Oare comunismul a dispărut? Nu. La fel ca un virus care e capabil să facă mutații pentru a nu fii atacat de celulele sistemului imunitar, și comunismul comite mutații pentru a trece neobservat de societatea gazdă.
Comunismul nu a murit. El s-a propagat de la un partid la altul, de la o mișcare la alta, de la un lider la altul. Metoda prin care noii lideri comuniști au reușit să se impună a fost spălarea pe mâini de păcatele celui de dinainte, denunțarea abuzurilor sau a devierilor e la linia dreapta a predecesorilor.
Mutația virusului comunist se numește „demascare” sau „delimitare”.
Stalin a denunțat devierile lui Lenin, Hrușciov abuzurile lui Stalin.
Brejnev s-a distanțat de liberalismul periculos al lui Hrușciov.
Andropov și apoi Gorbaciov au condamnat dogmatismul lui Brejnev.
La noi, Dej s-a lepădat de comunismul patriotic al lui Lucrețiu Pătrășcanu, iar Ceaușescu s-a delimitat de erorile lui Gheorghiu Dej. Apoi Iliescu a condamnat pe Ceaușescu pentru „întinarea idealurilor comunismului”.
Rând pe rând liderii FSN – devenit apoi FDSN, PDSR și în final PSD și-au blamat predecesorii pentru devierile de la o presupusă linie dreapta a partidului, vânzând speranța că de acum înainte va fi mai bine.
Dacă vreți să știți unde să îi căutați pe comuniștii actuali – ei bine, îi găsiți printre cei mai vehemenți critici ai partidelor de stânga vechi, adică în nouă stânga. Ei condamnă „corupția” și „totalitarismul” căutând să se legitimeze în față publicului, dar nu cer nici o reforma profundă a societății; strigă din rărunchi “fără corupți, dar nu fac nimic pentru a elimina corupția din sistem. Și la fel că cei dinainte au aceeași problema cu religia și națiunea, piedici majore în realizarea planului lor. Îi veți recunoaște ușor.
Gabriel Purcăruș
