Studii: Universitatea de Stat din Chişinău (1962)
Anatol Ciocanu s-a născut la 3 iunie 1940, în satul Mălăieşti, judeţul Bălţi, Regatul României. A fost redactor şi s-a manifestat ca un publicist deosebit al generaţiei sale la revista „Moldova” şi la săptămânalul „Glasul Naţiunii”. În poezie, debutează cu placheta de versuri „Sărutul soarelui” (1965), anunţându-se ca un romantic ce scrie o poezie a stărilor sufletului cutreierat de fiorii adolescentini ai dragostei, a setei de viaţă şi de afirmare.
Dorul şi nostalgia, visarea şi resemnarea sunt motivele predilecte ale poetului şi în cărţile de mai târziu. Poet solar şi optimist, Ciocanu are conştiinţa vicisitudinilor existenţei şi se vrea un „poet unanim”, asemenea lui Giuseppe Ungaretti, din care a tradus; poet al frăgezimilor şi candorilor, se inspiră cu succes din obiceiurile şi tradiţiile autohtone ale satului de care nu se desparte: „Cântece de-acasă” (1971) şi „Alte cântece de-acasă” (1978). Poezia lui Ciocanu este cantabilă, multe versuri ale lui au devenit texte pentru cântece lirice uşor de memorat. A scris şi literatură pentru copii.
Ultimele sale două cărţi sunt „Eu, pelegrinul”, patru poeme în vers alb, scrise în anii de militărie în Siberia (Chişinău, 2011) şi „Povara crucii” (Iaşi, 2012).
În 2002 i s-a decernat Premiul Naţional pentru literatură, iar în 2010 – Ordinul „Gloria Muncii”.
De fapt, iubitorii de poezie cu o vârstă mai înaintată ştiu că Anatol Ciocanu este poetul în faţa căruia, dacă-l întâlneşti, numaidecât îţi vei scoate pălăria cu dragoste şi respect.
Vă dorim multă sănătate, maestre!
