

Toate celelalte sunt de mai mică importanţă şi îţi voi comunica după rezolvarea crizei. Vaida nu se ştie când v-a veni. Asemenea şi Pelivan.
Toate cele bune. Salutări lui Niţă.

Inculeţ.”.

Este firesc să se facă speculaţii pentru o virtuală istorie, adică dacă nu învingea Stalin şi învingea Troţki URSS ar fi avut o altă soartă. Iluzii. Lev Troţki a arătat că este la fel de crud ca şi Stalin. Pentru noi, însă, important este faptul, că în cazul concret al Basarabiei, Lev Troţki a procedat ca un adevărat prieten, înlăturând iminentul pericol al ocupării provinciei de către Armata Roşie reprezentată în acel moment de brigada lui Grigore Kotovski.

Femeie de o inteligenţă remarcabilă, Ecaterina Arbore-Rally (1873, Geneva, Elveția – 2.XII.1937, Tiraspol), s-a impus în epocă prin două calităţi proeminente: medic-umanist şi publicist militant pentru cauza socialistă.

Fiica mai mare a lui Zamfir Arbore-Rally s-a născut în exil. De aceea a avut un sentiment acut al dreptăţii sociale. A făcut studii liceale la Bucureşti şi cele superioare tot acolo, la Facultatea de Medicină a Universităţii.

Întreprinde o călătorie de specializare la Paris, la Institutul „Louis Pasteur”. A mai studiat medicina la Academia Medicală din Sankt Petersburg, unde timp de doi ani a fost discipola savantului cu renume mondial Ilia Mecinikov, descendent din neamul Milescu Spătaru, din Moldova.

Condiţiile materiale dificile ale familiei o obligă ca, deja la 17 ani, să se angajeze în calitate de învăţătoare de matematică la o şcoală de fete. Un timp a fost angajata unui spital pentru copii orfani din Bucureşti. Şi tot în acea perioadă se manifestă ca o militantă activă a mişcării revoluţionare mondiale. Participă, în 1903, la Congresul Internaţionalei a II-a. După 1920, trece clandestin în URSS şi cu ajutorul lui Cristian Rakovski, un bun prieten al familiei Arbore, unul dintre liderii comunişti ai Rusiei Sovietice de atunci, este promovată în diverse funcţii de răspundere: redactor al unor publicaţii comuniste de limbă română, membră a Cârmuirii de conducere a Internaţionalei a III-a (comuniste), pedagog la Universitatea Comunistă pentru Minorităţile Naţionale din Partea de Vest a Ţării „I.I. Marhlevski” din Moscova, vice-comisar, mai târziu comisar al poporului pentru Inspecţia Muncitoresc-Ţărănească din RASSM, comisar al poporului al Sănătăţii din RASSM (1924-1929) ş.a. În paralel cu această activitate se manifestă ca o publicistă activă având colaborări la ziarul România muncitoare, revista Amicul copiilor. Publică mai multe articole cu caracter revoluţionar în revista Красная Бессарабия, inspirate din realităţile României Mari.

A scris şi memorii publicate în revista Пролетарская революция. Folosindu-se de autoritatea tatălui său şi de relaţiile lui prieteneşti, a corespondat cu mari personalităţi ale timpului, oameni care formau opinia publică: bulgarul Dimitri Blagoev, scriitorul Vladimir Korolenko, revoluţionara profesionistă Vera Figner ş.a.

Formarea în 1924 a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti au adus-o la Tiraspol, unde ea a fost primul comisar al ocrotirii sănătăţii şi membru al Guvernului RASSM. Experienţa ei profesională a utilizat-o eficient la crearea bazei materiale a medicinei din republica autonomă.

Optimismul ei este de invidiat. În scrisoarea adresată lui Zamfir Arbore-Rally la 25 martie 1925, adică la jumătate de an de la proclamarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ea scrie:

„Tu doreşti să scriu despre Republica Moldovenească? Ea se află pe malul stâng al Nistrului. Componenţa ei naţională e aceeaşi ca şi în Basarabia. Limba moldovenească e vorbită în sate. Pentru ridicarea nivelului de cultură naţională, anul trecut, toamna, a fost întreprinsă o chestionare prealabilă a populaţiei, care s-a pronunţat pentru moldovenizare, păstrându-se limba ucraineană pentru populaţia ucraineană. A fost proclamată autonomia Republicii Moldoveneşti, care intră în componenţa RSS Ucrainene. Se înfiinţează şcoli moldoveneşti, a început să apară o gazetă, se începe editarea cărţilor şi, desigur, ne vom strădui ca în Republica Moldovenească Sovietică ţăranii să trăiască nu aşa ca-n Basarabia, nemaivorbind de sensul politic şi cultural, ci pur şi simplu, material. Într-un cuvânt, ne vom strădui ca ea să devină într-adevăr înfloritoare.” (scrisoare publicată de Gh. Tulbure în cartea „Zamfir Arbore”, Chişinău, 1983, pag.177).

În 1937 a fost arestată „ca duşman al poporului” şi împuşcată la Tiraspol, la 2 decembrie în acelaşi an, deşi ea încă din 1929 demisionase din postul de comisar al Sănătăţii din RASSM.

Unul din capetele de acuzare a fost şi contribuţia personală la trecerea scrisului la alfabetul latin în RASSM.

A riscat să scrie şi proză, şi poezie, dar a lăsat o operă importantă pe plan profesional: Câteva consideraţiuni asupra sarcinilor extrauterine (Bucureşti, 1896), Leagănele de copii (1898), Mama şi copilul (1900), Despre tuberculoză în capitală (1907), Femeile în revoluţia rusă (1908), Femeia în lupta pentru emancipare (1911), Femeia muncitoare (1912), Cincizeci de zile între holerici (1914).

Reabilitarea ei s-a făcut greu și nu definitiv, pentru că nici până astăzi nu cunoaştem toate detaliile dosarului ei de la NKVD…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.