CSI / Rusia

Oficial! Xi Jinping va vizita Rusia săptămâna viitoare – Războiul din Ucraina, pe agendă

Kremlinul a confirmat că președintele Chinei, Xi Jinping, va vizita Rusia, în perioada 20-22 martie. El va sosi în Rusia, la invitația lui Vladimir Putin. În timpul vizitei sale, potrivit Kremlinului, vor fi semnate o serie de documente bilaterale importante, scrie Rador.

”În cadrul discuțiilor ruso-chineze la nivel înalt, vor fi examinate o serie de aspecte de actualitate ale dezvoltării ulterioare a parteneriatului multilateral și a cooperării strategice dintre Rusia și China. De asemenea, după cum se preconizează, părţile vor efectua un schimb de opinii în contextul aprofundării cooperării ruso-chineze pe arena internațională”.

Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a confirmat, de asemenea, vizita lui Xi Jinping în Rusia

Astfel, în timpul vizitei sale în Rusia, Xi Jinping va face schimb de opinii cu Putin cu privire la probleme internaționale și regionale majore, a anunțat vineri Ministerul chinez de Externe.

Obiectivul vizitei este aprofundarea încrederii bilaterale, a declarat purtătorul de cuvânt Wang Wenbin la un briefing de presă.

Menționăm că dictatorul rus Putin l-a invitat pe președintele Chinei la Moscova, pe data de 30 decembrie 2022, în timpul convorbirilor purtate prin intermediul unei videoconferințe. Data exactă nu a fost atunci precizată, doar s-a limitat atunci doar la precizarea ”în primăvara anului viitor”.

Reuters a anunţat despre planurile lui Jinping de a vizita Moscova pe data de 3 martie.

Pe 13 martie, ”The Wall Street Journal” titra că, după o vizită în Rusia, președintele chinez intenționează să participe la o întâlnire în format online cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *