Istorie

Ocupanții (II)

La momentul invaziei sovietice în Basarabia, plasa Strășeni din județul Lăpușna avea o populație de peste 40 de mii de oameni și 22 de localități, care ulterior au devenit componente ale raionului cu același nume. Cel mai mare sat din zonă era Ciuciuleni, care întrunea peste șapte mii de locuitori. Satul Strășeni, în care locuiau puțin peste șase mii de persoane, se situa pe locul doi. Noua putere însă a ales Strășenii ca centru raional, datorită apropierii sale de Chișinău și stației de cale ferată care exista în localitate.

Primul registru centralizat al cadrelor raionale de conducere sovietică la Strășeni a fost alcătuit peste vreo două luni după instaurarea noii puteri. Îl el erau înscrise pe scurt datele biografice ale fiecăruia, inclusiv nivelul de studii pe care îl aveau, localitatea de unde au sosit și vechimea în partid.

Astfel, aflăm că cei 37 de conducători ai raionului Strășeni, după cum am scris și în numărul trecut, au venit în Basarabia odată cu tancurile sovietice și nici unul nu vorbea limba română. Douăzeci dintre ei, inclusiv șeful raionului, primul secretar Vasili Makarenko, venit din regiunea Lugansk, aveau doar studii începătoare, adică cel mult trei-patru clase. De aceea nu era de mirare să auzi de la ei permanent aceleaşi fraze de genul: Capitalismul este rău, iar socialismul e bun; Stalin e prietenul tuturor; boierii români sunt exploatatori, iar noi, moldovenii, suntem muncitori etc. Acest subnivel de inteligenţă i-a încurajat să desfășoare o activitate ce a lăsat urme dramatice, neșterse până astăzi.

Respectivii şefi de doi bani, însoțiți de militari pe post de bodyguarzi, au descins prin satele raionului, pentru a forma organele puterii locale. Le-au ieșit în întâmpinare oamenii de la coada societății, proletarii și țăranii fără prea mult pământ, precum și persoanele declasate sau certate cu legea. Anume aceștia le-au plăcut sovieticilor și, cu participarea lor, au format sovietele săteşti.

La Recea, bunăoară, în funcție de președinte al sovietului sătesc, a fost numit fără consultarea populației un oarecare Petru Iovu. Despre acesta aflăm din alte documente de arhivă că își vânduse pământul primit de la statul român în anii ‘20 și de atunci nu-și mai făcuse altă gospodărie, decât ce avea pe lângă casă. Și la Lozova, noul primar Constantin Cucoș a fost agreat de sovietici, pentru că era de etnie romă și sărac lipit pământului. Acesta și-a dat osteneala să-și slujească șefii venetici, asuprind sătenii și amenințându-i cu Siberia. Iar la Tătărești, președinte al sovietului sătesc a devenit Ion Calancea, țăran fără spirit gospodăresc, dar cu trei luni de pușcărie, în 1933, pentru ultraj public și propagandă antistatală.

L-a denunțat la securitate, ca să-i ia averea și soția

La câteva săptămâni după venirea sovieticilor, prin august 1940, securiștii din NKVD l-au arestat pe comerciantul I. Sârbu din Strășeni. Acesta fusese denunțat de către chiriașul său, un oarecare venetic cu două clase terminate, Danil Bazai, care era împuternicit al ministerului ucrainean de colectări la Strășeni. Venise din regiunea Dnepropetrovsk chiar a doua zi după intrarea armatei roșii în Basarabia. El a anunțat securitatea că gazda sa face speculă cu diferite mărfuri, iar pe timpul românilor a avut angajaţi, pe care i-a exploatat prin muncă. Pentru că, în URSS, arestaţilor li se confiscau și toate bunurile, Bazai a încercat astfel să-i însușească agoniseala de o viață a comerciantului Sârbu, inclusiv soția…

