În numărul de ieri, la rubrica „Bună dimineaţa!”, publicam materialul „Luni am fost terorist şi am vrut să-l asasinez pe Filat” în care ironizam slăbiciunea „persoanelor de vârf” din RM (în cazul dat mă refeream la premierul Filat) de a merge şi la teatru păzite de bodyguarzi şi de a-i umili pe spectatori obligându-i să treacă prin ofensatoarea procedură de „verificare la detector”. Se ştie că în alte ţări, mai serioase decât a noastră, premierii nu fac atâta caz de importanţa persoanei lor, merg pe bicicletă după cumpărături, iar la teatru se deplasează pe jos, ca apostolii lui Iisus… Moda şefilor moldoveni de a merge şi la veceu păziţi de bodyguarzi e dovada unui provincialism şi chiriţism caraghios, comic şi respingător care, de altfel, costă scump şi e plătit din banii noştri, ai plătitorilor de impozite. Noi într-atât ne-am obişnuit cu această situaţie reprobabilă, umilitoare şi nefirească, încât nici nu realizăm cât de comici şi caraghioşi arată „şefii” noştri care vin la întâlnirile cu cetăţenii, cu poporul, înconjuraţi de gărzi de corp, cu aere de feudali fuduli. Indiferent unde se deplasează aceştia, înaintea lor „îşi croiesc drum verde” maşinile cu girofar din Serviciul de pază, plătit, apropo, tot din banii contribuabililor. Cred că cititorii au observat că pe ruta pe care se deplasează grangurul cu girofar, la toate intersecţiile sunt puşi poliţişti care asigură… ordinea publică. Aceşti poliţişti sunt rupţi din altă parte, de la locul lor de muncă, unde cu adevărat e nevoie de ei. Rămânem şocaţi când calculăm câte resurse umane şi financiare sunt „mobilizate” pentru a asigura… securitatea unei vizite de rutină a unui parvenit împăunat la un teatru unde nu-l aşteaptă niciun… terorist.
Situaţia despre care vă vorbesc a fost sesizată şi de cititorii noştri. Iată, de exemplu, ce scrie în acest sens pe forumul TIMPULUI Igor Lisenco.
„Nu mai departe decât ieri, în centrul capitalei, bd. Grigore Vieru, ora 17.00, trafic rutier infernal, oamenii pleacă acasă, aglomeraţie de maxi-taxiuri, autobuze, troleibuze, maşini şi lume. Încerc să traversez la semaforul verde str. Cosmonauţilor, rămân stupefiat de spectacolul care se derulează în plină zi – începând cu staţia Circul, apoi Romană, Cosmonauţilor, Alexandru cel Bun, câte patru-şase poliţişti la fiecare intersecţie, cu „baghetele magice" ridicate, fluierături stridente, ţipete şi răcnete fac cale unui cortegiu. Aşteptăm peste 5 minute, ca în sfârşit să apară „mult aşteptatul" number one CMG 001, condus de patru maşini-escortă. Mă întreb, cât ne costă oare toate aceste manifestări de „krutizna" zilnice ale boşilor noştri? Am fost şi eu în Europa, în mai multe ţări, mu-u-u-lt mai bogate şi mai importante, dar acolo perturbarea liniştii publice se face doar în cazuri de excepţie – la venirea unor oaspeţi importanţi -, şi atunci lumea este preîntâmpinată din timp. La noi, corect a menţionat autorul, golanii se dau de mare importanţă…”.
Vreau să confirm cele spuse de cititorul nostru: mai mulţi ani în urmă am participat, ca ziarist, în grupul celor care îl însoţeau pe cancelarul federal al Germaniei în campania sa electorală prin ţară. M-a şocat faptul că cortegiul cancelarului intra în oraş „pe neobservate”, fără urlete de girofar, fără poliţie la intersecţii, fără gărzi de corp care se uită la tine crunt şi bănuitor, de parcă anume tu ai organizat crucificarea Mântuitorului… Nu cred că un cancelar federal german este o figură politică mai puţin importantă şi deţine mai puţine secrete decât un premier moldovean, iar Germania e o ţară mai săracă decât R. Moldova.
… Şi într-o ţară cum e R. Moldova, în care în ultimii ani obrazul şi bunul-simţ nu mai sunt la modă, „conducătorii ei de vârf”, indiferent că e vorba de premier, de şeful statului sau de preşedintele parlamentului, trebuie pe lângă alte calităţi să mai aibă şi cei şapte ani de acasă, care înseamnă simţul măsurii şi bunul-simţ. Acesta a fost mesajul pe care am dorit să-l transmit cititorului în numărul de marţi, iar în ceea ce priveşte reproşul că aş avea obsesia lui Filat vă spun doar atât: nu eu am obsesia lui Filat, ci scribii din echipa de zgomote a lui Filat au obsesia modestei mele persoane. Nu pot decât să le mulţumesc că nu mă dau uitării şi nu mă laudă, pentru că laudele lor m-ar mâhni peste măsură. Prietenii mei ştiu cui aparţin aceste cuvinte.
Dixi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
