Onoare şi Respect
L-am cunoscut pe moş Ion în timp real, în anumite circumstanţe plăcute pentru acele vremuri demult trecute: la botezuri sau pe la nunţi. Acest ţăran avea o ţinută demnă, fiind totdeauna cu umerii drepţi şi capul sus. Când făcea daruri (obligatorii la noi) la o nuntă sau la un botez, ţinea un discurs scurt: „Sănătate! Înţelegere! Onoare şi Respect!”. Ce-i cu „sănătatea” şi cu „înţelegerea” ne dăm seama din prima, e tradiţional. Dar de unde „onoare şi respect”, despre care nu putea fi vorba în comunismul şi socialismul, pe care am fost impuşi să-l construim. Prea era totul minciună şi fals pe atunci, însă moş Ion ne-a deschis ochii. A auzit aceste cuvinte de la Regele Mihai I atunci când Basarabia era România. Valorile umane se promovau în acele timpuri prin exemple, iar Regele României a fost un model de Onoare şi Respect. Aşa ne spunea moş Ion şi noi îl credeam.
L-am văzut în realitate pe Regele Mihai I al României o singură dată. A fost într-o vară, când el a participat la inaugurarea Memorialului Eroilor Români, căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, de la Ţiganca (Cantemir). Mă mândresc cu asta, amintindu-mi de modestia şi simplitatea Regelui, care venise la eveniment fără gardă de corp şi fără alai. Pur şi simplu a mers prin mulţimea uimită că vede un Rege adevărat.
Din istorie se cunoaşte că anume Regele Mihai a scurtat durata războiului, adică a salvat mii de vieţi. Cu Onoare şi Respect şi-a asumat responsabilitatea de a trece de partea aliaţilor. La vârsta de numai 23 de ani, a schimbat cursul istoriei.
Cu onoare şi Respect a călătorit, pentru ultima oară prin Ţară, Regele Mihai I spre odihnă şi pace veşnică.
Românii simpli, parcă coborâţi din icoane, l-au însoţit cu tristeţe şi durere de-a lungul ultimului drum: au plâns, au aplaudat, au aruncat flori şi s-au resemnat…
Regele tuturor Românilor, Mihai I, a fost primit de poporul pe care l-a iubit, cu dragoste şi înţelegere, căci oamenii vedeau în el mântuirea şi iertarea.
Din 1989, Regele a revenit la poporul său. Cei de la conducere se temeau, chiar dacă el nu căuta putere. Fiind monarh, el avea destulă putere, însă îşi dorea dragostea românilor, pe care a avut-o dintotdeauna.
Regele Mihai I al României, botezat, crescut şi educat în credinţă, a fost fiul lui Dumnezeu: a iubit poporul, a plâns împreună cu ţara în ceasurile grele, a trăit sentimentul libertăţii în 1989, şi a pledat în Europa, pe lângă casele regale, ca România să fie admisă în UE şi NATO. Rolul Regelui în acest sens a fost enorm. Despre asta se cunoaște puţin, pentru că mai târziu alţii au cules roadele acestei integrări. Regele Mihai I a stat mereu în umbră… Dar, cu Onoare şi Respect pentru oameni şi ţară, se simţea împlinit, deşi îşi dorea o viaţă mai bună pentru români.
Onoare şi Respect i-a demonstrat poporul român în ultimul drum, deşi simţea că îşi pierde reperul. Lacrimi şi Respect pentru Rege – simbolul tuturor românilor…
Guvernarea de la Bucureşti,
dar şi cea de la Chişinău.
Acestea au de toate, le lipsesc numai două lucruri:
Onoare şi Respect.
Alexandra Tănase
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!