Aceasta s-a întâmplat după ce femeia, prin naivitatea sa, l-a rugat pe Bazai să-i salveze soțul de închisoare. Bărbatul a fost de acord, însă i-a cerut în schimb, soției comerciantului, să facă tot ce-i va cere el. După ce ea a cedat, comunistul a trecut prin dormitorul ei și a impus-o să ia parte la dezmățuri colective, la chefuri de noapte cu prietenii săi și, mai ales, să scrie denunțuri împotriva consătenilor săi. De multe ori, Bazai o lua pe femeie în șareta sa și se plimbau împreună prin raion sau călătoreau până la Chișinău. Într-o zi, au vizitat satul Lozova, unde el s-a îmbătat cu primarul Cucoș și alți activiști din localitate. Apoi i-a poruncit vânzătorului cooperativei din sat să-i dea femeii mai mulți metri de stofă din lână, promițându-i că se va achita mai târziu. Acela a refuzat și s-a iscat un mare scandal cu tot felul de amenințări din partea comunistului, care a ajuns până la urechile conducerii raionului. Bazai a fost supus judecății tovărășești la o adunare de partid, unde a fost pedepsit cu o mustrare orală, fiind sfătuit să nu mai lege relații cu „dușmanii poporului”. În ianuarie 1941, Bazai a fost inclus într-o galerie a comuniștilor devotați cauzei lui Stalin, care „serveau drept exemplu pentru cei din jur”.

Tortura era ceva normal pentru „eliberatori”

În acest context, este grăitor și următorul caz, care a avut loc la NKVD, pe 8 octombrie 1940. După ce securiștii l-au arestat pe cetățeanul Agapiev, tot pentru o presupusă speculă, anchetatorul Lebedev, un rus ajuns la Strășeni tocmai din orașul siberian Omsk, a început să-l bată pe reținut înainte ca acela să reușească să se prezinte măcar. Apoi l-a dezbrăcat și i-a spus să stea într-un picior, cu mâinile ridicate, ore în șir. A deschis și fereastra, ca să intre aer rece de afară. În scurt timp, reținutul a rugat să i se dea hainele, pentru că îngheța, dar a primit o nouă droaie de pumni și bocanci în figură. Pe urmă Lebedev l-a anunțat sarcastic că, atunci când va ajunge în fața procurorului Litveakov, un bărbat tânăr căruia îi plac femeile, va pierde nu numai hainele de pe el, dar și pe cele ale nevestei sale, cu tot cu nevastă.

Însă, aflându-se mai târziu în fața procurorului, Agapiev a avut curajul să-i povestească acestuia tot coșmarul trăit în custodia NKVD. Procurorul a anunțat, despre cele auzite, conducerea de partid a raionului și, în cele din urmă, anchetatorul Lebedev a fost mustrat pentru că l-ar fi înjosit pe acuzatorul de stat, spunând că acestuia îi plac femeile. În schimb, comuniștii n-au pronunțat niciun cuvânt în apărarea cetățeanului arestat, maltratat și batjocorit.

A furat doi purcei și o vacă, pentru că-i plăcea laptele

Un alt cadru sovietic cu studii începătoare, Piotr Fomenko, membru al partidului bolșevic din anul 1931, a fost trimis la Strășeni cu vreo lună, două mai târziu de 28 iunie 1940, pentru a fi șef al oficiului raional de achiziții. Respectivul a pornit o activitate pe potriva destinației sale… Odată, a achiziționat un cal de la un țăran din Zubrești contra costului stabilit de 2500 de ruble, însă i-a dat gospodarului cu 500 de ruble mai puțin. Pentru aceasta, a fost admonestat ușurel, continuându-și „munca”.

Altădată, Fomenko și-a adus acasă o vacă dintre cele achiziționate, fiindcă îi plăcea laptele. Și pentru că vacile nu trăiesc fără mâncare, el a luat dintr-o gospodărie din Pănășești vreo două căpițe de fân, fără să plătească nici un ban.

Documente de arhivă mai arată că insului cu două clase îi plăcea și carnea bună. În scurt timp, el și-a adus acasă și doi purcei, tot din animalele colectate de la țărani. Egoismul însă i-a jucat festa. Așa cum nu transmitea șefilor nici un ban din cei câștigați necinstit, iar la o adunare de partid și-a permis chiar să critice conducerea raionului că nu-i acordă sprijinul necesar, pe 3 decembrie 1940, Fomenko a fost destituit din funcție și dat pe mâna procurorului.

Una din principalele activități ale ocupanților sovietici pe meleagurile strășenene, în acei ani, a fost vânătoarea de cadre vechi românești. Despre aceasta vom vorbi în articolele următoare.

(Va urma)

George Mârzencu  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *